2 intrări

10 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

GẤNGAV, -Ă, gângavi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care vorbește greu, nedeslușit și împiedicat, repetând silabele; gângăvit, bâlbâit. [Acc. și: gângáv] – Din sl. gongnavŭ.

GẤNGAV, -Ă, gângavi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care vorbește greu, nedeslușit și împiedicat, repetând silabele; gângăvit, bâlbâit. [Acc. și: gângáv] – Din sl. gongnavŭ.

gângav[1], [At: ANON. CAR. / Pl: ~i, ~e / E: vsl гѫгавъ] 1-2 a, smf (Persoană) bâlbâită și cu vorbire greoaie, nedeslușită Si: gângăvit2 (1-2). corectată

  1. În original lipsește accentul — LauraGellner

GÎ́NGAV, -Ă, gîngavi, -e, adj. (Despre oameni) Care vorbește greu și împiedicat, repetînd silabele. V. bîlbîit, peltic. Bedros făcea cît mai mare economie de vorbe, ca să nu se vadă că e gîngav. DUMITRIU, N. 259. Se aude și studentul gîngav, recitînd paragrafe. C. PETRESCU, C. V. 216. ◊ (Adverbial) Vorbește gîngav Miliarezi. STANCU, D. 33. ◊ (Despre vorbă, glas) O legăna c-un glas gîngav de tulburare. SADOVEANU, O. VII 47. Preoți bătrîni ca iarna cu gîngavele glasuri, O duc cîntînd prin tainiți și pe sub negre bolți. EMINESCU, O. I 92.

GÂNGAV ~ă (~i, ~e) și substantival Care vorbește greu, îngăimând și repetând silabele. /<sl. gongnavu

gângav a. și m. care vorbește îngăimat, mai ales pe nas: preoți bătrâni ca iarna cu gângavele glasuri EM. [Slav. GÕGNAVŬ].

gî́ngav (est) și gîngáv (vest), adj. (vsl. gongnavŭ, bîzîitor, murmurător; bg. gygniv, fornăit. V. gînganie, gîgîĭ). Gîgîit care nu poate vorbi bine și tot scoate sunetu g. V. bîlbîit, fornăit.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!gấngav/gângáv adj. m., s. m., pl. gấngavi/gângávi; adj. f., s. f., gấngavă/gângávă, pl. gấngave/gângáve

gângav adj. m., s. m., pl. gângavi; f. sg. gângavă, pl. gângave


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

GÎNGAV adj., s. bîlbîit, gîngăvit, gîngîit, (reg.) balamut, (prin Ban.) pîtcav, (Transilv.) șișcav, (prin Olt.) șișcăvit, (prin Transilv.) tîntav. (Un om ~.)

Intrare: gângavă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • gângavă
  • gângava
plural
  • gângave
  • gângavele
genitiv-dativ singular
  • gângave
  • gângavei
plural
  • gângave
  • gângavelor
vocativ singular
  • gângavă
  • gângavo
plural
  • gângavelor
Intrare: gângav (adj.)
gângav1 (adj.) adjectiv
  • pronunție: gângav, gângav
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • gângav
  • gângavul
  • gângavu‑
  • gângavă
  • gângava
plural
  • gângavi
  • gângavii
  • gângave
  • gângavele
genitiv-dativ singular
  • gângav
  • gângavului
  • gângave
  • gângavei
plural
  • gângavi
  • gângavilor
  • gângave
  • gângavelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

gângav, -ă gângavă

  • 1. (Persoană) care vorbește greu, nedeslușit și împiedicat, repetând silabele.
    exemple
    • Bedros făcea cît mai mare economie de vorbe, ca să nu se vadă că e gîngav. DUMITRIU, N. 259.
      surse: DLRLC
    • Se aude și studentul gîngav, recitînd paragrafe. C. PETRESCU, C. V. 216.
      surse: DLRLC
    • O legăna c-un glas gîngav de tulburare. SADOVEANU, O. VII 47.
      surse: DLRLC
    • Preoți bătrîni ca iarna cu gîngavele glasuri, O duc cîntînd prin tainiți și pe sub negre bolți. EMINESCU, O. I 92.
      surse: DLRLC
    • (și) adverbial Vorbește gîngav Miliarezi. STANCU, D. 33.
      surse: DLRLC

etimologie: