făloși vr [At: ȚICHINDEAL, F. 118/20 / Pzi: ~șesc / E: fălos] (Reg) 1 A se lăuda. 2 A se îngâmfa.

❍FĂLOȘI (-oșesc) vb. refl. Trans. Băn. A se fuduli, a se mîndri, a se arăta fălos: calul, făloșindu-se, n’au vrut nimica să știe, nici să auză ȚICH..

A SE FĂLOȘI mă ~esc intranz. v. A SE FĂLI. /Din fălos

FĂLOS, -OASĂ, făloși, -oase, adj. (Pop.) 1. Mândru (de cineva sau de ceva). 2. (Peior.) Semeț, îngâmfat. 3. Impunător, măreț, impozant. ♦ (Înv.) Glorios; slăvit. – Fală + suf. -os.

fălos¹, ~oasă [At: DOSOFTEI, PS. 20 / Pl: ~oși, ~oase / E: fală + -os] 1 a (Îvp) Glorios. 2 a (Îvp) Fastuos. 3 a (Pop) Impozant. 4 a (Pop) Mândru (de cineva sau de faptele cuiva). 5 a (Pop; prt) Lăudăros. 6 a (Pop; prt)Trufaș. 7 a (Ban) Bucuros. 8 av (Îvr) Cu fast¹.

folos sn [At: COD. VOR. 119/10 / V: (înv; astăzi reg făl~ / Pl: ~oase, (înv) ~uri / E: ngr φελός (pentru ᾶφελος] 1 (Adesea în legătură cu verbele „a avea”, „a trage”, „a aduce”) Câștig moral sau material Si: avantaj, beneficiu, profit, (înv) folosire (1), (înv) folosință (1), (reg) haznă. 2-3 (Îljv) În (sau spre, pentru) ~ul cuiva În avantajul cuiva. 4-5 (Îljv) Cu (îoc fără) ~ (În mod) avantajos. 6-7 (Îal) Cu profit. 8-9 (Îljv) De (îoc fără) ~ Util. 10-11 (Îal) Avantajos. 12-13 (Îal) Profitabil. 14 (Îe) Ce ~ La ce bun? 15 (Îae) Degeaba. 16 (Fin; înv; îoc pasiv) Activ.

COADĂ (pl. -de și cozi) sf. 1 Prelungirea din partea dinapoi a corpului animalelor ce ține de șira spinării și cu care aceasta se termină (🖼 1310); Ⓕ: a da din ~, a se gudura, a se linguși ; (P): minciuna cu ~ (ISP.), minciună mare, sfruntată; cu coada între picioare, rușinat, umilit; a scăpa scurt de ~, a scăpa teafăr, fără multă vătămare; 👉 CÎINE ; d’aia n’are ursul ~, de- aceea se ’ntîmplă așa, nu e de mirare atunci că iese rău; get-beget coada vacii, neaoș; a-și băga coada undeva, a se amesteca unde nu-i e treaba; și-a băgat dracul coada între ei, i-a învrăjbit diavolul; a trage pe dracul de ~, a duce un traiu plin de lipsuri, de neajunsuri ¶ 2 🐦 Penele mai lungi deasupra șezutului, la păsări; (P) F: a prins prepelița de ~, s’a îmbătat ¶ 3 🐟 Partea mai subțiată de la capătul de jos al corpului peștilor sau șerpilor: cu doi pești în oală și cu coadele afară, nu se poate (ZNN.); a sărit parc’ar fi călcat pe ~ de șarpe (DLVR.); de aci, Ⓕ: a călca pe cineva pe ~, a-l atinge unde-l doare, a-l vătăma rău cu vorba ¶ 4 🔧 ~-de-rîndunică, cep de formă specială făcut de tîmpIar sau de dulgher, spre a-l vîrî într’o scobitură, cînd vrea să îmbine două bucăți de lemn (🖼 1311) ¶ 5 Părul dinapoia capului, împletit și înnodat cu panglici. ce atîrnă pe spate sau se înfășoară pe creștetul capului (🖼 1312): părul ei de aur era împletit în cozi lăsate pe spate (EMIN.); de cînd Nemții (sau Muscalii) cu ~, din vremea de de-mult (locuțiune rămasă din timpul ocupațiunii Olteniei, cînd Austriacii purtau coade) (🖼 1313) ¶ 6 🔧 Mînerul sau partea de care se apucă cu mîna (la diferite unelte): coada securii, toporului, lingurii, tigăii, etc.; (P): cu lingura îți dă dulceață și cu coada-ți scoate ochii (PANN); 👉 TOPOR ¶ 7 🌿 Partea unui vegetal de care se leagă frunza, floarea sau fructul: ~ de cireașă; ~ de trandafir ¶ 8 💫 Urmă luminoasă ce însoțește corpul unei comete: s’au arătat o stea pe cer cu ~, de s’au văzut multe zile (NEC.) ¶ 9 👕 Partea dinapoi a unei rochii, a unei mantii, ce se tîrăște pe pămînt: temîndu-se să nu calce pe coadele rochiei lor (NEGR.) ¶ 10 👕 Pulpană a fracului: purtau... frac cafeniu deschis cu coadele lungi pînă la glezne (I.-GH.) ¶ 11 ⛹ Fășia de hîrtie sau de cîrpă atîrnată la partea de jos a unui zmeu: Un zmeu cu ~ lungă și cu sbîrnăitoare (DON.) ¶ 12 🚝 Partea dindărăt a unui tren, capătul opus locomotivei : am găsit din norocire un vagon de clasa a doua la coada trenului (CAR.) ¶ 13 Partea dindărăt a unei trăsuri boierești, unde stă feciorul ¶ 14 Capătul sau partea de jos, dinapoi sau din urmă, în opoz. cu „frunte”: coada mesei; coada oștii; a sta în ~; vorb. de persoane, cel ce ocupă rangul din urmă: a ajuns coada cap; mai bine cap la sat decît ~ Ia oraș; mai bine fruntea cozii decît coada frunții ¶ 15 🫀 Extremitatea, unghiul din afară la fie-care ochiu; a se uita, a trage cu coada ochiului, a privi pe furiș ¶ 16 Sfîrșit: coada veacului, cei din urmă ani ai veacului ¶ 17 pl. Rămășițe de lepădat; ceea ce cade de la grînele vînturate sau trecute prin ciur, pleavă ¶ 18 🌿 În legătură cu un alt nume, în spec, de animal, formează o mulțime de numiri de plante: COADA-BOULUI = LUMÎNARE; - COADA-CALULUI¹, plantă acuatică care poartă flori mici și verzi afară din apă (Hippuris vulgaris) (🖼 1314); -COADA-CALULUI² = BARBA-URSULUI¹; - COADA-COCOȘULUI, plantă ierboasă, cu flori albe ce atîrnă în jos, întrebuințată de popor ca leac contra podagrei; numită și „cerceluși”, „clopotele”, „cocoș”, „iarbă-de-dureri” sau „pecetea- lui-Solomon” (Polygonatum officinale, pol. mul- tiflorum) (🖼 1315); -COADĂ-DE-GĂINĂ = ROCOINĂ 1; -COADA-IEPEI = BARBA-URSULUI¹; – COADA-LEULUI = TALPA-GÎȘTEI¹; – COADA-LUPULUI¹ = LUMÎNARE; – COADA-LUPULUI² = LUMÎNĂRICĂ; – COADA-MIELULUI¹, plantă cu frunze lucitoare și flori violete (Verbascum phoeniceum) (🖼 1316); – COADA-MIELULUI² mică plantă ierboasă, cu tulpina întinsă pe pămînt, cu flori de un albastru-deschis, cu vinișoare mai întunecate (Veronica prostrata) (🖼 1317); – COADA-MIELULUI³ = LUMÎNARE 2 ; -COADA-MÎNZULUI¹ = BARBA-URSULUI¹; -COADA- MÎNZULUl² = COADA-CALULUI¹; – COADA-MÎȚEI¹, plantă ierboasă cu flori mici roșietice, cu frunzele acoperite în partea inferioară de numeroase glandule albe (Chaiturus marrubiastrum) (🖼 1318); -COADA-MÎȚEI² = PAPANAȘI 2; - COADA- MÎȚEI-DE-BALTĂ, nume dat unor mușchi de coloare albă-gălbuie, ce cresc prin locurile umede, unde contribue, în mare parte, la formarea combustilului numit turbă (Sphagnum cymbifolium);-COADA-PRICULICILOR = BARBA-POPEI: - COADA-RACULUI, plantă ierboasă, cu flori mari, frumoase, de coloare galbenă (Potentilla anserina) (🖼 1319); – COADA-ȘOARECELUI , COADA-ȘORICELULUI, COADA-HÎRȚULUI (Băn. „sorocină”), plantă ierboasă, cu flori albe dispuse în capitule, întrebuințată de popor ca leac contra tusei sau pentru curățirea sîngelui (Achillea millefolium) (🖼 1320); -COADA-VACII¹, plantă țepoasă, cu flori albe, ce crește pe lîngă drumuri (Echium altissimum); -COADA-VACII², plantă ierboasă, cu flori violete; numită și „jale” (Salvia silvestris) (🖼 1321); -COADA-VACII³ = BĂTRÎNIȘ; – COADA-VACII⁴ = LUMÎNARE 2 ;-COADA-VACII⁵ – LUMÎNĂRICĂ 2; -COADA-VULPII, plantă ierboasă, cu flori verzi, ce crește prin livezi și finețe; numită și „codină” (Alopecurus pratensis) (🖼 1323); -COADA-ZMEULUI, plantă ierboasă, veninoasă, cu tulpina tîrîtoare, care face niște bobițe roșii (Calla palustris) (🖼 1322); - CINCI-COADE – CĂLDĂRUȘĂ 3 ¶ 19 🐦 COADĂ-ROȘIE = CODROȘ ¶ 20 Băn. 🐦 COADĂ-FĂLOASĂ = CODOBATURĂ [lat. coda].

FĂLOS¹ adj. 1 Mîndru, măreț, falnic, impunător ¶ 2 Trufaș, fudul, semeț: Spun de Șpanioli, că de va fi careva dintr’înșii și cerșitor, tot e ~ și măreț ȚICH. [fală].

‡FĂLOS² = FOLOS.

FĂLOS, -OASĂ, făloși, -oase, adj. (Pop.) 1. Mândru, fudul (de cineva sau de ceva). ♦ (Peior.) Trufaș, semeț, îngâmfat. 2. Impunător, măreț, impozant. ♦ (Înv.) Glorios; slăvit. – Fală + suf. -os.

FĂLOS, -OASĂ, făloși, -oase, adj. 1. Trufaș, semeț, falnic (2). Cine fuge colo în vale cu brîul descins... cu turbanul desfăcut?... Sultanul cel fălos... RUSSO, O. A. 35. 2. (Rar) Impunător, măreț, falnic (1). Flotele puternice, ș-armatele făloase... Ș-acele milioane, ce în grămezi luxoase Sînt strînse la bogatul, pe cel sărac apasă Și-s supte din sudoarea prostitului popor. EMINESCU, O. I 59. Dar nici bradul cel fălos Nu-i ca badiu de frumos. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 29. 3. (Rar) Mîndru (de cineva, de ceva). Nu-s eu fată ca oricare: Mama poate fi făloasă Că mă are. COȘBUC, P. I 103.

FĂLOS ~oasă (~oși, ~oase) pop. 1) (despre persoane) Care are multă fală; cu multă fală. 2) (despre manifestările oamenilor) Care denotă fală mare; cu fală mare. Mare ~. 3) Care denotă demnitate și mândrie; falnic; semeț; trufaș. /fală + suf. ~os

fălos a. care se fălește (în sens rău): lăudăros, fanfaron.

2) fălós, -oásă adj. (d. fală). Plin de fală, lăudăros, fanfaron: om fălos.

folós n., oase și urĭ (mgr. felós, vgr. óphelos). Utilitate, cîștig, avantaj, profit. De folos, folositor. Cu folos, în mod folositor. În folosu cuĭva, în beneficiu lui. A trage foloase, a scoate cîștig, a folosi. Ce folos de lapte gros?, ce folosește un lucru în care o calitate e nimicită de un defect (de ex., un om harnic, dar bețiv; o brînză bună în burduf de cîne)? – În Ps. Ș. și fălos.

făloși (a se ~) (a se mândri) (pop.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă făloșesc, 3 sg. se făloșește, imperf. 1 sg. mă făloșeam; conj. prez. 1 sg. să mă făloșesc, 3 să se făloșească; imper. 2 sg. afirm. făloșește-te; ger. făloșindu-mă

!făloși (a se ~) (a se mândri) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se făloșește, imperf. 3 sg. se făloșea; conj. prez. 3 să se făloșească

făloși vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făloșesc, imperf. 3 sg. făloșea; conj. prez. 3 sg. și pl. făloșească

fălos (pop.) adj. m., pl. făloși; f. făloasă, pl. făloase

fălos (pop.) adj. m., pl. făloși; f. făloasă, pl. făloase

fălos adj. m., pl. făloși; f. sg. făloasă, pl. făloase

FĂLOȘI vb. v. făli, fuduli, grozăvi, infatua, împăuna, înfumura, îngâmfa, lăuda, mândri, semeți.

făloși vb. v. FĂLI. FUDULI. GROZĂVI. INFATUA. ÎMPĂUNA. ÎNFUMURA. ÎNGÎMFA. LĂUDA. MÎNDRI. SEMEȚI.

COADĂ-FĂLOASĂ s. v. codobatură, prundar, prundaș.

FĂLOS adj. v. arătos, chipeș, falnic, frumos, fudul, glorios, grandios, grandoman, impozant, impresionant, impunător, infatuat, încrezut, înfumurat, îngâmfat, maiestos, măreț, megaloman, mândru, orgolios, semeț, splendid, strălucit, trufaș, țanțoș, vanitos.

coadă-făloasă s. v. CODOBATURĂ. PRUNDAR. PRUNDAȘ.

fălos adj. v. ARĂTOS. CHIPEȘ. FALNIC. FRUMOS. FUDUL. GLORIOS. GRANDIOS. GRANDOMAN. IMPOZANT. IMPRESIONANT. IMPUNĂTOR. INFATUAT. ÎNCREZUT. ÎNFUMURAT. ÎNGÎMFAT. MAIESTOS. MĂREȚ. MEGALOMAN. MÎNDRU. ORGOLIOS. SEMEȚ. SPLENDID. STRĂLUCIT. TRUFAȘ. ȚANȚOȘ. VANITOS.

FĂLOS adj. 1. (Trans. SV) Pompos, luxos. Îmbrăcăminte nice prea făloase, nice prea proaste să nu fie. CĂRARE PRE SCURT. 2. (Mold., Ban.) Trufaș, semeț. A: Strîmbii urăști și făloșii. DOSOFTEI, PS. C: Cei făloși călcară leagea, foarte. MOL. 1725, 1201'. Etimologie: fală + suf. -os. Vezi și fălie, făloșie, fălui. Cf. m ă r o s.