furnicei smp [At: MARIAN, INS. 252 / E: furnică + -ei] (Mpp) Dermatoză

funecel sm vz furnicel

funicel sm vz furnicel

funigei smp vz furnicel

funingel sm vz furnicel

furincel sm vz furnicel

furnica [At: ODOBESCU, S. III, 149 / Pzi: 3 -nică / E: ml formicare] 1 vi A umbla încoace și încolo în număr mare Si: a forfoti, a mișuna. 2 vi (Rar; urmat de determinări introduse prin pp „de”) A fi plin de... 3-4 vtim A avea o senzație (neplăcută) de mâncărime și înțepături pe piele. 5 vtf (Nob) A face pe cineva să simtă furnicături.

furnică sf [At: BIBLIA (1688), ap. TDRG. / V: (reg) ~igă / Pl: ~ici, (rar) ~ice / E: ml formica] 1 (Lpl) Grup de insecte din ordinul himenopterelor, de talie mică sau mijlocie, negre sau roșii, care trăiesc în colonii (Formica). 2 Insectă care face parte din grupul furnicilor (1). 3 (Îe) A fi harnic ca o ~ Se spune despre un om foarte muncitor. 4 (Pop; îe) A se prăsi ca ~icile A se înmulți foarte repede și în număr mare. 5 (Îe) A mânca ca o ~ (sau ca ~icile) A mânea foarte puțin. 6 (Pop; îe) A mânca ~ici A minți. 7 (Ent; îc) ~albă Termită. 8 (Ent; îc) ~ zburătoare Specie de furnică care, într-o anumită perioadă a anului, capătă aripi.

furnicel sm [At: N. LEON MED 123 / V: (înv) funecel, (înv) funicel, funigei, (înv) funincel, funingel, (înv) ~rincel / Pl: ~cei / E: ml *furuncellus] (Mpp. mpl) 1 Furuncul. 2 Furunculoză. 3 Păducel.

furnigă sf vz furnică

‡FUNICEL = FURNICEL.

FURINCEL, FURNICEL sn. 🩺 Buboiu, furuncul, bubă, de mărimea unui bob de porumb, care se formează pe piele și coace: această boală de piele, numită furnicel, se vindecă dacă se spală cu apă fiartă MAR. [lat. *furuncĕllus].

FURNICĂ (pl. -ci) sf. 🐙 1 Familie de insecte din ordinul himenopterelor, cu un număr foarte mare de spețe (peste 1200), remarcabile prin instinctul lor desvoltat; trăesc în societăți numeroase și sînt foarte harnice, lucrînd neîncetat pentru strîngerea proviziunilor de iarnă (Formica) (🖼 2249); din numeroasele specii de furnici, poporul distinge mai ales următoarele: FURNICA-NEAGRĂ (sau ~-MICĂ, ~-DE-CASĂ, ~-DE-CÎMP, ~-DE-FÎNAȚ) (Formica nigra); FURNICA-GALBENĂ, a cărei mușcătură e foarte dureroasă (Formica flava); FURNICA-ROȘIE (sau ~-DE-GRĂDINĂ), de mărimea celei negre, care trăește mai ales pe lîngă locurile băltoase, dar și prin fînațe sau grădini; mușcătura ei a extrem de dureroasă (Formica laevinodis, F. rubida); FURNICA-DE-COPACI (sau FURNICAR-ROȘU), furnică mare, de coloare roșie ca sîngele, ce trăește prin păduri (Formica sanguinea); FURNICA-MARE (sau ~-DE-PĂDURE, ~-SĂLBATICĂ, FURNICAR), cu mult mai mare decît furnicile de rînd, trăește prin pădurile de brazi unde-și face mușuroaie din cetină, bucățele de frunză, paie, bețișoare și chiar pietricele (Formica rufa) (🖼 2250); harnic ca o ~; a tăbărî ca furnicile (la stejar), a se îngrămădi la un lucru, a da năvală; a-i umbla cuiva furnici prin mîini, prin picioare, a nu avea nici un astîmpăr; ouă de furnici, larvele mici albe care ies din ouăle furnicilor ¶ 2 ~-ROȘIE, speță de furnică de coloare roșcată, care trăește prin pădurile de brazi (Formica rufa) ¶ 3 FURNICĂ-LEU, gen de insecte nevroptere din țările calde (🖼 2251) [lat. formīca].

FURNICEL 👉 FURINCEL.

FURNICUȚĂ (pl. -țe) sf. 🐙 dim. FURNICĂ.

FURNICĂ, furnici, s. f. Insectă mică, neagră, din ordinul himenopterelor, care trăiește în colonii, adăpostindu-se în mușuroaie. Iată o nuntă de furnici trecea și ea tocmai atunci podul. CREANGĂ, P. 237. Trec furnici, ducînd în gură de făină marii saci, Ca să coacă pentru nuntă și plăcinte și colaci. EMINESCU, O. I 87. ◊ Fig. Numai niște furnici îi umblă pe spate, cînd vede că trenul, cît îi el de lung și de greu, face la o cotitură mișcarea pe care o are un balaur în mers. SP. POPESCU, M. G. 29. ◊ (În comparații) Harnic ca o furnică, se zice despre un om foarte muncitor, iute la treabă. – Pl. și: (rar) furnice (ODOBESCU, S. III 248).

FURNICĂ ~ci f. Insectă de talie mică cu corpul alungit, subțiat la mijloc, care trăiește în colonii în cuiburi subterane cu mușuroaie la suprafața solului. [G.-D. furnicii] /<lat. formica

funicei m. pl. Mold. și Tr. 1. bubulițe roșii cu vârful alb (pe față și pe ceafă); 2. un fel de cârcei proveniți din scurtarea mușchilor. [Origină necunoscută].

furnică f. 1. mică insectă care trăiește în societate sub pământ, unde își strânge proviziunile; 2. pl. pișcături. [Lat. FORMICA].

funicél, -gél și furnicél m., pl. eĭ (probabil, d. lat. furuncellus = furúnculus, furuncul; mrom. furențél și sfurunțél). Furuncul.

furnícă f., pl. ĭ (lat. formica; vgr. mýrmex și byrmax; mrom. furnigă, it. formica, eng. furmia, pv. cat. pg. formiga, fr. fourmi, sp. hormiga). Un insect imenopter care trăĭește supt pămînt, obișnuit în societățĭ care fac moșoraĭe. Fam. A avea furnicĭ, a te furnica, a avea furnicăturĭ.

furnicél, V. funigel.

furnică s. f., g.-d. art. furnicii; pl. furnici

furnică s. f., g.-d. art. furnicii; pl. furnici

furnică s. f., g.-d. art. furnicii; pl. furnici

furnică (-ci), s. f. – Insectă din ordinul himenopterelor (Formica nigra). – Mr., megl. furnigă, istr. frunigę. Lat. formῑca (Pușcariu 681; Candrea-Dens., 697; REW 3445; DAR), cf. it. formica, prov., cat., port. formiga, fr. fourmi, sp. hormiga (gal. formiga, astur. forniga, arag. furnica). Formele dialectale din sp. și din fr. fourniga, fournigo par a demonstra că n, explicat de Candrea-Dens., prin influența labialei, este anterior rom. (cf. Meyer, Alb. St., IV, 84). Der. furnica, vb. (a mișuna, a forfoti; a ustura, a înțepa), poate reprezenta direct. lat. formicāre (Pușcariu 630; Candrea-Dens., 701; REW 3446; DAR); furnicătură (var. furnicăreală), s. f. (usturime, înțepătură); furnicat, s. n. (usturime, înțepătură); furnicar, s. n. (mușuroi; mulțime care mișună), megl. furmigar, cf. calabr. furmicaru (Pușcariu 683; Candrea-Dens., 698 și DAR îl consideră der. de la un lat. *formῑcārium; poate fi un der. intern. al rom.); înfurnica, vb. (înv., a mișuna); furnicar, s. m. (furnică, Formica rubra; mamifer care se hrănește cu furnici, Merops apiaster; pasăre, albinărel, Picus minor); furnicei (var. funicei), s. m. pl. (urticarie; cîrcel); furnicos, adj. (plin de furnici).

furnicel (-ei), s. m. – Furuncul. – Var. (înv.) funecel, funigel, funi(n)cel, furincel. Lat. *fŭruncĕllus, în loc de fŭruncŭlus (Densusianu, Rom., XXXIII, 77; Candrea-Dens., 692; REW 3607; DAR). Este dublet al lui furuncul, s. n., din lat. (sec. XIX). Var. sale indică o confuzie cu funigel și cu furnicei, explicabil acesta din urmă datorită ideii de înțepătură.

furnică, furnici s. f. (tox.) mic traficant de droguri.

FURNICĂ ALBĂ s. v. termită.

FURNICEL s. v. abces, furuncul, păducel.

FURNICĂ ALBĂ s. (ENTOM.; Isoptera) termită.

furnicel s. v. ABCES. FURUNCUL. PĂDUCEL.

furnicei s.m. pl. (reg.) boală de piele.