furnicare sf [At: SADOVEANU, SĂM. V, 906 / Pl: ~cări / E: furnica] 1 Forfotire. 2 Furnicătură.

FURNICARE s. f. Acțiunea de a furnica. Zăriră tîrgul Iașilor și furnicarea oștenilor lui Tomșa. SADOVEANU, O. VII 131.

furnica [At: ODOBESCU, S. III, 149 / Pzi: 3 -nică / E: ml formicare] 1 vi A umbla încoace și încolo în număr mare Si: a forfoti, a mișuna. 2 vi (Rar; urmat de determinări introduse prin pp „de”) A fi plin de... 3-4 vtim A avea o senzație (neplăcută) de mâncărime și înțepături pe piele. 5 vtf (Nob) A face pe cineva să simtă furnicături.

furnicar¹ sn [At: ECONOMIA, 63/13 / Pl: ~e, ~i sm / E: ml formicarius] 1 Ridicătură mică de pământ care adăpostește o colonie de furnici (1) Si: mușuroi. 2 (Pop; îe) Nu băga bâta-n ~ Nu te amesteca unde nu e treaba ta. 3 Totalitatea furnicilor (1) dintr-un mușuroi. 4 (Fig) Mulțime (de oameni) care mișună.

FURNICA (-ic) I. vb. intr. A umbla de colo pînă colo în mare număr, a se mișca în toate părțile ca furnicile, a mișuna: pe mal, la schelă, furnică mulțimea ca la bîlciu VLAH.; printre slugile ce furnicau de colo pînă colo ISP.; Fig.: un freamăt furnică de colo pînă colo prin mulțime CAR.. II. vb. tr. unipers. A simți ciupituri, mîncărimi, înțepături pe piele ca și cînd ar umbla pe ea furnici: un fior rece ... mă furnică pînă ’n creștet CAR. [lat. formīcare].

FURNICAR¹ (pl. -are) sn. 1 🐙 Cuib, mușoroiu de furnici, locul unde se strîng și locuesc furnicile (🖼 2253): prindeți un liliac ... și-l îngropați într’un ~ ALECS. ¶ 2 familiar Mare mulțime de oameni care umblă de colo pînă colo ca furnicile: e un ~ de lume de toată mîna BR. -VN.; deasupra acestui ~ de muncitori VLAH. [lat. formīcarium].

FURNICĂ (pl. -ci) sf. 🐙 1 Familie de insecte din ordinul himenopterelor, cu un număr foarte mare de spețe (peste 1200), remarcabile prin instinctul lor desvoltat; trăesc în societăți numeroase și sînt foarte harnice, lucrînd neîncetat pentru strîngerea proviziunilor de iarnă (Formica) (🖼 2249); din numeroasele specii de furnici, poporul distinge mai ales următoarele: FURNICA-NEAGRĂ (sau ~-MICĂ, ~-DE-CASĂ, ~-DE-CÎMP, ~-DE-FÎNAȚ) (Formica nigra); FURNICA-GALBENĂ, a cărei mușcătură e foarte dureroasă (Formica flava); FURNICA-ROȘIE (sau ~-DE-GRĂDINĂ), de mărimea celei negre, care trăește mai ales pe lîngă locurile băltoase, dar și prin fînațe sau grădini; mușcătura ei a extrem de dureroasă (Formica laevinodis, F. rubida); FURNICA-DE-COPACI (sau FURNICAR-ROȘU), furnică mare, de coloare roșie ca sîngele, ce trăește prin păduri (Formica sanguinea); FURNICA-MARE (sau ~-DE-PĂDURE, ~-SĂLBATICĂ, FURNICAR), cu mult mai mare decît furnicile de rînd, trăește prin pădurile de brazi unde-și face mușuroaie din cetină, bucățele de frunză, paie, bețișoare și chiar pietricele (Formica rufa) (🖼 2250); harnic ca o ~; a tăbărî ca furnicile (la stejar), a se îngrămădi la un lucru, a da năvală; a-i umbla cuiva furnici prin mîini, prin picioare, a nu avea nici un astîmpăr; ouă de furnici, larvele mici albe care ies din ouăle furnicilor ¶ 2 ~-ROȘIE, speță de furnică de coloare roșcată, care trăește prin pădurile de brazi (Formica rufa) ¶ 3 FURNICĂ-LEU, gen de insecte nevroptere din țările calde (🖼 2251) [lat. formīca].

❍FURNICĂRIE sf. MAR. – FURNICAR¹ 1.

FURNICA, pers. 3 furnică, vb. I. 1. Intranz. A umbla încoace și încolo în număr mare, a se mișca în toate părțile ca furnicile; a mișuna. V. forfoti. În jur furnicau voinicii cu ochii aprinși, și alăutele tot mai răsunau, și voinicii tot chiuiau și jucau prin lumina înnegurată de fum. SADOVEANU, O. I 173. Se văzu întru mulțimea aia de oameni furnicînd în sus și în jos. ISPIRESCU, L. 148. ◊ Fig. Un popor întreg de stele Furnică-n razele mele. VLAHUȚĂ, P. 21. ♦ (Rar, urmat de determinări introduse prin prep. «de») A fi plin de..., a fi ticsit de..., a conține în mare cantitate. Interiorul sertarelor furnică de asemenea fine amulete. ARGHEZI, P. T. 57. 2. Tranz. impers. (Cu acuzativul persoanei) A avea senzația că îți umblă pe corp o mulțime de furnici, a simți mîncărime, înțepături pe piele. Mă furnică pe spate. ◊ (Mai rar cu subiectul specificat) Un tremur rece a furnicat-o ca o săgeată de gheață pe tot lungul spinării. POPA, V. 281. Un zumzet ușor îi lovi auzul și în aceeași vreme un fior îl furnică în tot trupul. GÎRLEANU, L. 31.

FURNICAR², furnicare, s. n. 1. Ridicătură mică de pămînt care adăpostește o colonie de furnici; mușuroi. Erau șoarecii... ca urșii de mari și mulți ca furnicile în furnicar. RETEGANUL, P. V 38. ♦ Totalitatea furnicilor dintr-un mușuroi. Umblați ca furnicarul răscolit. BENIUC, V. 91. Ca un furnicar izvorau din vagoane soldații și dădeau năvală la fîntîni. SADOVEANU, O. VI 263. 2. Fig. Mulțime mare (de oameni) care mișună. Tabăra întinsă, plină de murmur greu și de furnicar pestriț se liniștea încet-încet în soarele fierbinte. SADOVEANU, O. VII 16. Moșneagul și-a umplut traista și se întoarce din nou în furnicarul cel mare de lume. C. PETRESCU, S. 46. Privesc orașul – furnicar – Cu oameni mulți și muri bizari. EMINESCU, O. IV 194.

A FURNICA pers. 3. furnică 1. intranz. (despre ființe) A se mișca grăbit și haotic fără întrerupere; a foi; a forfoti; a fojgăi; a mișuna; a foșni; a roi. ◊ ~ de lume a fi ticsit de lume. 2. tranz. (persoane) A irita printr-o senzație neplăcută de mâncărime sau înțepare a pielii. /<lat. formicare

FURNICAR¹ ~e n. 1) Movilă mică de pământ în care trăiește o colonie de furnici; mușuroi. 2) Totalitate a furnicilor dintr-o astfel de movilă. 3) fig. Mulțime de oameni sau de animale care mișună. /<lat. formicarius

furnicà v. 1. a se mișca în mare număr ca furnicile; 2. fig. a avea cu prisosință: această pagină furnică de erori; 3. a simți furnicături. [Lat. *FORMICARE].

furnicar m. numele bucovinean al prigorii. ║ n. 1. locuința furnicilor; 2. totalitatea furnicilor câre formează aceeaș societate: 3. fig. sumedenie de oameni, droaie de animale cari se agită: un furnicar de moarte ce aprig se ’ncleștase AL.

furníc, a -á v. intr. (lat. formico, -áre; it. formicare, vfr. formier, nfr. fourmiller, sp. hormigar, pg. fornigar). Foĭesc, mișun: Jidaniĭ furnică pe la bariere, furnică tîrgu de Jidanĭ. Fig. Abund: această carte furnică de greșelĭ, greșelile furmică pin această carte. Am mîncărime pe supt pele (ca la simptomele frugurilor, la electrizare, la frică ș. a.): îmĭ furnică picĭoarele. A te furnica (saŭ înfurnica) v. refl. impers. Simt furnicăturĭ: mă furnică pin picĭoare, pe supt pele.

furnicár m. Un mamifer edentat din regiunile tropicale americane care se nutrește cu furnicĭ, pe care le prinde cu limba luĭ cleĭoasă. Ajunge pînă la o lungime de doĭ metri cu coadă cu tot. Un fel de păsărele roșiĭ din aceleașĭ regiunĭ. S. n., pl. e. Locuință de furnicĭ, moșoroĭ. Totalitatea furnicilor din locuința lor. Fig. Loc unde trăĭesc mulțĭ oamenĭ: Parĭsu e un furnicar. Oameniĭ unuĭ loc foarte populat.

furnicare s. f., g.-d. art. furnicării; pl. furnicări

furnicare s. f., g.-d. art. furnicării; pl. furnicări

furnicare s. f., g.-d. art. furnicării; pl. furnicări

furnica (a ~) vb., ind. prez. 3 furnică, imperf. 3 pl. furnicau; conj. prez. 3 să furnice

furnicar² (mușuroi) s. n., pl. furnicare

furnica (a ~) vb., ind. prez. 3 furnică

furnicar² (mușuroi) s. n., pl. furnicare

furnica vb., ind. prez. 3 sg. furnică

furnicar (mușuroi) s. n., pl. furnicare

FURNICARE s. v. forfotă.

FURNICARE s. agitație, animație, colcăială, foiala, foire, forfotă, forfoteală, frămîntare, mișcare, mișuială, mișunare, roială, viermuială, viermuire, (reg.) fojgăială, vînzoală, (fam.) fîțîială, fîțîire, fîțîit, vînzoleală. (Pe bulevarde era o ~ de nedescris.)

FURNICA vb. 1. v. forfoti. 2. (reg.) a înfurnica. (Îl ~ pielea.)

FURNICAR s. 1. mușuroi. (Un furnicar de furnici.) 2. v. prigorie.

FURNICA vb. 1. a se agita, a colcăi, a (se) foi, a forfoti, a se frămînta, a mișui, a mișuna, a roi, a viermui, (pop.) a bîjbîi, (înv. și reg.), a jimi, (reg.) a fojgăi, a vîșca, (prin Transilv.) a șovîrca, (Olt.) a se vărzui, (Ban.) a vermeti, (fam.) a se fîțîi, a se vînzoli. (Lumea ~ pe străzi.) 2. (reg.) a înfurnica. (Îl ~ pielea.)

FURNICAR s. 1. mușuroi. (Un ~ de furnici.) 1. (ORNIT.; Merops apiaster) albinărel, prigorie, viespar, (reg.) albinar, albinel, ploier, ploiește, ploiete, prigorean, viespariță, ciuma-albinelor, lupul-albinelor, (înv.) merop. erată