FUMA, fumez, vb. I. Intranz. și tranz. A aspira, a trage fumul de tutun din țigară sau din pipă; a bea (tutun), a duhăni. – Lat. fumare (înțelesul după fr. fumer).

fum sn [At: DOSOFTEI, PS. 50 / Pl: ~uri / E: ml fumus] 1 Suspensie de particule solide într-un mediu gazos, produsă în cursul arderii incomplete a materialelor combustibile (sau artificial și intenționat, cu ajutorul unor substanțe chimice). 2 (Îlv) A pune (ceva) la ~ A afuma (ceva). 3 (Fig) Amețeală (provocată de alcool). 4 (Pfm; îe) A avea ~ (sau ceață) în creieri A fi beat. 5 Cantitate de fum (1) pe care fumătorul o trage dintr-o dată din țigară sau din pipă. 6 (Mpp) Substanțe medicamentoase, mai ales pulberi mercuriale, din a căror ardere rezultă un fum (1) considerat a avea efecte terapeutice în unele boli, mai ales cele sifilitice. 7 (Fig; lpl) Îngâmfare. 8 (Fig; lpl) Pretenții nejustificate Si: gărgăuni. 9 (Înv; în legătură cu impozite, dări) Gospodărie, considerată ca o grupare în jurul vetrei Si: casă (41), familie (1). 10 Canal cotit, în interiorul unei sobe, prin care circulă gazele calde înainte de a ieși pe coș. 11 (Bot; îc) ~ul-pământului (Fumăriei officinalis).

fuma [At: M. COSTIN, LET. I, 250/2 / Pzi: ~mez, 3 ~ează, (înv) fuma / E: (1-2) ml fumare, (3-4) fr fumer] 1 vi (Pop) A arde cu fum Si: a fumega (1). 2 vt (Înv) A face să fumege. 3-4 vti A inhala fumul de tutun din țigară sau din pipă Si: (îvp) a bea (tutun), (reg) a duhăni.

fumat², ~ă a [At: DA ms / Pl: ~ați, ~e / E: fuma] 1 (Reg) Afumat². 2 (D. țigări, tutun) Care a ars. 3 (Fam; d. informații, știri) Deja aflat Si: (fam) răsuflat². 4 (Fam; d. informații, știri) Perimat.

FUMA (-mez) vb. tr. A aspira și a scoate fumul de tutun prin gură, a bea tutun [lat. fumare].

FUMA, fumez, vb. I. Intranz., Tranz. A aspira, a trage fumul de tutun din țigară sau din pipă; a bea (tutun), a duhăni. – Din lat. fumare (înțelesul după fr. fumer).

FUMA, fumez, vb. I. Intranz. A aspira, a trage fumul de tutun din țigară sau din pipă. Doi oameni... stau rezemați de roțile trăsurii și fumau. SAHIA, N. 58. Se deprinde a bea cafea turcească și a fuma dintr-un ciubuc lung. NEGRUZZI, S. I 69. ◊ Tranz. Cît fumă moșneagul o lulea de tutun, nourul de la Ceahlău crescu pînă-n naltul cerului. SADOVEANU, O. VI 513. Nu poate vorbi, nici nu poate încă fuma țigările pe care le-am adus. CAMIL PETRESCU, U. N. 424.

FUMA, fumez, vb. I. Intranz. A aspira, a trage fumul de tutun din țigără sau din pipă. ♦ Tranz. Nu poate. . . încă fuma țigările (CAMIL PETRESCU). – Lat. fumare (înțelesul după fr. fumer).

FUMA vb. intr. a aspira, a trage (în piept) fumul de tutun. (< fr. fumer)

A FUMA ~ez 1. intranz. 1) A inspira pe gură fum de tutun. 2) A practica fumatul; a fi fumător. 2. tranz. (țigări, țigarete etc.) A consuma trăgând fumul în plămâni. /<lat. fumare

fumà v. a trage, a bea tutun. [Lat. FUMARE].

2) fum, a -á v. intr. (lat. fumare. V. afum, fumez). Vechĭ. Azĭ Trans. Fumeg: lampa fumă. V. tr. Incendiez: Tătariĭ fuma țara Leșească, Cazaciĭ fuma lăcașurile (M. Cost. 1, 280, și 333).

*fuméz v. intr. și tr. (d. fum 2 după fr. fumer). Țin în gură o țigară (o lulea, o narghilea) aprinsă și-ĭ aspir fumu: a fuma (a bea tutun, a trage tutun), a fuma o țigară. V. duhănesc.

fuma (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. fumez, 3 fumează; conj. prez. 1 sg. să fumez, 3 să fumeze

fuma (a ~) vb., ind. prez. 3 fumează

fuma vb., ind. prez. 1 sg. fumez, 3 sg. și pl. fumează

A FUMA a aresta locotenenți / sergenți, a bate un cui, a băga rotocoale, a bea tutun, a călări, a contopi, a creiona, (d. femei) a fuma ca o șerpoaică, (d. bărbați) a fuma ca un turc, a trage un cui.

a fuma ca o șerpoaică expr. (d. femei) a fuma foarte mult / excesiv.

a fuma ca un turc expr. (d. bărbați) a fuma foarte mult / excesiv.

fumat, -ă fumați, -ate adj. 1. (d. știri, informații) știut, perimat, învechit 2. (d. artiști, oameni politici etc.) aflat la sfârșitul carierei

FUMA vb. (pop.) a bea, a suge, (Maram.) a duhăni, (fam.) a pufăi, a pufni, a trage. (~ țigări tari.)

FUMAT adj. v. arhicunoscut, banal, demodat, depășit, desuet, învechit, perimat, știut, vechi.

FUMA vb. (pop.) a bea, a suge, (Maram.) a duhăni, (fam.) a pufăi, a pufni, a trage. (~ țigări tari.)

fumat adj. v. ARHICUNOSCUT. BANAL. DEMODAT. DEPĂȘIT. DESUET. ÎNVECHIT. PERIMAT. ȘTIUT. VECHI.

FUMAT. Subst. Fumat, pipat (reg.); pufăială, pufăire, pufăit, pufăitură. Fumător. Tutun, tutun turcesc, iaca (înv.), tabac (reg.), tabacioc (reg.), duhan (reg.), mahorcă, pașcă (reg.), iarba-dracului. Țigară, țigaretă, țigarcă (rar), țigară de foi, havană, trabuc. Muc de țigară, chiștoc. Țigaret, țigaretă, portțigaret, șpiț (reg.), muștiuc. Lulea, lulelușă (dim., pop.), pipă, ciubeică (reg.), narghilea, ciubuc. Tabacheră, portțigaret. Scrumieră, scrumelniță (rar). Fumoar. Debit (de) tutun, tutungerie, tutunărie (înv.). Tutungiu, debitant; tutungioaică, tutungereasă (fam.). Vb. A fuma, a pipa (reg.), a duhăni (reg.), a bea tutun, a bea o țigară, a fuma ca un turc; a pufăi, a pîcîi. A trage fumul în piept, a da fumul pe nas. A face (a suci, a răsuci) o țigară. A aprinde o țigară. A stinge țigara. V. foc.