FOSFORESCENȚĂ, fosforescențe, s. f. Proprietate a unor compuși chimici de a emite lumină ca urmare a iradierii lor prealabile; calitatea de a lumina în întuneric; p. ext. sclipire. – Din fr. phosphorescence.

fosforescent, ~ă a [At: ANGHEL și IOSIF, C. L. 170 / Pl: ~nți, ~e / E: fr phosphorescent] 1 Care poate produce fosforescență (1). 2 Care emite lumină în întuneric.

fosforescență sf [At: ANGHEL și IOSIF, C. L. 225 / Pl: ~țe / E: fr phosphorescence] 1 Proprietate a unor compuși chimici de a emite lumină când absorb sau după ce au absorbit radiații luminoase ultraviolete sau corpusculare. 2 Fenomen de luminescență pe care îl prezintă un corp care emite lumină spontan sau prin acțiunea unei arderi lente. 3 (Blg) Luminescență a unor organisme animale sau vegetale. 4 (Pex) Sclipire.

*FOSFORESCENT adj. Care prezintă fenomenul fosforescenței, care pare luminos la întunerec: ochii pisicii sînt fosforescenți [fr.].

*FOSFORESCENȚĂ (pl. -țe) sf. Proprietate ce posedă unele corpuri de a fi luminoase în întunerec, fără să se producă vre-o combinațiune sau să se degajeze vre-o căldură sensibilă: fosforescența licuricilor, a mării, etc. [fr.].

FOSFORESCENȚĂ, fosforescențe, s. f. Proprietate a unor compuși chimici de a emite lumină când absorb sau după ce au absorbit radiații luminoase ultraviolete sau corpusculare; calitatea de a lumina în întuneric; p. ext. sclipire. – Din fr. phosphorescence.

FOSFORESCENT, -Ă, fosforescenți, -te, adj. Care are fosforescență. De foarte de sus, vîrfurile fosforescente ale Hăsmașului par constelații. BOGZA, C. O. 16. Lupii, cu ochii lor fosforescenți, se mișcă-n nestîmpăr. ANGHEL-IOSIF, C. L. 170. ◊ Fig. Un șir de gămălii fosforescente... spunea vag că acolo trebuie să fie Cladova. GALACTION, O. I 185.

FOSFORESCENȚĂ, fosforescențe, s. f. Proprietate a unor compuși chimici de a emite lumină cînd absorb sau după ce au absorbit radiații luminoase ultraviolete sau corpusculare; calitatea de a lumina în întuneric; p. ext. sclipire. Fosforescența ochilor de pisică. ▭ Fosforescențele mării. ANGHEL-IOSIF, C. L. 225.

FOSFORESCENT, -Ă adj. Care prezintă fosforescență, care emite lumină în întuneric. [< fr. phosphorescent].

FOSFORESCENȚĂ s.f. Fenomen de luminescență pe care îl prezintă un corp care emite lumină spontan sau prin acțiunea unei arderi lente; (p. ext.) sclipire. [< fr. phosphorescence].

FOSFORESCENT, -Ă adj. care produce fosforescență. (< fr. phosphorescent)

FOSFORESCENȚĂ s. f. luminescență spontană a unor substanțe, produsă prin acțiunea unei arderi lente; calitatea de a lumina și în întuneric; fotogeneză (2). (< fr. phosphorescence)

FOSFORESCENT ~tă (~ți, ~te) Care emite lumină în obscuritate; dotat cu fosforescență. Animal ~. /<fr. phosphorescent

FOSFORESCENȚĂ ~e f. 1) Luminescență a fosforului. 2) fiz. Proprietate a unor substanțe de a emite lumină după ce au absorbit radiații (ultraviolete). 3) biol. Proprietate a unor organisme animale sau vegetale de a emite lumină în obscuritate. /<fr. phosphorescence

fosforescent a. ce lucește la întuneric: licuricii sunt fosforescenți.

fosforescență f. proprietatea unor corpuri de a scăpăra la întuneric.

*fosforescént, -ă adj. (d. fosfor, după delicŭescent, opalescent). Chim. Care lucește la întuneric.

*fosforescénță f., pl. e (d. fosforescent). Chim. Proprietatea de a luci pin oxidare, fără căldură sensibilă orĭ combustiune, la întuneric, ca: fosforu, licuricĭu ș. a.

fosforescent adj. m., pl. fosforescenți; f. fosforescentă, pl. fosforescente

fosforescență s. f., g.-d. art. fosforescenței; pl. fosforescențe

fosforescent adj. m., pl. fosforescenți; f. fosforescentă, pl. fosforescente

fosforescență s. f., g.-d. art. fosforescenței; pl. fosforescențe

fosforescent adj. m., pl. fosforescenți; f. sg. fosforescentă, pl. fosforescente

fosforescență s. f., g.-d. art. fosforescenței; pl. fosforescențe

fosforescent (pr. sce)

FOSFORESCENT adj. fosforic, luminos. (Substanță ~.)

FOSFORESCENT adj. fosforic, luminos. (Substanță ~.)