14 definiții pentru fonetism


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

fonetism sn [At: DA ms / Pl: ~e / E: fr phonétisme] 1 Totalitatea sunetelor unui sistem fonetic. 2 Mod specific de a pronunța un anumit sunet sau un cuvânt. 3 Principiu al ortografiei fonetice (11).

FONETÍSM, fonetisme, s. n. 1. Totalitatea sunetelor unui sistem fonetic. 2. Mod specific de a pronunța un anumit sunet sau un cuvânt. – Din fr. phonétisme.

FONETÍSM, fonetisme, s. n. 1. Totalitatea sunetelor unui sistem fonetic. 2. Mod specific de a pronunța un anumit sunet sau un cuvânt. – Din fr. phonétisme.

FONETÍSM, fonetisme, s. n. Totalitatea sunetelor unui sistem fonetic; mod de pronunțare caracteristic unei limbi, unui dialect etc. Fonetism regional.Limba poeziilor lui Eminescu e plină de fonetisme, de forme din limba vorbită. ROSETTI, S. L. 40.

FONETÍSM s.n. Totalitatea sunetelor unui sistem fonetic; mod de pronunțare propriu unei limbi, unui dialect etc. [< fr. phonétisme].

FONETÍSM s. n. 1. totalitatea formelor utilizate într-o limbă. 2. mod de pronunțare propriu unei limbi, unui dialect sau grai. (< fr. phonétisme)

FONETÍSM ~e n. lingv. 1) Totalitate a sunetelor unui sistem fonetic. 2) Mod de pronunțare a sunetelor sau a cuvintelor caracteristic unei limbi sau unui dialect. /<fr. phonétisme

fonetism n. totalitatea sonurilor unei limbi.

*fonetízm n. (d. fonetic). Sistema de a scrie așa cum vorbeștĭ (ca în limba românească).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

fonetísm s. n., pl. fonetísme

fonetísm s. n., pl. fonetísme


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

FONETÍSM s. (FON.) pronunțare, pronunție, rostire. (~ regional.)

FONETISM s. (FON.) pronunțare, pronunție, rostire. (~ regional.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

FONETÍSM s. n. (< fr. phonétisme): 1. totalitatea sunetelor unui sistem fonetic. 2. mod specific de a pronunța un anumit sunet sau un anumit cuvânt. ◊ ~ etimológic: f. (2) bazat pe originea cuvintelor, în spiritul originii acestora. F. etimologic preconizat în limba română de Aron Pumnul (1818-1866) cerea ca toate cuvintele noi să fie pronunțate nu așa cum au fost împrumutate, ci așa cum ar fi fost transformate, dacă le-am fi moștenit din latină. Astfel, dicționar (cf. fr. dictionnaire, lat. dictionarium) trebuia pronunțat zipciunar. Iată un text specific acestui tip de f. combătut în epocă de mari personalități ale culturii noastre (V. Alecsandri și Titu Maiorescu): „Aceá lampae mágicae este mintea, carea e daetorĭu omul sae-și-o aprindae cu oloiul tuturor sciințelor”.

Intrare: fonetism
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fonetism
  • fonetismul
  • fonetismu‑
plural
  • fonetisme
  • fonetismele
genitiv-dativ singular
  • fonetism
  • fonetismului
plural
  • fonetisme
  • fonetismelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)