fon¹ sn [At: TDRG / Pl: ~uri / E: nct] Unealtă de cizmărie, cu care se netezește talpa.

-fon³ [At: DN³ / E: fr -phone] Element secund de compunere savantă cu semnificația: 1-2 (Referitor la) sunet. 3 Vorbire. 4 Vorbitor. 5 Fonație.

fon² sm [At: LTR / Pl: ~i / E: fr phone] (Fiz) Unitate de măsură pentru nivelul de intensitate al unui sunet, apreciat după senzația auditivă pe care o produce acesta.

FON, foni, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru intensitatea auditivă a unui sunet.

FON s.m. (Fiz.) Unitate de măsură a intensității sunetelor, apreciată după senzația sonoră pe care o produce. [< fr. phone].

-FON Element secund de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) sunet”, „vorbire”, „vorbitor”, „fonație”. [< fr. -phone, cf. gr. phone].

FON- v. fono-.

FON¹ s. m. unitate de măsură a intensității auditive egală cu intensitatea unui sunet de 1,26 ori mai mare decât intensitatea pragului auditiv inferior. (< fr. phone)

FON ~i m. fiz. Unitate de măsură a intensității sunetelor. /<fr. phone

-fonie² [At: DN³ / P: ~ni-e / E: fr -phonie] Element secund de compunere savantă cu semnificația: 1 Sunet. 2 Fonație. 3 Vorbire.

fono- [At: DA ms / E: fr phono-, it fono-] Element prim de compunere savantă cu semnificația: 1 Referitor la sunet. 2 Referitor la cuvânt. 3 Referitor la vorbire. 4 Referitor la fonație.

FONO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) sunet”, „(referitor la) cuvînt, vorbire, fonație”. [Var. fon-. / < fr. phono-, it. fono-, cf. gr. phone – voce].

-FONIE² elem. fon²(o)-.

FONO- elem. fon²(o)-.

FON²(O)-, -FON, -FONIE elem. „sunet, voce”. (< fr. phon/o/-, -phone, -phonie, cf. gr. phone)

fon s. m., pl. foni

fon s. m., pl. foni

fon (fiz.) s. m., pl. foni

fon (< gr. φωνή [phone], „sunet”) (acustică), unitate de măsură pentru nivelul de intensitate (1) auditivă (de tărie fiziologică), introdusă de H. Barkhausen. Numărul n care arată tăria în f. a unui sunet* oarecare este egal cu același număr n de decibeli (dB) (v. bel) care arată intensitatea (energia) sursei sonore (fapt obiectiv). Introducerea f. are la bază legea fiziologică generală Weber-Fechner din 1884, lege aproximativă, dar fecundă: mărimea unei senzații crește proporțional cu logaritmul* în baza 10 al excitației. Aplicând legea în domeniul audiției, tăria unui sunet (mărimea senzației sonore) crește proporțional cu log 10 al intensității (energiei) de vibrație*. (Ex.: dacă energia care excită urechea crește de 1000 de ori, mărimea senzației auditive crește de 3 ori, deoarece log₁₀1000 = 3). Un sunet oarecare are tăria de zero f. (nici o senzație auditivă) dacă este produs cu intensitatea măsurată în (dB) a sunetului de 1000 Hz la pragul de audibilitate*. Tăria celui mai puternic sunet pe care urechea îl poate auzi (dar care o poate auzi) este de 140 f. Tăria în f. corespunzătoare nuanțelor dinamice* muzicale este arătată în tabele-diagrame, cifrele având valoare orientativă, în cazul unei orch. mari (de la o formație redusă nu se poate avea un fortissimo de 80 f.). V. frecvență; son (2).

FON-, v. FONO-₁. □ ~astenie (v. -astenie), s. f., oboseală a organelor vocale; ~endoscop (v. endo-, v. -scop), s. n., stetoscop*; ~endoscopie (v. endo-, v. -scopie), s. f., 1. Auscultare a zgomotelor cardiace cu ajutorul fonendoscopului. 2. Delimitare a unui organ anatomic cu ajutorul fonendoscopului, aplicat la nivelul său; ~iatrie (v. -iatrie), s. f., disciplină medicală care studiază tulburările și afecțiunile vocii; ~iatru (v. -iatru), s. m. și f., specialist în foniatrie; ~opsie (v. -opsie), s. f., apariție de senzații vizuale colorate la auzul sunetelor.

-FON „voce, sunet, glas, fonație, vorbitor, fonator, fonic”. ◊ gr. phone „voce, sunet” > fr. -phone, engl. id., germ. -phon > rom. -fon.

-FONIE₁ „sunet, sonoritate, fonație”. ◊ gr. phone „voce, sunet” > fr. -phonie, germ. id., engl. -phony, it. -fonia > rom. -fonie.

FONO-₁ „voce, sunet, fonație, fonator, vocal”. ◊ gr. phone „sunet, voce” > fr. phono-, germ. id., engl. id., it. fono- > rom. fono-. □ ~arteriogramă (v. arterio-, v. -gramă), s. f., înregistrare grafică a suflurilor arteriale în tulburările circulației periferice; ~audiologie (v. audio-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază relațiile dintre funcția auditivă și cea fonatorie; ~cardiograf (v. cardio-, v. -graf), s. n., aparat medical care transformă vibrațiile sonore ale inimii în semnale electromagnetice; ~cardiografie (v. cardio-, v. -grafie), s. f., procedeu de înregistrare grafică a bătăilor inimii; ~cardiogramă (v. cardio-, v. -gramă), s. f., înregistrare grafică obținută la fonocardiograf; sin. electrocardiofonogramă; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de a vorbi cu voce tare; ~genic (v. -genic), adj., (despre voce) care se pretează la înregistrare; ~graf (v. -graf), s. n., aparat utilizat la imprimarea și la reproducerea sunetelor; ~grafie (v. -grafie), s. f., operație de imprimare mecanică și de reproducere a sunetelor; ~gramă (v. -gramă), s. f., 1. Înregistrare a vibrațiilor sonore pe un suport, cu mijloace electrice, mecanice etc. 2. Telegramă telefonată; ~lit (v. -lit₁), s. n., rocă microlitică efuzivă care, la lovire, se desface în plăci subțiri producînd un sunet caracteristic; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în fonologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., ramură a lingvisticii care studiază sunetele limbii din punctul de vedere al structurii lor funcționale și al funcției pe care o îndeplinesc în limbă; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., măsurare a intensității sunetelor; ~metru (v. -metru₁), s. n., instrument utilizat la măsurarea intensității vibrațiilor sonore; ~scop (v. -scop), s. n., instrument medical utilizat în fonoscopie; ~scopie (v. -scopie), s. f., înregistrare fotografică a zgomotelor cardiace; ~taxie (v. -taxie), s. f., mișcare de reacție a organului vegetal sub influența sunetelor; ~tecă (v. -tecă), s. f., colecție de înregistrări sonore; ~terapie (v. -terapie), s. f., utilizare a vibrațiilor sonore în scop terapeutic.