4 intrări

20 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FON, foni, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru nivelul de intensitate al unui sunet, apreciat după senzația auditivă pe care o produce acesta. – Din fr. phone.

FON, foni, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru nivelul de intensitate al unui sunet, apreciat după senzația auditivă pe care o produce acesta. – Din fr. phone.

fon1 sn [At: TDRG / Pl: ~uri / E: nct] Unealtă de cizmărie, cu care se netezește talpa.

-fon3 [At: DN3 / E: fr -phone] Element secund de compunere savantă cu semnificația: 1-2 (Referitor la) sunet. 3 Vorbire. 4 Vorbitor. 5 Fonație.

fon2 sm [At: LTR / Pl: ~i / E: fr phone] (Fiz) Unitate de măsură pentru nivelul de intensitate al unui sunet, apreciat după senzația auditivă pe care o produce acesta.

FON, foni, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru intensitatea auditivă a unui sunet.

FON s.m. (Fiz.) Unitate de măsură a intensității sunetelor, apreciată după senzația sonoră pe care o produce. [< fr. phone].

-FON Element secund de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) sunet”, „vorbire”, „vorbitor”, „fonație”. [< fr. -phone, cf. gr. phone].

FON1 s. m. unitate de măsură a intensității auditive egală cu intensitatea unui sunet de 1,26 ori mai mare decât intensitatea pragului auditiv inferior. (< fr. phone)

FON ~i m. fiz. Unitate de măsură a intensității sunetelor. /<fr. phone

fono- [At: DA ms / E: fr phono-, it fono-] Element prim de compunere savantă cu semnificația: 1 Referitor la sunet. 2 Referitor la cuvânt. 3 Referitor la vorbire. 4 Referitor la fonație.

FONO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) sunet”, „(referitor la) cuvânt, vorbire, fonație”. [Var. fon-. / < fr. phono-, it. fono-, cf. gr. phone – voce].

FON2(O)-, -FÓN, -FONÍE elem. „sunet, voce”. (< fr. phon/o/-, -phone, -phonie, cf. gr. phone)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

fon (< gr. φωνή [phone], „sunet”) (acustică), unitate de măsură pentru nivelul de intensitate (1) auditivă (de tărie fiziologică), introdusă de H. Barkhausen. Numărul n care arată tăria în f. a unui sunet* oarecare este egal cu același număr n de decibeli (dB) (v. bel) care arată intensitatea (energia) sursei sonore (fapt obiectiv). Introducerea f. are la bază legea fiziologică generală Weber-Fechner din 1884, lege aproximativă, dar fecundă: mărimea unei senzații crește proporțional cu logaritmul* în baza 10 al excitației. Aplicând legea în domeniul audiției, tăria unui sunet (mărimea senzației sonore) crește proporțional cu log 10 al intensității (energiei) de vibrație*. (Ex.: dacă energia care excită urechea crește de 1000 de ori, mărimea senzației auditive crește de 3 ori, deoarece log101000 = 3). Un sunet oarecare are tăria de zero f. (nici o senzație auditivă) dacă este produs cu intensitatea măsurată în (dB) a sunetului de 1000 Hz la pragul de audibilitate*. Tăria celui mai puternic sunet pe care urechea îl poate auzi (dar care o poate auzi) este de 140 f. Tăria în f. corespunzătoare nuanțelor dinamice* muzicale este arătată în tabele-diagrame, cifrele având valoare orientativă, în cazul unei orch. mari (de la o formație redusă nu se poate avea un fortissimo de 80 f.). V. frecvență; son (2).

FON-, v. FONO-1.~astenie (v. -astenie), s. f., oboseală a organelor vocale; ~endoscop (v. endo-, v. -scop), s. n., stetoscop*; ~endoscopie (v. endo-, v. -scopie), s. f., 1. Auscultare a zgomotelor cardiace cu ajutorul fonendoscopului. 2. Delimitare a unui organ anatomic cu ajutorul fonendoscopului, aplicat la nivelul său; ~iatrie (v. -iatrie), s. f., disciplină medicală care studiază tulburările și afecțiunile vocii; ~iatru (v. -iatru), s. m. și f., specialist în foniatrie; ~opsie (v. -opsie), s. f., apariție de senzații vizuale colorate la auzul sunetelor.

-FON „voce, sunet, glas, fonație, vorbitor, fonator, fonic”. ◊ gr. phone „voce, sunet” > fr. -phone, engl. id., germ. -phon > rom. -fon.

FONO-1 „voce, sunet, fonație, fonator, vocal”. ◊ gr. phone „sunet, voce” > fr. phono-, germ. id., engl. id., it. fono- > rom. fono-.~arteriogramă (v. arterio-, v. -gramă), s. f., înregistrare grafică a suflurilor arteriale în tulburările circulației periferice; ~audiologie (v. audio-, v. -logie1), s. f., disciplină care studiază relațiile dintre funcția auditivă și cea fonatorie; ~cardiograf (v. cardio-, v. -graf), s. n., aparat medical care transformă vibrațiile sonore ale inimii în semnale electromagnetice; ~cardiografie (v. cardio-, v. -grafie), s. f., procedeu de înregistrare grafică a bătăilor inimii; ~cardiogramă (v. cardio-, v. -gramă), s. f., înregistrare grafică obținută la fonocardiograf; sin. electrocardiofonogramă; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de a vorbi cu voce tare; ~genic (v. -genic), adj., (despre voce) care se pretează la înregistrare; ~graf (v. -graf), s. n., aparat utilizat la imprimarea și la reproducerea sunetelor; ~grafie (v. -grafie), s. f., operație de imprimare mecanică și de reproducere a sunetelor; ~gramă (v. -gramă), s. f., 1. Înregistrare a vibrațiilor sonore pe un suport, cu mijloace electrice, mecanice etc. 2. Telegramă telefonată; ~lit (v. -lit1), s. n., rocă microlitică efuzivă care, la lovire, se desface în plăci subțiri producînd un sunet caracteristic; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în fonologie; ~logie (v. -logie1), s. f., ramură a lingvisticii care studiază sunetele limbii din punctul de vedere al structurii lor funcționale și al funcției pe care o îndeplinesc în limbă; ~metrie (v. -metrie1), s. f., măsurare a intensității sunetelor; ~metru (v. -metru1), s. n., instrument utilizat la măsurarea intensității vibrațiilor sonore; ~scop (v. -scop), s. n., instrument medical utilizat în fonoscopie; ~scopie (v. -scopie), s. f., înregistrare fotografică a zgomotelor cardiace; ~taxie (v. -taxie), s. f., mișcare de reacție a organului vegetal sub influența sunetelor; ~tecă (v. -tecă), s. f., colecție de înregistrări sonore; ~terapie (v. -terapie), s. f., utilizare a vibrațiilor sonore în scop terapeutic.

Intrare: fon
fon
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: fon (s.m.)
fon1 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fon
  • fonul
  • fonu‑
plural
  • foni
  • fonii
genitiv-dativ singular
  • fon
  • fonului
plural
  • foni
  • fonilor
vocativ singular
plural
Intrare: fon (suf.)
sufix (I7-S)
  • fon
Intrare: fono (pref. - sunet)
fono1 (pref. - sunet)
prefix (I7-P)
  • fono
prefix (I7-P)
  • fon
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

fon (s.m.)

  • 1. fizică Unitate de măsură pentru nivelul de intensitate al unui sunet, apreciat după senzația auditivă pe care o produce acesta.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN

etimologie: