10 definiții pentru fon (u.m.)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
FON, foni, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru nivelul de intensitate al unui sunet, apreciat după senzația auditivă pe care o produce acesta. – Din fr. phone.
FON, foni, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru nivelul de intensitate al unui sunet, apreciat după senzația auditivă pe care o produce acesta. – Din fr. phone.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ana_zecheru
- acțiuni
fon2 sm [At: LTR / Pl: ~i / E: fr phone] (Fiz) Unitate de măsură pentru nivelul de intensitate al unui sunet, apreciat după senzația auditivă pe care o produce acesta.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
FON, foni, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru intensitatea auditivă a unui sunet.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
FON s.m. (Fiz.) Unitate de măsură a intensității sunetelor, apreciată după senzația sonoră pe care o produce. [< fr. phone].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
FON1 s. m. unitate de măsură a intensității auditive egală cu intensitatea unui sunet de 1,26 ori mai mare decât intensitatea pragului auditiv inferior. (< fr. phone)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
FON ~i m. fiz. Unitate de măsură a intensității sunetelor. /<fr. phone
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
fon s. m., pl. foni
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
fon s. m., pl. foni
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
fon (fiz.) s. m., pl. foni
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare specializate
Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.
fon (< gr. φωνή [phone], „sunet”) (acustică), unitate de măsură pentru nivelul de intensitate (1) auditivă (de tărie fiziologică), introdusă de H. Barkhausen. Numărul n care arată tăria în f. a unui sunet* oarecare este egal cu același număr n de decibeli (dB) (v. bel) care arată intensitatea (energia) sursei sonore (fapt obiectiv). Introducerea f. are la bază legea fiziologică generală Weber-Fechner din 1884, lege aproximativă, dar fecundă: mărimea unei senzații crește proporțional cu logaritmul* în baza 10 al excitației. Aplicând legea în domeniul audiției, tăria unui sunet (mărimea senzației sonore) crește proporțional cu log 10 al intensității (energiei) de vibrație*. (Ex.: dacă energia care excită urechea crește de 1000 de ori, mărimea senzației auditive crește de 3 ori, deoarece log101000 = 3). Un sunet oarecare are tăria de zero f. (nici o senzație auditivă) dacă este produs cu intensitatea măsurată în (dB) a sunetului de 1000 Hz la pragul de audibilitate*. Tăria celui mai puternic sunet pe care urechea îl poate auzi (dar care o poate auzi) este de 140 f. Tăria în f. corespunzătoare nuanțelor dinamice* muzicale este arătată în tabele-diagrame, cifrele având valoare orientativă, în cazul unei orch. mari (de la o formație redusă nu se poate avea un fortissimo de 80 f.). V. frecvență; son (2).
- sursa: DTM (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
substantiv masculin (M1) Surse flexiune: DOOM 3 | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
fon, fonisubstantiv masculin
- 1. Unitate de măsură pentru nivelul de intensitate al unui sunet, apreciat după senzația auditivă pe care o produce acesta. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
etimologie:
- phone DEX '09 DEX '98 DN