7 intrări

45 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FLÚTURE, fluturi, s. m. 1. Nume generic dat insectelor din ordinul lepidopterelor, care au corpul bombat sau alungit și catifelat, patru aripi membranoase, acoperite cu solzi mărunți de culori diferite și un aparat bucal adaptat pentru supt, a căror larvă este o omidă. ◊ Compuse: fluture-de-mătase = fluture a cărui larvă produce firele de mătase; vierme-de-mătase (Bombix mori); fluture-alb sau fluture-de-varză = albiliță; fluture-roșu = fluture cu aripi roșii și cu baza aripilor neagră (Vanessa urticae).Fig. (Fam.; la pl.) Idei curioase și extravagante; toane. 2. (La pl.) Disc de metal mic și sclipitor, care se coase ca ornament pe unele obiecte de îmbrăcăminte (femeiești); fluturaș, paietă. 3. (Tehn.) Disc care se rotește în jurul unui diametru și care, montat într-o conductă, servește la reglarea cantității de carburant care intră într-un carburator. 4. (Sport) Procedeu tehnic de înot caracterizat prin mișcarea simetrică și simultană a brațelor, asemănător cu fluturarea unor aripi; probă de înot în care se folosește acest procedeu. [Var.: flútur s. m.] – Probabil lat. *flutulus. Cf. alb. fluturë.

FLÚTURE, fluturi, s. m. 1. Nume generic dat insectelor din ordinul lepidopterelor, care au corpul bombat sau alungit și catifelat, patru aripi membranoase, acoperite cu solzi mărunți de culori diferite și un aparat bucal adaptat pentru supt, a căror larvă este o omidă. ◊ Compuse: fluture-de-mătase = fluture a cărui larvă produce firele de mătase; vierme-de-mătase (Bombix mori); fluture-alb sau fluture-de-varză = albiliță; fluture-roșu = fluture cu aripi roșii și cu baza aripilor neagră (Vanessa urticae).Fig. (Fam.; la pl.) Idei curioase și extravagante; toane. 2. (La pl.) Disc de metal mic și sclipitor, care se coase ca ornament pe unele obiecte de îmbrăcăminte (femeiești); fluturaș, paietă. 3. (Tehn.) Disc care se rotește în jurul unui diametru și care, montat într-o conductă, servește la reglarea cantității de carburant care intră într-un carburator. 4. (Sport) Procedeu tehnic de înot caracterizat prin mișcarea simetrică și simultană a brațelor, asemănător cu fluturarea unor aripi; probă de înot în care se folosește acest procedeu. [Var.: flútur s. m.] – Probabil lat. *flutulus. Cf. alb. fluturë.

fluture sm [At: (a. 1582). CUV. D. BĂTR. I, 257 / V: flutur / Pl: ~i / E: ml *flutulus] 1 Nume generic dat insectelor din ordinul lepidopterelor, care au corpul bombat sau alungit și catifelat, patru aripi membranoase, acoperite cu solzi mărunți de culori diferite și un aparat bucal adaptat pentru supt, a căror larvă este o omidă. 2 (Îc) ~-mătase Fluture (1) a cărui larvă produce firele de mătase Si: vierme-de-mătase (Bombix mori). 3 (Ent; îc) ~-alb sau -de varză Albiliță (Pieris brassicae). 4 (Îc) ~-roșu Fluture cu aripi roșii și cu baza aripilor neagră (Vanessa urticae). 5 (Îc) ~ galben Fluture de culoare galbenă ca lămâia, a cărui larvă este verde cu o dungă albă laterală (Gonopteryx rhamni). 6 (Ent; îc) ~-inelat Inelar (Malacosoma neustria). 7 (Ent; îc) ~-morții Strigă (Acherontia atropos). 8 (Fig) Fulg de zăpadă. 9 (Fig; fam; lpl) Idei curioase și extravagante Si: toane. 10 Fructul arțarului. 11 (Lpl) Disc de metal mic și sclipitor, care se coase ca ornament pe unele obiecte de îmbrăcăminte (femeiești) Si: fluturaș (3), paietă. 12 (Înv; lpl) Ornament femeiesc pentru cap. 13 (Reg; lpl) Bucățele de brânză care plutesc când se brânzește laptele. 14 (Teh) Disc care se rotește în jurul unui diametru și care, montat într-o conductă, servește la reglarea cantității de carburant care intră într-un carburator. 15 (Spt) Procedeu tehnic de înot caracterizat prin mișcarea simetrică și simultană a brațelor, asemănător cu fluturarea unor aripi. 16 Probă de înot în care se folosește procedeul fluture (15). 17 (Bot; lpl) Fluturaș (Cosmos bipinnatus).

FLÚTURE, fluturi, s. m. 1. Nume generic dat insectelor din ordinul lepidopterelor, care au corpul bombat sau alungit și catifelat, patru aripi membranoase acoperite cu solzi foarte mărunți de culori diferite și un aparat bucal adaptat pentru supt; larva lor este o omidă. Printre tufele sălbatice umblau în zboruri nehotărîte fluturi, ca petale albe dintr-o floare. SADOVEANU, O. II 413. Pe o floare veștedă de dumitriță, un fluture albastru zgribulea, cu aripile lipite, înghețat. C. PETRESCU, S. 241. Săltau atîția fluturi pe cîmpie Cînd străluceați în roua dimineții. IOSIF, P. 37. Era boboc de trandafir din luna lui mai, scăldat în roua dimineții, dezmierdat de cele întăi raze ale soarelui, legănat de adierea vîntului și neatins de ochii fluturilor. CREANGĂ, P. 276. ◊ Specii: fluture-de- mătase = fluture a cărui larvă produce firele de mătase (Bombix mori); vierme-de-mătase; fluture-alb sau fluture-de-varză = albiliță (Pieris brassicae). ♦ (La pl.) Fig. (Familiar) Idei curioase și extravagante; toane. V. gărgăuni, fumuri. Poate să număr și fluturii care-ți umblă prin cap. DAVIDOGLU M. 42. 2. (Mai ales la pl.) Discuri mici sclipitoare de metal care se aplică de obicei ca ornament mai ales pe unele haine femeiești. V. paiete. Purta catrință cu fluturi, bluză de modă nouă și pantofi cu călcîie nalte. SADOVEANU, B. 261. Blîndele fiice ale munților și cîmpiilor... au moștenit... frumoasele cingători înguste, bătute în fluturi strălucitori. HOGAȘ, DR. II 185. Numără, Simino, numără pe fir... Roșul de pe margini uite cum l-ai pus! Și-ai cusut cu negru fluturii pe coate! COȘBUC, P. I 245. Hai, murgule, hai, Pe coastă de plai... Ori zeaua te-apasă, Ori șaua te-ndeasă, Ori frîul cu fluturi? ALECSANDRI, P. P. 63. 3. (Tehn.) Disc care se rotește în jurul unui diametru și care, montat într-o conductă, servește la reglarea cantității de carburant care intră într-un carburator. ♦ (În expr.) Piuliță-fluture = piuliță cu două aripi. 4. Fel de înot caracterizat prin mișcarea brațelor asemănătoare cu fluturarea unor aripi. – Variantă: flútur (EMINESCU, N. 29) s. m.

FLÚTURE ~i m. 1) Insectă cu corpul alungit, cu patru aripi catifelate (divers și viu colorate), care, în stadiul larvar, e o omidă. ◊ ~ albastru (sau de varză) fluture de talie medie, a cărui larvă atacă frunzele de varză și conopidă; albiliță. 2) la pl. Disc mic, subțire și lucios (din metal, sticlă etc.), aplicat pe îmbrăcăminte în scopuri decorative; paietă; șic. 3) la pl. fig. Idei stranii. Are ~i în cap. 4) Procedeu de înot prin care brațele execută o mișcare asemănătoare cu fluturarea aripilor. /Cuv. autoht.

fluture m. 1. insectă cu patru aripi acoperite cu solzi fini ca pulberea; 2. fig. tânăr, vioiu și frumușel; 3. floricică, rotocol de aur sau de argint: iie cu fluturi. [V. fluturà].

flúture și (maĭ rar) flútur m. (V. flutur, v. tr., și cp. cu gep. *flutilo, înrudit cu germ. flutteren, a flutura; falter, fluture; fledermaus, „liliac” [animal] și „fluture”, în Tirol flattrmaus, fluture; flieder și fleder-baum, liliac [floare] și flitter, fluture, foiță de metal. D. rom. vine alb. flĭútură. Înrudit și cu it. fiútola, un fluture de noapte, și fiótola, flaut. Cp. cu strugure). Un insect lepidopter (V. lepidopter). Fig. Tînăr cochet și nestatornic. Foiță de metal, de obiceĭ rătundă, cu care se împodobesc iile și catrințele.

FLÚTUR s. m. v. fluture.

FLUTURÁ, flútur, vb. I. 1. Intranz. (Despre insecte, păsări etc.) A mișca, a bate din aripi; p. ext. a zbura. 2. Intranz. (Despre steaguri, haine, plete etc.) A se mișca, a se legăna în vânt; a fâlfâi. 3. Intranz. (Reg.; cu determinările „din cap” sau „din coarne”) A mișca, a scutura, a da din cap sau (despre vite) din coarne. ◊ Compus (Pop. și fam.): flutură-vânt s. m. și f. = om neserios, nestatornic, derbedeu, vagabond. 4. Tranz. A mișca un obiect încoace și încolo, a agita în aer, a face să fâlfâie; a fluștura. ♦ A învârti prin aer (amenințător) o sabie, un băț etc. – Din fluture.

flutura [At: BIBLIA (1688) ap. TDRG/ Pzi: flutur, (iuz) ~rez / E: fluture] 1 vi (D. insecte, păsări etc.) A bate din aripi Si: a fâlfâi (1). 2 vi (Pex) A zbura. 3 vi (D. steaguri, haine, plete etc.) A se legăna în vânt Si: a fâlfâi (2). 4 vi (Reg; d. oameni; cu determinările „din cap”) A scutura capul. 5 vi (Reg; d. vite; cu determinările „din coarne”) A da din coarne. 6 vr (Înv; nob) A-și pierde mințile după ceva. 7 smi (Îc) ~ră-vânt Om neserios, nestatornic Si: fluieră-vânt, derbedeu, vagabond. 8 vt A agita în aer un obiect, făcându-l să fâlfâie. 9 vt A învârti prin aer (amenințător) o sabie, un băț etc. Si: a fluștura (3). 10 vi (D. zâmbet, surâs) A se schița.

flutură sf [At: PAȘCA, GL. / Pl: nct / E: ns cf fluture] Eșarfa înnodată în formă de fluture. corectată

FLUTURÁ, flútur, vb. I. 1. Intranz. (Despre insecte, păsări etc.) A mișca, a bate din aripi; p. ext. a zbura. 2. Intranz. (Despre steaguri, haine, plete etc.) A se mișca, a se legăna în vânt; a fâlfâi. 3. Intranz. (Reg.; cu determinările „din cap” sau „din coarne”) A mișca, a scutura, a da din cap sau (despre vite) din coarne. ◊ Compus: flutură- vânt s. m. invar. = om neserios, nestatornic, derbedeu, vagabond. 4. Tranz. A mișca un obiect încoace și încolo, a agita în aer, a face să fâlfâie; a fluștura. ♦ A învârti prin aer (amenințător) o sabie, un băț etc. – Din fluture.

FLUTURÁ, flútur, vb. I. 1. Intranz. (Despre fluturi, păsări etc.) A mișca, a bate din aripi; p. ext. a zbura. [Fluturele] se duse și flutură în cercuri multe asupra feței miresei, cînd ea dormea. EMINESCU, N. 29. Corbul iute se-nălța Și din aripi flutura. ANT. LIT. POP. I 326. ◊ Fig. De sus fluturînd a căzut Pe bancă o foaie uscată. TOPÎRCEANU, B. 81. Veșteda toamnei frunză... flutură în vînt. ALEXANDRESCU, M. 74. 2. Intranz. (Despre steag, haină, barbă, plete etc.) A se mișca, a se legăna în vînt; a fîlfîi. Va flutura steagul pe întîia gospodărie colectivă, la Mălini. CAMILAR, TEM. 82. Și parcă văd cum fluturînd Se pierde-n zare o năframă. PĂUN-PINCIO, P. 74. Barba lui flutură-n vînturi ca negura cea argintie. EMINESCU, O. IV 197. ◊ Fig. Toate gîndurile lui, ce fluturau împrejurul unor imagini atît de diverse, se adunară... împrejurul uneia singure. D. ZAMFIRESCU, R. 38. ◊ (Poetic) În negura munților, deasupra asfințitului, fluturau în răstimpuri fulgere, ca năframe de aur. SADOVEANU, N. P. 32. O palidă zîmbire pe buze-i flutura. MACEDONSKI. O. I 253. 3. Intranz. (Regional, de obicei cu determinările «din cap» sau «din coarne») A mișca, a scutura, a da (din cap sau, despre vite, din coarne). Au fluturat țapul o dată din coarne și atunci au căzut iapa jos. SBIERA, P. 166. Ipate flutura din cap. CREANGĂ, P. 179. 4. Tranz. A mișca (un obiect) încoace și încolo, a agita în aer, a face să fîlfîie. Porniră și multă vreme își fluturară pălăriile în vînt, cu fețele întoarse. VLAHUȚĂ, O. A. 124. Năvalnic dintre plete-i vuind răsare Vîntul: El vîjîie din aripi și-și flutură vestmîntul. COȘBUC, P. I 134. Cu ceealaltă mînă fluturînd o parte a mantiei, se ridicară încet prin aerul luciu și pătruns de razele lunei. EMINESCU, N. 65. ◊ Fig. Mările și-au ivit limpezimile, Culmile slobode, fără zăvoare, Flutură-n creștete flamuri de soare. DEȘLIU, G. 38. Îmi flutură zarea năframe de nori. BENIUC, V 63. ◊ Compus: flutură-vînt s. m. = om neserios, nestatornic, vagabond, haimana; fluieră-vînt. ♦ (Cu privire la o sabie, la un băț etc.) A învîrti (amenințător) prin aer. Scamatorul și-a fluturat în soare cele trei săbii. SAHIA, N. 67. Doi gealați venea curînd Săbiile fluturînd. ALECSANDRI, P. P. 211. – Prez. ind. și: (rar) fluturez (MACEDONSKI, O. I 257).

A FLUTURÁ1 flútur 1. intranz. 1) (despre pânze, plete etc.) A se mișca neregulat (sub acțiunea vântului); a fâlfâi. 2) (despre păsări, animale) A face mișcări dintr-o parte în alta (cu aripile, cu coarnele etc.). 3) (despre fulgere) A apărea pentru o clipă. 2. tranz. (obiecte) A agita în aer. ~ batista. ~ sabia. ◊ Flutură-vânt calificativ depreciativ, atribuit unei persoane nestatornice și neserioase. /Din fluture

fluturà v. 1. a agita încoace și încolo (capul, sabia, coada); 2. a se mișca în voia vântului, a fălfăi: lasă vălul ei a flutura BOL. [Onomatopee ce exprimă suflarea vântului sau aripilor (cf. fluture): limba germană posedă întreaga serie alternantă: flattern, flittern, flottern; varianta fluștura e o amplificare a aceluiaș radical imitativ].

flútur, a v. intr. (lat. fluctulare [Lbk]. Cp. cu germ. flattern, maĭ vechĭ flutteren și flotern, precum și cu fîlfîĭ, fluid și flux. V. fluture). Fîlfîĭ, mă mișc în vînt (vorbind de aripĭ, steagurĭ ș. a.). V. tr. Fac să fîlfîĭe (aripile, pînza): a flutura o basma la plecarea trenuluĭ (impropriŭ despre arme: a flutura o sabie, a o agita). Rar (după fluĭer). Fluĭer. – Și flúștur și flĭúștur.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

fluture s. m., art. fluturele; pl. fluturi

flúture s. m., art. flúturele; pl. flúturi

flutura (a ~) vb., ind. prez. 3 flutură

fluture-alb (insectă) s. m., pl. fluturi-albi

!fluture-de-mătase (vierme-de-mătase) s. m., pl. fluturi-de-mătase

!fluture-de-varză (albiță) s. m., pl. fluturi-de-varză

fluture-roșu (insectă) s. m., pl. fluturi-roșii

fluturá vb., ind. prez. 1 sg. flútur, 3 sg. și pl. flútură

flúture de mătáse s. m. + prep. + s. f.

flúture de várză s. m. + prep. + s. f.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

FLÚTURE s. 1. (ENTOM.) lepidopter. 2. (ENTOM.) fluture-cap-de-mort (Acherontia atropos) v. cap-de-mort; fluture-de-mătase v. vierme-de-mătase; fluture-de-varză v. albiliță; fluture-inelat v. inelar; fluture-roșu (Vanessa urticae) = (reg.) urzicar. 3. v. paietă.

FLUTURE s. 1. (ENTOM.) lepidopter. 2. (ENTOM.) fluture-cap-de-mort (Acherontla atropos) = strigă, cap-de-mort, (reg.) strigoiaș, buha-ciumei, capul-lui-Adam, fluturul-morțll, suflet-de-strigoi, sufletul-morților; fluture-de-mătase = vierme-de-mătase, (pop.) gîndac-de-mătase; fluture-de-varză (Pieris brassicae) = albiliță, (reg.) fluture-alb, (Bucov.) curechiță, fluture-inelat (Gastropacha neustria) = inelar, fluture-roșu (Vanessa urticae) = (reg.) urzicar. 3. fluturaș, paietă, (reg.) șic. (~i la o rochie.)

FLUTURÁ vb. 1. a fâlfâi. (Steagul ~ în vânt.) 2. a agita, a clătina, a fâlfâi, (înv. și reg.) a pălăi, a pălălăi, (reg.) a mătăhăi, a mătălăi. (A ~ batista la despărțirea de cineva.)

FLUTURE-ÁLB s. v. albiliță, fluture-de-varză.

FLUTURA vb. 1. a fîlfîi. (Steagul ~ în vînt.) 2. a agita, a clătina, a fîlfîi, (înv. și reg.) a pălăi, a pălălăi, (reg.) a mătăhăi, a mătălăi. (A ~ batista la despărțirea de cineva.)

fluture-alb s. v. ALBILIȚĂ. FLUTURE-DE-VARZĂ.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

fluturá (flútur, fluturát), vb.1. A zburătăci, a roi. – 2. A fîlfîi, a se legăna în văzduh. – 3. A mișca, a clătina. – 4. (Înv.) A înnebuni. – 5. (Rar) A fluiera. – Mr. flutur, fluturare. Creație expresivă, care reprezintă ideea de zbor clătinat, ca cel al fluturelui, cf. fil, ca și arab. furfûr, germ. Fleder-, Flitter, it. flùtola (Battisti, III, 1661), it. farfalla, prov. parpaillot, și de asemenea sp. farfullar, refunfuñar. Nu se poate stabili dacă, în rom. der. verbal este anterior sau posterior lui fluture (mr. f(l)itur(ă), flutur, frutur), s. m. (insectă cu corpul alungit și patru aripi de culori diferite; samară; paietă, bob de metal strălucitor); vb. s-a format, mai probabil direct pe baza expresiei imitative *fîltura, cu suf. de asemenea expresiv -ura, cf. gudura, scutura, scăpăra, vîntura. Mai puțin probabilă este der. directă din lat., care a fost propusă adesea, plecîndu-se de la corespondența cu alb. fljuturoń „a zburătăci”, fljuturë, frutul „fluture” (cuvinte care par der. din rom.) și it. fiutola „fluture de noapte” (poate în loc de frottola). Totuși, s-au menționat ca etimoane posibile lat. *fluctulāre „a fluctua” (Diez, II, 22; Meyer 100; REW 3384; DAR; Rosetti, I, 167; cf. în contra Graur, BL, V, 98),în care tratamentul lui ct ar fi greu de explicat; sau lat. *flutulāre, de la flutāre „a pluti” (Candrea, Rom., XXXI, 310; Candrea, Éléments, 96; Candrea-Dens., 610; Pușcariu 626; cf. Densusianu, GS, II, 321) a cărui soluție ar fi posibilă, dacă nu ar fi atît de evidentă apartenența la familia expresivă, cu toți der. săi. Scriban, Archiva, XLI, 48, propunea o origine gepidică; numai Iordan, BF, II, 170, admite origine expresivă. Der. fluștura, vb. (a fîlfîi, a se legăna în văzduh; a se clătina; a agita, a mișca; a fluiera), cu infix expresiv, ca în flișc; flu(ș)turatic, adj. (ușuratic, neserios; frivol, inconstant; nebun, țicnit), pentru al cărui ultim sens, astăzi înv., cf. sp. chiflado; fluturaș, s. m. (dim. al lui fluture; paietă); înflutura, vb. (a împodobi cu paiete). După Pușcariu, Dacor., IV, 683, fluștura ar fi un der. din lat. *floscalia „pleavă”, de la floscŭlus, ipoteză imposibilă din toate punctele de vedere. – Din rom. provin alb. fljuturoń „a zburătăci”, fljuturë „fluture”, bg. flutur, flotore „paietă” (Capidan, Raporturile, 221), cu var. furtúlki, luturka (Bernard 43), și ngr. φλετουράω „a sări”, φουλτράω „a zbura”.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

FLUTURE. Subst. Fluture, fluturaș (dim.), fluturel, lepidopter. Albiliță, fluture-alb, fluture-de-varză, nălbar; aripa-gîștei; bombyx; cap-de-mort, capul-morților, capul-lui-Adam, strigă, buha-ciumei; falenă; fluture-de-mătase; fluture-inelat; inelar; fluture-roșu, ochiul-păunului, păun-de-noapte; mărgica-cucului, somnișor, buhoci; molie; molia-albinelor, găselniță; molia-stupilor; molia-merelor; molia-strugurilor; porumbac; răchitar, sfredeluș (sfredelușul-lemnului); strelici (reg.); strigoiaș; urzicar. Insecte lepidoptere, lepidoptere. V. insectă.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

FLUTURE subst. 1. Flutur, Crăstea (Șchei I); -e, act.: -escu. 2. Fluturel (Hur).

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a avea fluturi în stomac expr. a fi îndrăgostit

a da fluturește expr. (în sporturile pe echipă) a arunca greșit banul la rișcă sau la tragerea la sorți a terenurilor.

fluture de noapte expr. (eufem.) prostituată.

Intrare: fluture
substantiv masculin (M45)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fluture
  • fluturele
plural
  • fluturi
  • fluturii
genitiv-dativ singular
  • fluture
  • fluturelui
plural
  • fluturi
  • fluturilor
vocativ singular
plural
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • flutur
  • fluturul
  • fluturu‑
plural
  • fluturi
  • fluturii
genitiv-dativ singular
  • flutur
  • fluturului
plural
  • fluturi
  • fluturilor
vocativ singular
plural
Intrare: flutura
verb (VT2)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • flutura
  • fluturare
  • fluturat
  • fluturatu‑
  • fluturând
  • fluturându‑
singular plural
  • flutură
  • fluturați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • flutur
(să)
  • flutur
  • fluturam
  • fluturai
  • fluturasem
a II-a (tu)
  • fluturi
(să)
  • fluturi
  • fluturai
  • fluturași
  • fluturaseși
a III-a (el, ea)
  • flutură
(să)
  • fluture
  • flutura
  • flutură
  • fluturase
plural I (noi)
  • fluturăm
(să)
  • fluturăm
  • fluturam
  • fluturarăm
  • fluturaserăm
  • fluturasem
a II-a (voi)
  • fluturați
(să)
  • fluturați
  • fluturați
  • fluturarăți
  • fluturaserăți
  • fluturaseți
a III-a (ei, ele)
  • flutură
(să)
  • fluture
  • fluturau
  • flutura
  • fluturaseră
Intrare: flutură
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • flutură
  • flutura
plural
genitiv-dativ singular
  • fluture
  • fluturei
plural
vocativ singular
plural
Intrare: fluture-alb
fluture-alb substantiv masculin
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fluture-alb
  • fluturele-alb
plural
  • fluturi-albi
  • fluturii-albi
genitiv-dativ singular
  • fluture-alb
  • fluturelui-alb
plural
  • fluturi-albi
  • fluturilor-albi
vocativ singular
plural
Intrare: fluture-de-mătase
fluture-de-mătase substantiv masculin
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fluture-de-mătase
  • fluturele-de-mătase
plural
  • fluturi-de-mătase
  • fluturii-de-mătase
genitiv-dativ singular
  • fluture-de-mătase
  • fluturelui-de-mătase
plural
  • fluturi-de-mătase
  • fluturilor-de-mătase
vocativ singular
plural
Intrare: fluture-de-varză
fluture-de-varză substantiv masculin
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fluture-de-varză
  • fluturele-de-varză
plural
  • fluturi-de-varză
  • fluturii-de-varză
genitiv-dativ singular
  • fluture-de-varză
  • fluturelui-de-varză
plural
  • fluturi-de-varză
  • fluturilor-de-varză
vocativ singular
plural
Intrare: fluture-roșu
fluture-roșu substantiv masculin
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fluture-roșu
  • fluturele-roșu
plural
  • fluturi-roșii
  • fluturii-roșii
genitiv-dativ singular
  • fluture-roșu
  • fluturelui-roșu
plural
  • fluturi-roșii
  • fluturilor-roșii
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

fluture, fluturisubstantiv masculin

  • 1. Nume generic dat insectelor din ordinul lepidopterelor, care au corpul bombat sau alungit și catifelat, patru aripi membranoase, acoperite cu solzi mărunți de culori diferite și un aparat bucal adaptat pentru supt, a căror larvă este o omidă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    diminutive: fluturaș
    • format_quote Printre tufele sălbatice umblau în zboruri nehotărîte fluturi, ca petale albe dintr-o floare. SADOVEANU, O. II 413. DLRLC
    • format_quote Pe o floare veștedă de dumitriță, un fluture albastru zgribulea, cu aripile lipite, înghețat. C. PETRESCU, S. 241. DLRLC
    • format_quote Săltau atîția fluturi pe cîmpie Cînd străluceați în roua dimineții. IOSIF, P. 37. DLRLC
    • format_quote Era boboc de trandafir din luna lui mai, scăldat în roua dimineții, dezmierdat de cele întăi raze ale soarelui, legănat de adierea vîntului și neatins de ochii fluturilor. CREANGĂ, P. 276. DLRLC
    • 1.1. figurat familiar (la) plural Idei curioase și extravagante; toane. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Poate să număr și fluturii care-ți umblă prin cap. DAVIDOGLU M. 42. DLRLC
  • 2. (la) plural Disc de metal mic și sclipitor, care se coase ca ornament pe unele obiecte de îmbrăcăminte (femeiești). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Purta catrință cu fluturi, bluză de modă nouă și pantofi cu călcîie nalte. SADOVEANU, B. 261. DLRLC
    • format_quote Blîndele fiice ale munților și cîmpiilor... au moștenit... frumoasele cingători înguste, bătute în fluturi strălucitori. HOGAȘ, DR. II 185. DLRLC
    • format_quote Numără, Simino, numără pe fir... Roșul de pe margini uite cum l-ai pus! Și-ai cusut cu negru fluturii pe coate! COȘBUC, P. I 245. DLRLC
    • format_quote Hai, murgule, hai, Pe coastă de plai... Ori zeaua te-apasă, Ori șaua te-ndeasă, Ori frîul cu fluturi? ALECSANDRI, P. P. 63. DLRLC
  • 3. tehnică Disc care se rotește în jurul unui diametru și care, montat într-o conductă, servește la reglarea cantității de carburant care intră într-un carburator. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • chat_bubble Piuliță-fluture = piuliță cu două aripi. DLRLC
  • 4. sport Procedeu tehnic de înot caracterizat prin mișcarea simetrică și simultană a brațelor, asemănător cu fluturarea unor aripi; probă de înot în care se folosește acest procedeu. DEX '09 DEX '98 DLRLC
etimologie:

flutura, fluturverb

  • 1. intranzitiv (Despre insecte, păsări etc.) A mișca, a bate din aripi. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Corbul iute se-nălța Și din aripi flutura. ANT. LIT. POP. I 326. DLRLC
    • 1.1. prin extensiune Zbura. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: zbura
      • format_quote [Fluturele] se duse și flutură în cercuri multe asupra feței miresei, cînd ea dormea. EMINESCU, N. 29. DLRLC
      • format_quote figurat De sus fluturînd a căzut Pe bancă o foaie uscată. TOPÎRCEANU, B. 81. DLRLC
      • format_quote figurat Veșteda toamnei frunză... flutură în vînt. ALEXANDRESCU, M. 74. DLRLC
  • 2. intranzitiv (Despre steaguri, haine, plete etc.) A se mișca, a se legăna în vânt. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: fâlfâi
    • format_quote Va flutura steagul pe întîia gospodărie colectivă, la Mălini. CAMILAR, TEM. 82. DLRLC
    • format_quote Și parcă văd cum fluturînd Se pierde-n zare o năframă. PĂUN-PINCIO, P. 74. DLRLC
    • format_quote Barba lui flutură-n vînturi ca negura cea argintie. EMINESCU, O. IV 197. DLRLC
    • format_quote figurat Toate gîndurile lui, ce fluturau împrejurul unor imagini atît de diverse, se adunară... împrejurul uneia singure. D. ZAMFIRESCU, R. 38. DLRLC
    • format_quote poetic În negura munților, deasupra asfințitului, fluturau în răstimpuri fulgere, ca năframe de aur. SADOVEANU, N. P. 32. DLRLC
    • format_quote poetic O palidă zîmbire pe buze-i flutura. MACEDONSKI. O. I 253. DLRLC
  • 3. intranzitiv regional (Cu determinările „din cap” sau „din coarne”) A mișca, a scutura, a da din cap sau (despre vite) din coarne. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Au fluturat țapul o dată din coarne și atunci au căzut iapa jos. SBIERA, P. 166. DLRLC
    • format_quote Ipate flutura din cap. CREANGĂ, P. 179. DLRLC
  • 4. tranzitiv A mișca un obiect încoace și încolo, a agita în aer, a face să fâlfâie. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: fluștura
    • format_quote Porniră și multă vreme își fluturară pălăriile în vînt, cu fețele întoarse. VLAHUȚĂ, O. A. 124. DLRLC
    • format_quote Năvalnic dintre plete-i vuind răsare Vîntul: El vîjîie din aripi și-și flutură vestmîntul. COȘBUC, P. I 134. DLRLC
    • format_quote Cu ceealaltă mînă fluturînd o parte a mantiei, se ridicară încet prin aerul luciu și pătruns de razele lunei. EMINESCU, N. 65. DLRLC
    • format_quote figurat Mările și-au ivit limpezimile, Culmile slobode, fără zăvoare, Flutură-n creștete flamuri de soare. DEȘLIU, G. 38. DLRLC
    • format_quote figurat Îmi flutură zarea năframe de nori. BENIUC, V 63. DLRLC
    • 4.1. A învârti prin aer (amenințător) o sabie, un băț etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Scamatorul și-a fluturat în soare cele trei săbii. SAHIA, N. 67. DLRLC
      • format_quote Doi gealați venea curînd Săbiile fluturînd. ALECSANDRI, P. P. 211. DLRLC
  • comentariu rar Prezent indicativ și: fluturez. DLRLC
etimologie:
  • fluture DEX '09 DEX '98

fluture-alb, fluturi-albisubstantiv masculin

fluture-de-mătase, fluturi-de-mătasesubstantiv masculin

  • 1. Fluture a cărui larvă produce firele de mătase; vierme-de-mătase (Bombix mori). DEX '09 DLRLC

fluture-de-varză, fluturi-de-varzăsubstantiv masculin

fluture-roșu, fluturi-roșiisubstantiv masculin

  • 1. Fluture cu aripi roșii și cu baza aripilor neagră (Vanessa urticae). DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Un articol lingvistic