3 intrări

45 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

FLÚTURE, fluturi, s. m. 1. Nume generic dat insectelor din ordinul lepidopterelor, care au corpul bombat sau alungit și catifelat, patru aripi membranoase, acoperite cu solzi mărunți de culori diferite și un aparat bucal adaptat pentru supt, a căror larvă este o omidă. ◊ Compuse: fluture-de-mătase = fluture a cărui larvă produce firele de mătase; vierme-de-mătase (Bombix mori); fluture-alb sau fluture-de-varză = albiliță; fluture-roșu = fluture cu aripi roșii și cu baza aripilor neagră (Vanessa urticae).Fig. (Fam.; la pl.) Idei curioase și extravagante; toane. 2. (La pl.) Disc de metal mic și sclipitor, care se coase ca ornament pe unele obiecte de îmbrăcăminte (femeiești); fluturaș, paietă. 3. (Tehn.) Disc care se rotește în jurul unui diametru și care, montat într-o conductă, servește la reglarea cantității de carburant care intră într-un carburator. 4. (Sport) Procedeu tehnic de înot caracterizat prin mișcarea simetrică și simultană a brațelor, asemănător cu fluturarea unor aripi; probă de înot în care se folosește acest procedeu. [Var.: flútur s. m.] – Probabil lat. *flutulus. Cf. alb. fluturë.

FLÚTURE, fluturi, s. m. 1. Nume generic dat insectelor din ordinul lepidopterelor, care au corpul bombat sau alungit și catifelat, patru aripi membranoase, acoperite cu solzi mărunți de culori diferite și un aparat bucal adaptat pentru supt, a căror larvă este o omidă. ◊ Compuse: fluture-de-mătase = fluture a cărui larvă produce firele de mătase; vierme-de-mătase (Bombix mori); fluture-alb sau fluture-de-varză = albiliță; fluture-roșu = fluture cu aripi roșii și cu baza aripilor neagră (Vanessa urticae).Fig. (Fam.; la pl.) Idei curioase și extravagante; toane. 2. (La pl.) Disc de metal mic și sclipitor, care se coase ca ornament pe unele obiecte de îmbrăcăminte (femeiești); fluturaș, paietă. 3. (Tehn.) Disc care se rotește în jurul unui diametru și care, montat într-o conductă, servește la reglarea cantității de carburant care intră într-un carburator. 4. (Sport) Procedeu tehnic de înot caracterizat prin mișcarea simetrică și simultană a brațelor, asemănător cu fluturarea unor aripi; probă de înot în care se folosește acest procedeu. [Var.: flútur s. m.] – Probabil lat. *flutulus. Cf. alb. fluturë.

FLÚTURE, fluturi, s. m. 1. Nume generic dat insectelor din ordinul lepidopterelor, care au corpul bombat sau alungit și catifelat, patru aripi membranoase acoperite cu solzi foarte mărunți de culori diferite și un aparat bucal adaptat pentru supt; larva lor este o omidă. Printre tufele sălbatice umblau în zboruri nehotărîte fluturi, ca petale albe dintr-o floare. SADOVEANU, O. II 413. Pe o floare veștedă de dumitriță, un fluture albastru zgribulea, cu aripile lipite, înghețat. C. PETRESCU, S. 241. Săltau atîția fluturi pe cîmpie Cînd străluceați în roua dimineții. IOSIF, P. 37. Era boboc de trandafir din luna lui mai, scăldat în roua dimineții, dezmierdat de cele întăi raze ale soarelui, legănat de adierea vîntului și neatins de ochii fluturilor. CREANGĂ, P. 276. ◊ Specii: fluture-de- mătase = fluture a cărui larvă produce firele de mătase (Bombix mori); vierme-de-mătase; fluture-alb sau fluture-de-varză = albiliță (Pieris brassicae). ♦ (La pl.) Fig. (Familiar) Idei curioase și extravagante; toane. V. gărgăuni, fumuri. Poate să număr și fluturii care-ți umblă prin cap. DAVIDOGLU M. 42. 2. (Mai ales la pl.) Discuri mici sclipitoare de metal care se aplică de obicei ca ornament mai ales pe unele haine femeiești. V. paiete. Purta catrință cu fluturi, bluză de modă nouă și pantofi cu călcâie nalte. SADOVEANU, B. 261. Blîndele fiice ale munților și cîmpiilor... au moștenit... frumoasele cingători înguste, bătute în fluturi strălucitori. HOGAȘ, DR. II 185. Numără, Simino, numără pe fir... Roșul de pe margini uite cum l-ai pus! Și-ai cusut cu negru fluturii pe coate ! COȘBUC, P. I 245. Hai, murgule, hai, Pe coastă de plai... Ori zeaua te-apasă, Ori șaua te-ndeasă, Ori frîul cu fluturi ? ALECSANDRI, P. P. 63. 3. (Tehn.) Disc care se rotește în jurul unui diametru și care, montat într-o conductă, servește la reglarea cantității de carburant care intră într-un carburator. ♦ (În expr.) Piuliță-fluture = piuliță cu două aripi. 4. Fel de înot caracterizat prin mișcarea brațelor asemănătoare cu fluturarea unor aripi. – Variantă: flútur (EMINESCU, N. 29) s. m.

flúture s. m., art. flúturele; pl. flúturi

flúture s. m., art. flúturele; pl. flúturi

FLÚTURE s. 1. (ENTOM.) lepidopter. 2. (ENTOM.) fluture-cap-de-mort (Acherontia atropos) v. cap-de-mort; fluture-de-mătase v. vierme-de-mătase; fluture-de-varză v. albiliță; fluture-inelat v. inelar; fluture-roșu (Vanessa urticae) = (reg.) urzicar. 3. v. paietă.

FLÚTURE ~i m. 1) Insectă cu corpul alungit, cu patru aripi catifelate (divers și viu colorate), care, în stadiul larvar, e o omidă. ◊ ~ albastru (sau de varză) fluture de talie medie, a cărui larvă atacă frunzele de varză și conopidă; albiliță. 2) la pl. Disc mic, subțire și lucios (din metal, sticlă etc.), aplicat pe îmbrăcăminte în scopuri decorative; paietă; șic. 3) la pl. fig. Idei stranii. Are ~i în cap. 4) Procedeu de înot prin care brațele execută o mișcare asemănătoare cu fluturarea aripilor. /Cuv. autoht.

fluture m. 1. insectă cu patru aripi acoperite cu solzi fini ca pulberea; 2. fig. tânăr, vioiu și frumușel; 3. floricică, rotocol de aur sau de argint: iie cu fluturi. [V. fluturà].

flúture și (maĭ rar) flútur m. (V. flutur, v. tr., și cp. cu gep. *flutilo, înrudit cu germ. flutteren, a flutura; falter, fluture; fledermaus, „liliac” [animal] și „fluture”, în Tirol flattrmaus, fluture; flieder și fleder-baum, liliac [floare] și flitter, fluture, foiță de metal. D. rom. vine alb. flĭútură. Înrudit și cu it. fiútola, un fluture de noapte, și fiótola, flaut. Cp. cu strugure). Un insect [!] lepidopter (V. lepidopter). Fig. Tînăr cochet și nestatornic. Foiță de metal, de obiceĭ rătundă [!], cu care se împodobesc iile și catrințele.

FLÚTUR s. m. v. fluture.

FLUTURÁ, flútur, vb. I. 1. Intranz. (Despre insecte, păsări etc.) A mișca, a bate din aripi; p. ext. a zbura. 2. Intranz. (Despre steaguri, haine, plete etc.) A se mișca, a se legăna în vânt; a fâlfâi. 3. Intranz. (Reg.; cu determinările „din cap” sau „din coarne”) A mișca, a scutura, a da din cap sau (despre vite) din coarne. ◊ Compus (Pop. și fam.): flutură-vânt s. m. și f. = om neserios, nestatornic, derbedeu, vagabond. 4. Tranz. A mișca un obiect încoace și încolo, a agita în aer, a face să fâlfâie; a fluștura. ♦ A învârti prin aer (amenințător) o sabie, un băț etc. – Din fluture.

FLUTURÁ, flútur, vb. I. 1. Intranz. (Despre insecte, păsări etc.) A mișca, a bate din aripi; p. ext. a zbura. 2. Intranz. (Despre steaguri, haine, plete etc.) A se mișca, a se legăna în vânt; a fâlfâi. 3. Intranz. (Reg.; cu determinările „din cap” sau „din coarne”) A mișca, a scutura, a da din cap sau (despre vite) din coarne. ◊ Compus: flutură- vânt s. m. invar. = om neserios, nestatornic, derbedeu, vagabond. 4. Tranz. A mișca un obiect încoace și încolo, a agita în aer, a face să fâlfâie; a fluștura. ♦ A învârti prin aer (amenințător) o sabie, un băț etc. – Din fluture.

FLUTURÁ, flútur, vb. I. 1. Intranz. (Despre fluturi, păsări etc.) A mișca, a bate din aripi; p. ext. a zbura. [Fluturele] se duse și flutură în cercuri multe asupra feței miresei, cînd ea dormea. EMINESCU, N. 29. Corbul iute se-nălța Și din aripi flutura. ANT. LIT. POP. I 326. ◊ Fig. De sus fluturînd a căzut Pe bancă o foaie uscată. TOPÎRCEANU, B. 81. Veșteda toamnei frunză... flutură în vînt. ALEXANDRESCU, M. 74. 2. Intranz. (Despre steag, haină, barbă, plete etc.) A se mișca, a se legăna în vînt; a fîlfîi. Va flutura steagul pe întîia gospodărie colectivă, la Mălini. CAMILAR, TEM. 82. Și parcă văd cum fluturînd Se pierde-n zare o năframă. PĂUN-PINCIO, P. 74. Barba lui flutură-n vînturi ca negura cea argintie. EMINESCU, O. IV 197. ◊ Fig. Toate gîndurile lui, ce fluturau împrejurul unor imagini atît de diverse, se adunară... împrejurul uneia singure. D. ZAMFIRESCU, R. 38. ◊ (Poetic) În negura munților, deasupra asfințitului, fluturau în răstimpuri fulgere, ca năframe de aur. SADOVEANU, N. P. 32. O palidă zîmbire pe buze-i flutura. MACEDONSKI. O. I 253. 3. Intranz. (Regional, de obicei cu determinările «din cap» sau «din coarne») A mișca, a scutura, a da (din cap sau, despre vite, din coarne). Au fluturat țapul o dată din coarne și atunci au căzut iapa jos. SBIERA, P. 166. Ipate flutura din cap. CREANGĂ, P. 179. 4. Tranz. A mișca (un obiect) încoace și încolo, a agita în aer, a face să fîlfîie. Porniră și multă vreme își fluturară pălăriile în vînt, cu fețele întoarse. VLAHUȚĂ, O. A. 124. Năvalnic dintre plete-i vuind răsare Vîntul: El vîjîie din aripi și-și flutură vestmîntul. COȘBUC, P. I 134. Cu ceealaltă mînă fluturînd o parte a mantiei, se ridicară încet prin aerul luciu și pătruns de razele lunei. EMINESCU, N. 65. ◊ Fig. Mările și-au ivit limpezimile, Culmile slobode, fără zăvoare, Flutură-n creștete flamuri de soare. DEȘLIU, G. 38. Îmi flutură zarea năframe de nori. BENIUC, V 63. ◊ Compus: flutură-vînt s. m. = om neserios, nestatornic, vagabond, haimana; fluieră-vînt. ♦ (Cu privire la o sabie, la un băț etc.) A învîrti (amenințător) prin aer. Scamatorul și-a fluturat în soare cele trei săbii. SAHIA, N. 67. Doi gealați venea curînd Săbiile fluturînd. ALECSANDRI, P. P. 211. – Prez. ind. și: (rar) fluturez (MACEDONSKI, O. I 257).

fluturá (a ~) vb., ind. prez. 3 flútură

!flútură-vấnt (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui flútură-vấnt; pl. flútură-vấnt

flúture-álb (insectă) s. m., pl. flúturi-álbi

!flúture-de-mătáse (vierme-de-mătase) s. m., pl. flúturi-de-mătáse

Intrare: fluture
fluture
substantiv masculin (M45)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular fluture fluturele
plural fluturi fluturii
genitiv-dativ singular fluture fluturelui
plural fluturi fluturilor
vocativ singular
plural
flutur
substantiv masculin (M1) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular flutur fluturul
plural fluturi fluturii
genitiv-dativ singular flutur fluturului
plural fluturi fluturilor
vocativ singular
plural
Intrare: Fluture
Fluture
nume propriu (I3)
Intrare: flutura
flutura
verb (VT2)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) flutura fluturare fluturat fluturând singular plural
flutură fluturați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) flutur (să) flutur fluturam fluturai fluturasem
a II-a (tu) fluturi (să) fluturi fluturai fluturași fluturaseși
a III-a (el, ea) flutură (să) fluture flutura flutură fluturase
plural I (noi) fluturăm (să) fluturăm fluturam fluturarăm fluturaserăm, fluturasem*
a II-a (voi) fluturați (să) fluturați fluturați fluturarăți fluturaserăți, fluturaseți*
a III-a (ei, ele) flutură (să) fluture fluturau flutura fluturaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)