FLUȘTURÁTIC, -Ă, flușturatici, -ce, adj., s. m. și f. (Pop.) (Om) nestatornic, nebunatic, zvăpăiat; ușuratic, fluturatic. [Var.: flușturátec, -ă adj.] – Fluștura + suf. -atic.

flușturatec, ~ă a vz flușturatic

flușturatic, ~ă smf, a [At: CARAGIALE, S. N. 95 / V: ~tec / Pl: ~ici, ~ice / E: fluștura + -atic] 1-2 (Om) nestatornic și zvăpăiat Si: ușuratic, nebunatic, fluturatic (2-3).

FLUȘTURÁTIC, -Ă, flușturatici, -ce, adj., s. m. și f. (Om) nestatornic, nebunatic, zvăpăiat; ușuratic, fluturatic. [Var.: flușturátec, -ă adj.] – Fluștura + suf. -atic.

FLUȘTURÁTIC, -Ă, flușturatici, -e, adj. (Despre oameni și despre manifestările lor) Nestatornic, zvăpăiat, zvînturat, nebunatic, ușuratic. A dat pe stradă, noaptea, de o ceată de măști, care cîntau, țopăiau și chihoteau, cum are tinerimea flușturatică obiceiul în carnaval. CARAGIALE, S. N. 95. – Variantă: flușturátec, -ă (GHEREA, ST. CR. II 86, ISPIRESCU, U. 90) adj.

flușturatic a. fluturatic.

fluturatic a. 1. care flutură; 2. fig. ușuratic, nestatornic.

flușturátic, V. fluturatic.

fluturátic, -ă adj. (d. fluture). Ușuratic, inconstant: un tînăr fluturatic. – Și flușt- și flĭușt-.

flușturátic adj. m., s. m., pl. flușturátici; adj. f., s. f. flușturátică, pl. flușturátice

flușturátic adj. m., s. m., pl. flușturátici; f. sg. flușturátică, pl. flușturátice

flușturatic

flușturatic.

FLUȘTURÁTIC adj. 1. v. inconsecvent. 2. v. zvăpăiat. 3. v. neserios.

FLUȘTURATIC adj. 1. capricios, fluturatic, inconsecvent, inconstant, instabil, neconsecvent, neconstant, neserios, nestabil, nestatornic, schlmbăcios, schimbător, (livr.) labil. (Un om tare ~.) 2. fluturatic, nebunatic, zvăpăiat. (Un tînăr ~.) 3. fluturatic, frivol, neserios, ușuratic, vînturatic, zvînturat, zvînturatic, (livr.) futil, (pop.) spulberatic, (reg.) zărpălatic, zburatic, zburdalnic, (Mold.) sprințar, zbrehui, (înv.) vînturos. (Un bărbat ~.)