fleacără sf vz flacără

❍FLEACĂRĂ sf. Olten. Băn. = FLACĂRĂ.

flacără sf [At: (a. 1828) LOGHICĂ, ap. GCR II, 254/21 / V: (Olt) flea~ / Pl: flăcări, (pop) ~ri, (înv) ~re / E: ml *flaccula (=facula)] 1 Masă liberă de gaze care iese dintr-un corp solid sau dintr-un lichid aprins și care arde cu dezvoltare de căldură și de lumină. 2 Parte luminoasă mobilă care se înalță ca o limbă de foc dintr-un corp aprins Si: pară¹, văpaie, (rar) flamă (3). 3 (Îe) A fi în flăcări A arde puternic. 4 (Îae) A fi cuprins de flăcări. 5 (Fig) Pasiune. 6 (Fig) Căldură. 7 (Fig) Strălucire. corectat(ă)

FLACĂRĂ (pl. -ări, flăcări) sf. 1 Partea luminoasă care se înalță ca o piramidă sau ca o limbă de foc dintr’un corp care arde, pară, văpaie (🖼 2118): dete, una după alta, peste munți de cremene, din care țîșneau flăcări de foc ISP.; a arde cu flăcări ¶ 2 Foc: a arunca în flăcări; a fi în flăcări, a arde: toată clădirea e în flăcări ¶ 3 Fig. Pasiune, înfocare, patimă.

FLACĂRĂ, flăcări, s. f. 1. Masă liberă de gaze, care iese dintr-un corp solid sau dintr-un lichid aprins și arde cu dezvoltare de căldură și lumină; parte luminoasă, mobilă, care se înalță ca o limbă de foc dintr-un corp aprins; pară. O flacără țîșni, crescu într-o pălălaie, creștea spre cer ca o cușmă uriașă de foc. CAMILAR, TEM. 254. ◊ (Poetic) Acuma nopțile erau senine, cu boltă de ametist, pe care străluceau puzderie de stele mărunte și luceferi ca niște flori de flacără. SADOVEANU, M. C. 34. ◊ Fig. De pe malurile Prutului, privim spre răsărit întinderile Uniunii Sovietice, pămînturile pe care s-a aprins flacăra Marii Revoluții din Octombrie. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 359, 1/6. Ochii lui sînt două flăcări de lumină genială. DEMETRESCU, O. 37. ◊ Expr. A fi în flăcări (sau, rar, în flacără) = a arde puternic, a fi cuprins de flăcări. Casa este în flăcări ◊ Fig. E-n flacără bolta senină. Și fără-ntrerupere-acum Se varsă tăcută lumină. COȘBUC, P. II 8. 2. Fig. (Sugerat de diferite însușiri ale unei flăcări) Înflăcărare, pasiune, căldură, strălucire. Noi ne-am cuprins de-o flacără curată, Ce niciodată n-are să apuie. CERNA, P. 49. Flacăra tinereții încălzește gîndul dorit și aștepți cu nerăbdare să sune, cît mai degrabă, ceasul luptei. PĂUN-PINCIO, P. 94. – Pl. și: flacăre (TEODORESCU, P. P. 542), flacări (SADOVEANU, O. VII 171, COȘBUC, P. I 67).

FLACĂRĂ flăcări f. 1) Masă de gaze arzânde care se ridică în sus de la un corp aprins, degajând căldură și lumină. 2) Parte luminoasă mobilă care se înalță ca o limbă de foc dintr-un corp aprins. 3) fig. Forțe însuflețitoare. [G.-D. flăcării] /<lat. flaccula

flacără f. 1. gaz luminos și ușor ce se degajază din foc; 2. pl. incendiu, foc: casa e în flăcări; 3. fig. ardoare, pasiune: flacăra geniului. [Cf. lat. FACULA, faclă (influențat de FLAMMA)].

flácără f., pl. flacărĭ și flăcărĭ (rudă cu lat. flamma, flacără, și cu flagrare, a arde; vgr. phlóx, phlogós, flacără; germ. flackern, a pîlpîi ș. a.). Gaz luminos și ușor care ĭese din foc. Fig. Foc, ardoare, pasiune: flacăra dragosteĭ, genĭuluĭ. A fi în flăcărĭ, a arde: casa e în flăcărĭ.

flacără s. f., g.-d. art. flăcării; pl. flăcări

flacără s. f., g.-d. art. flăcării; pl. flăcări

flacără s. f., g.-d. art. flăcării; pl. flăcări

flacără, pl. flăcări

flacără, flăcări.

flacără (-ăcări), s. f. Parte luminoasă care se înalță ca o limbă de foc dintr-un corp aprins, pară, văpaie. – Lat. facŭla, cu l expresiv, care însoțește adesea un f inițial, cf. flămînd, și it. fiaccola < facula (Battisti, II, 1629), it. fieno < *flenum < fenum, it. fiòcina < lat. fuscina. Etimonul a fost general acceptat (Meyer 107; Pușcariu 620; REW 3137; Philippide, II, 659; Pascu, II, 85; DAR), dar se explică de obicei alterarea sa prin intermediul unei contaminări cu flamma sau cu *flacca. – Der. flăcăra, vb. (a arde, a scoate flăcări); flăcărie, s. f. (vîlvătaie); flăcăros, adj. (rar, care scoate flăcări); înflăcăra, vb. (a aprinde, a arde, a înfierbînta). – [3415]

FLACĂRA 1. Revistă literară, artistică și socială, apărută săptămânal, apoi bilunar, la București, în 1911-1916 și 1921-1923. Printre colaboratori: G. Coșbuc, Șt. O. Iosif, D. Anghel, M. Sadoveanu, O. Goga, E. Lovinescu, A. Maniu, A. Pillat ș.a. 2. Publicație care apare la București (din mai 1952, cu periodicitate lunară, bilunară, apoi săptămânală); reflectă actualitatea politică, socială, culturală și științifică.

FLÁCĂRĂ (lat. flaccula) s. f. 1. Masă de gaze, oxidantă sau reducătoare, care, în urma unor reacții chimice puternice exotermice, dezvoltă căldură și lumină; (livr.) flamă. ◊ F. oxiacetilenică = f. rezultată în urma arderii acetilenei cu oxigenul, într-un arzător special numit suflai. Degajă temperaturi până la 3.100 °C și este folosită la tăierea sau sudarea metalelor. F. olimpică = f. aprinsă de la razele solare în Olimpia, adusă, prin ștafetă, la deschiderea Jocurilor Olimpice; atribut tradițional al Jocurilor Olimpice moderne, f.o. arde pe toată durata lor. 2. Fig. Pasiune, înflăcărare; căldură; strălucire.

a arunca flăcări pe nas expr. a fi furios

a scoate flăcări pe nas expr. 1. a fi furios / mânios. 2. a sudui, a blestema.

FLACĂRĂ s. pară, văpaie, (livr.) flamă. (~ focului.)

FLACĂRĂ s. v. ardoare, avânt, elan, entuziasm, înflăcărare, înfocare, însuflețire, pasiune, patimă, pornire.

flacără s. v. ARDOARE. AVÎNT. ELAN. ENTUZIASM. ÎNFLĂCĂRARE. ÎNFOCARE. ÎNSUFLEȚIRE. PASIUNE. PATIMĂ. PORNIRE.

FLACĂRĂ s. pară, văpaie, (livr.) flamă. (~ focului.)

Din scînteie va izbucni flacăra (rus. Из искры возгорится пламя) – vers al poetului decembrist A. Odoevski (1802-1839) din poezia scrisă în Siberia ca răspuns la scrisoarea în versuri a lui Pușkin (1826), adresată decembriștilor deportați. În continuare se spune că poporul luminat se va aduna sub drapelul sfînt, va făuri săbii din lanțuri, va aprinde iar flacăra libertății și va porni cu ea împotriva țarilor. Popoarele vor răsufla ușurate și bucuroase. Din scînteie va izbucni flacăra, devenind o expresie populară, a figurat ca moto pe frontispiciul ziarului „Iskra”, primul organ al partidului revoluționar social-democrat rus, care a fost editat în străinătate între anii 1900-1903 din inițiativa și sub conducerea lui Lenin. Se citează spre a arăta că fapte mari sau sentimente puternice se pot naște dintr-o pornire care la început pare modestă, neînsemnată. LIT.