2 intrări

13 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FINÍ, finesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A sfârși, a isprăvi, a termina. – Din fr. finir, lat. finire.

FINÍ, finesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A sfârși, a isprăvi, a termina. – Din fr. finir, lat. finire.

fini vtr [At: NEGRUZZI, S. I, 110 / Pzi: ~nesc / E: fr finir, lat finire] (Frî) 1-2 A (se) termina.

FINÍ, finesc, vb. IV. Tranz. (Franțuzism învechit) A sfîrși, a isprăvi, a termina. După ce fini gimnaziul, se trase cu bătrîna sa mamă în Tatarași. NEGRUZZI, S. I 110.

FINÍ vb. IV. tr., refl. (Liv.) A (se) termina, a (se) sfârși. / < fr. finir, it. finire].

FINÍ vb. tr., refl. a (se) termina, a (se) sfârși. (< fr. finir, lat. finire)

A FINÍ ~ésc tranz. rar A duce până la fine; a termina; a sfârși; a isprăvi; a dovedi; a încheia; a mântui. /<fr. finir, lat. finire

*finésc v. tr. (lat. finire). Rar. Termin, sfîrșesc, isprăvesc. V. intr. Ajung la un termin: acest copil va fini răŭ. Mor: așa a finit acest eroŭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

finí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. finésc

finí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. finésc


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

FINÍ vb. v. finaliza, isprăvi, încheia, sfârși, termina.

fini vb. v. FINALIZA. ISPRĂVI. ÎNCHEIA. SFÎRȘI. TERMINA.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

FINI, Leonor (Eleonora) (1918-1996), pictoriță italiană. Compoziții suprarealiste cu făpturi informe, hibride, halucinante, amintind tragismul și regresia vieții („Memorie geologică”, „Pământul roșu”). Scenografie și costume pentru pentru spectacole de teatru.

Intrare: finire
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • finire
  • finirea
plural
  • finiri
  • finirile
genitiv-dativ singular
  • finiri
  • finirii
plural
  • finiri
  • finirilor
vocativ singular
plural
Intrare: fini
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • fini
  • finire
  • finit
  • finitu‑
  • finind
  • finindu‑
singular plural
  • finește
  • finiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • finesc
(să)
  • finesc
  • fineam
  • finii
  • finisem
a II-a (tu)
  • finești
(să)
  • finești
  • fineai
  • finiși
  • finiseși
a III-a (el, ea)
  • finește
(să)
  • finească
  • finea
  • fini
  • finise
plural I (noi)
  • finim
(să)
  • finim
  • fineam
  • finirăm
  • finiserăm
  • finisem
a II-a (voi)
  • finiți
(să)
  • finiți
  • fineați
  • finirăți
  • finiserăți
  • finiseți
a III-a (ei, ele)
  • finesc
(să)
  • finească
  • fineau
  • fini
  • finiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

fini

etimologie: