filozof, ~oafă smf [At: VARLAAM, C. 193, / V: ~osof / A: (înv) ~osof / Pl: ~i, ~oafe / E: fr philosophe, ngr φιλόσοφος] 1 Persoană care se ocupă cu filozofia (1). 2 Persoană care are o concepție proprie în domeniul filozofiei (1) Si: gânditor 3 (Pop) Om învățat, priceput în toate. 4 (Pop; spc) Astrolog. 5 Persoană care are o atitudine înțeleaptă față de viață Si: înțelept. 6 (Irn sau dep) Persoană afectată, cu pretenții de erudiție.

FILOZÓF s. m. și f. v. filosof.

FILOZÓF, -OÁFĂ, filozofi, -oafe, s. m. și f. 1. Persoană care se ocupă cu filozofia, care studiază și prelucrează problemele fundamentale ale filozofiei, care are o concepție proprie în domeniul filozofiei; gânditor. 2. (Pop.) Om învățat, priceput în toate; spec. astrolog. 3. Persoană care are o atitudine înțeleaptă față de viață. [Var.: filosóf, -oáfă s. m. și f.] – Din ngr. philósophos, fr. philosophe.

FILOZÓF, -OÁFĂ, filozofi, -oafe, s. m. și f. 1. Persoană care se ocupă cu filozofia, care studiază și prelucrează problemele fundamentale ale filozofiei; gînditor. Primii filozofi greci mai cunoscuți au emis teorii oarecum simple. CAMIL PETRESCU, U. N. 83. 2. (Popular, în forma filosof) Om învățat, priceput în toate; (mai ales) astrolog. După cîțiva ani, văzînd că nu mai vine feciorul așteptat... măria-sa a chemat pe filosofii săi și s-a sfătuit cu ei ce să facă. SADOVEANU, D. P. 8. A îmblat pe la vraci și filosofi ca să le caute la stele și să le ghicească dacă or să facă copii. ISPIRESCU, L. 1. 3. Fig. Persoană care are o atitudine înțeleaptă față de viață. – Variantă: (popular, arhaic) filosóf s. m.

filozóf v. filosóf

FILOZÓF s. v. astrolog.

FILOZÓF s. 1. cugetător, gânditor, (înv.) cugetăreț. (Un mare ~ german.) 2. v. înțelept.

FILOZÓF, -OÁFĂ s.m. și f. 1. Specialist în filozofie; gânditor. 2. (Fig.) Înțelept; om echilibrat. [Pl. -ofi, -oafe, var. filosof, -oafă s.m.f. / < fr. philosophe, cf. lat. philosophus, gr. philosophos < philos – prieten, sophia – înțelepciune].

FILOZÓF, -OÁFĂ s. m. f. 1. specialist în filozofie; gânditor. 2. (fig.) înțelept; om echilibrat. (< fr. philosophe, lat. philosophus, gr. philosophos)

FILOZÓF ~oáfă, (~ófi, ~oáfe) m. și f. 1) Persoană care a alcătuit o doctrină filozofică sau a elaborat elemente pentru o astfel de doctrină. 2) Specialist în filozofie. 3) fig. pop. Persoană atotștiutoare; om înțelept. /<gr. philosophos, fr. philosophe

filozof m. 1. cel ce cercetează cauzele și principiile lucrurilor; 2. cel ce se consacră studiului înțelepciunii; 3. om care trăiește liniștit și retras; 4. învățat în genere: 5. în graiul popular, cititor de stele: dacă veni filozoful, îl puse la stele ISP.; 6. incredul, sceptic.

*filozóf, V. filosof.

filozof

filo-² [At: DN³ / E: fr phylo-] Element prim de compunere savantă cu semnificația: 1 Trib. 2 Neam.

filo-¹ [At: DA ms/ E: fr philo-] Element prim de compunere savantă cu semnificația „prieten”, „iubitor”, „amator” de...

filo-³ [At: DN³ / E: fr phyllo-] Element prim de compunere savantă cu semnificația: 1-2 (Referitor la) frunză.

filosof, ~oafă smf vz filozof

FILOSÓF, -OÁFĂ, filosofi, -oafe, s. m. și f. 1. Persoană care se ocupă sistematic cu studiul filosofiei, care are ca profesie filosofia; persoană care are o concepție filosofică proprie; gânditor. 2. (Pop.) Om învățat, priceput în toate; spec. astrolog. 3. Persoană care are o atitudine înțeleaptă față de viață. [Var.: filozóf, -oáfă s. m. și f.] – Din ngr. philósophos, fr. philosophe.

FILOSÓF, -OÁFĂ s. m. și f. v. filozof.

FILOSÓF s. m. v. filozof.