20 de definiții pentru filosofie filozofie

FILOSOFÍE, filosofii, s. f. 1. Știință constituită dintr-un ansamblu închegat de noțiuni și idei, care interpretează și reflectă realitatea sub aspectele ei cele mai generale; concepție generală despre lume și viață. 2. Totalitatea concepțiilor și a principiilor metodologice care stau la baza unei discipline sau a unei științe. 3. (Rar) Atitudine (înțeleaptă) față de întâmplările vieții; mod specific de a privi problemele vieții. 4. (Fam.) Lucru greu de făcut, problemă greu de rezolvat. [Var.: filozofíe s. f.] – Din ngr. philosophia, fr. philosophie.

!filosofíe/filozofíe s. f., art. filosofía/filozofía, g.-d. art. filosofíei/filozofíei; pl. filosofíi/filozofíi, art. filosofíile/ filozofíile

FILOSOFÍE s.f. v. filozofie.

*filosofíe f. (vgr. philosophia, d. philos, amic, și sophía, înțelepciune). Știința generală a lucrurilor, principiilor și cauzelor: fie-care știință particulară are filosofia eĭ. Sistemă particulară unuĭ filosof celebru, uneĭ școale [!], uneĭ epocĭ: filosofia luĭ Aristotele. Înălțare de spirit, rațiune, resemnare, indiferență față de accidentele vĭețiĭ, de prejudiciĭ, de avere ș. a.: suferițĭ cu filosofie nenorocirea. Clasă, curs în care se învață psihologia, morala, logica și metafizica: a urma filosofia. Vechĭ. Pricepere, iscusință. – Și -zofíe (după fr.). – Ceĭ maĭ marĭ filosofĭ aŭ fost, la Grecĭ: Talete, Pitagora, Socrate, Platone, Aristotele, Epicur, Zenone; la Romanĭ: Cicerone, Lucrețiŭ, Séneca, Marcu Aureliŭ; din evu mediŭ pînă astăzĭ: Abélard, sfîntu Toma, Bacon, Descartes, Locke, Spinoza, Malebranche, Fénelon, Bossuet, Leibniz, Kant, Condillac, Fichte, Hegel, Schelling, Schopenhauer, Nietzsche, ĭar în ultimu timp, în Francia: Maine de Biran, Auguste Comte, Renouvier ș. a. În România: Conta.

FILOZOFÍE s. f. v. filosofie.

FILOZOFÍE, filozofii, s. f. 1. Știință constituită dintr-un ansamblu închegat de noțiuni și idei, care interpretează și reflectă realitatea sub aspectele ei cele mai generale; concepție generală despre lume și viață. 2. Totalitatea concepțiilor și a principiilor metodologice care stau la baza unei discipline sau a unei științe. 3. (Rar) Atitudine (înțeleaptă) față de întâmplările vieții; mod specific de a privi problemele vieții. 4. (Fam.) Lucru greu de făcut, problemă greu de rezolvat. – Din ngr. philosophia, fr. philosophie.

Și filosofíe (vezi DEX'09). - LauraGellner

FILOZOFÍE, filozofii, s. f. 1. Știința despre legile cele mai generale ale dezvoltării naturii, societății și gîndirii. Marea problemă fundamentală a oricărei filozofii, și îndeosebi a filozofiei moderne, este problema raportului dintre gîndire și existență. MARX-ENGELS, O. A. II 336. Filozofia cea mai nouă este tot atît de partinică ca și cu două mii de ani în urmă. LENIN, O. XIV 352. Prin studiul istoriei filozofiei înțelegem studiul istoriei zămislirii, apariției și evoluției concepției științifice despre lume și legile acesteia. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 176, 2/5. ◊ Filozofie materialistă = materialism. Filozofie idealistă = idealism. ♦ (Cu sens colectiv) Lucrări care se ocupă de probleme filozofice. Citea mai multă filozofie decît medicină. BART, E. 120. 2. Totalitatea principiilor metodologice care stau la baza unui anumit domeniu al științei. Filozofia matematicii. Filozofia dreptului. 3. (Rar) Atitudine impasibilă față de întîmplările vieții. V. înțelepciune. 4. (Familiar) Lucru greu de făcut, problemă greu de rezolvat. Nu-i mare filozofie să patinezi.

filozofíe s. f., art. filozofía, g.-d. art. filozofíei; pl. filozofíi, art. filozofíile

FILOZOFÍE s. v. înțelepciune.

FILOZOFÍE s.f. 1. Formă a conștiinței sociale, constituind un sistem coerent de noțiuni și idei care reflectă realitatea sub aspectele ei cele mai generale; concepție generală despre lume și viață. ◊ Filozofie lingvistică = teorie neopozitivistă care reduce obiectul filozofiei la termenii limbajului. 2. Totalitatea principiilor metodologice care stau la baza unui anumit domeniu al științei. ◊ Filozofia culturii = disciplină teoretică care se preocupă de definirea genetică, structurală și funcțională a fenomenului culturii. 3. Comportare, fel de a reacționa al cuiva în fața unor lovituri, a unor nenorociri etc.; fel al cuiva de a privi lumea și viața. 4. (Fam.) Problemă greu de rezolvat. [Gen. -iei, var. filosofie s.f. / < lat., gr. philosophia < philein – a iubi, sophia – înțelepciune, cf. fr. philosophie].

FILOZOFÍE s. f. 1. concepție generală despre lume și viață, formă a conștiinței sociale, constituind un sistem coerent de noțiuni și idei care reflectă realitatea sub aspectele ei cele mai generale. ♦ ~ lingvistică = teorie neopozitivistă care reduce obiectul filozofiei la termenii limbajului. 2. totalitatea principiilor metodologice care stau la baza unui anumit domeniu al științei. ♦ ă culturii = disciplină teoretică relativ autonomă, care se preocupă de definirea genetică, structurală și funcțională a fenomenului culturii. 3. comportare, fel de a reacționa al cuiva în fața unor lovituri, nenorociri etc.; fel de a privi lumea și viața; înțelepciune, stoicism. 4. (fam.) problemă greu de rezolvat. 5. sistem filozofic aparținând unei persoane, școli sau epoci. (< fr. philosophie, gr. philosophia)

FILOZOFÍE ~i f. 1) Concepție generală despre lume și viață, proprie unui gânditor sau unui grup de gânditori. 2) Știință care se ocupă cu studierea legilor și principiilor generale ale existenței și dezvoltării naturii, societății și gândirii. 3) Bază metodologică pe care se sprijină o știință; ansamblu de principii metodologice. ~a limbii. 4) Atitudine specifică; comportament personal. 5) Problemă greu de rezolvat; lucru greu de făcut. 6) iron. Vorbire încurcată și abstractă. A început o ~ ! [Art. filozofia; G.-D. filozofiei; Sil. -fi-e] /<gr. philosophia, fr. philosophie

filozofie f. 1. în sens propriu, iubirea înțelepciunii, căutarea adevărului, a principiilor și a rațiunii lucrurilor; 2. doctrină, sistemă particulară unui filozof: filozofia lui Epicur; 3. studiul ideilor generale relativ la o știință sau artă: filozofia istoriei; 4. curs de filozofie; 5. fig. tărie sufletească, superioritate intelectuală.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

FILOZOFÍE s. înțelepciune. (Din ~ poporului român.)

FILOZOFIE. Subst. Filozofie, înțelepciune, gîndire; sistem filozofic, teorie filozofică, doctrină filozofică, principiu filozofic, filozofem. Filozofia științei. Școală filozofică, curent filozofic, orientare filozofică, concepție filozofică. Filozofia istoriei; filozofia culturii; filozofia politică. Filozofia materialistă, materialism filozofic; materialism. Filozofia idealistă, idealism filozofic, idealism. Filozofia antică; școala eleată; școala ioniană; școala cinică; școala cirenaică; școala stoică, stoicism; epicurism; peripatetism; platonism. Agnosticism; antropocentrism; antropomorfism; antropopatism; asociaționism; atomism; atomism logic; averroism; cartezianism; cazualism; conceptualism; confucianism; constructivism; convenționalism; creaționism; daoism; deism; determinism; dualism; emanatism; emanaționism; empiriocriticism, machism, empiriomonism; epifenomenalism; energetism; existențialism; fatalism; fenomenalism, fenomenism; fenomenologie; ficționalism; fideism; filozofia naturii; filozofia vieții; finalism; fizicalism; formalism; gimnozofie; gnosticism; gîndirism; hegelianism; hilozoism; holism; idealism; idealism subiectiv; idealism obiectiv; iluminism, luminism; indeterminism; infinitism; instrumentalism; intelectualism; intuiționism, iraționalism; bergsonism; kantianism, kantism, priticism; marxism-leninism; materialism naiv (spontan); materialism antic; materialism metafizic; materialism mecanicist, mecanicism, materialism vulgar; materialism dialectic; monadism; monism; nativism; naturalism; neohegelianism; neoconfucianism; neokantianism; neoplatonism; neopozitivism; neoraționalism; neorealism; neotomism; ocazionalism; operaționalism; panpsihism; panteism; personalism; pironism; pitagorism; pozitivism; pragmatism, utilitarism; predeterminism; preformism; raționalism; relativism; scientism; scolatică; semanticism; senzualism; solipsism; spiritualism, structuralism; subiectivism; teism; tomism; teleologie, finalism; teozofie; vitalism; voluntarism. Filozof, gînditor, cugetător; filozofard (depr.). Adj. Filozofic, filozofesc (înv.), de filozofie. Materialist, idealist. Vb. A face filozofie, a se ocupa de filozofie; a gîndi, a reflecta, a medita; a filozofa (fam.), a filosofisi (grecism înv.). Adv. (În mod) filozofic, din punct de vedere filozofic, filozoficește (rar). V. cunoaștere, gîndire, idee, învățare.

FILOZOFÍE (‹ fr.; {s} gr. philos „iubitor” + sophia „înțelepciune”) s. f. 1. Inițial, doar năzuința interioară, iubirea de înțelepciune, dar o dată cu primii filozofi și primele școli filozofice din cetățile ioniene și italice ale vechii Grecii (sec. 6 î. Hr.), prin f. se înțelegea un exercițiu intelectual distinct în raport cu celelalte activități ale spiritului, deși, până în epoca modernă, filozofii examinau aproape toate domeniile cunoașterii, iar f. însăși era privită ca „știință primă și supremă”, ca „știință prin excelență” sau „știința absolută”. Față de știință și religie, f., în natura ei, este interogativă și polimorfă, ceea ce implică o eternă revenire asupra obiectului și condițiilor posibilității ei. De la presocratici la Hegel, dominante sunt construcțiile ontologice sau metafizice, de felul celor ale lui Platon sau Aristotel, având ca punct de plecare marile întrebări privind ființa în sine și ființa determinată. Trecerea fizicii din condiția de f. secundă în aceea de știință, în sec. 16-17, reflecțiile lui Descartes, Leibniz, Locke ș.a. asupra implicațiilor filozofice ale noilor rezultate științifice și mai ales opera lui Kant determină orientarea f. către cercetarea posibilităților și condițiilor cunoașterii. În sec. 20, în locul sistemelor atotcuprinzătoare se impun filozofiile care încearcă o anumită „deconstruire” a totalității și care aplică metoda analizei, evidențiind rolul constitutiv al limbajului în cunoașterea, acțiunea și existența umană. Din această perspectivă sunt reconstruite în prezent metafizica, etica și alte părți ale f. tradiționale. Finitudinea existenței umane, intenționalitatea actelor de conștiință, logica științei etc. au devenit domenii importante ale meditației filozofice, alături de eternele întrebări cu semnificație general umană. ◊ F. primă = parte a f. (la Aristotel, Toma d’Aquino, Descartes, Hobbes ș.a.) care studiază primele cauze și primele principii sau ființa în sine; metafizică. Numită astfel în raport cu f. secundă, care studiază cauzele și principiile mișcării în natură (fizică). F. creștină = ansamblu de idei filozofice dezvoltate în Evul Mediu pe baza sintezei dintre f. veche (în special, platonismul și neoplatonismul, aristotelismul și stoicismul) și ideile creștine, considerând revelația ca indispensabilă pentru rațiune, deși, formal, acestea apar ca distincte; p. ext. orice f. pentru care revelația și adevărurile teologiei creștine sunt inatacabile (filozofia lui Kierkegaard, existențialismul creștin, filozofia lui Nae Ionescu etc.). Filozofia istoriei = disciplină filozofică în cadrul căreia se disting, pe de o parte, analiza istoriografiei, consacrată evidențierii specificului cunoașterii istorice, iar pe de alta, încercările de a descoperi în schimbările, ciclurile, tradițiile societății sensuri sau semnificații care scapă cercetării istorice propriu-zise. Filozofia naturii sau f. naturală = ansamblul teoriilor având drept obiect natura sau realitatea fizică; în Renaștere, știința bazată pe experiment. În medii postkantiene, f.n. se constituie ca teorie generală despre natură, opusă f. spiritului, dar construită tot cu ajutorul conceptelor rațiunii (Schelling, Hegel). F. politică = studierea, sub aspectul semnificației, condițiilor și implicațiilor, a unor fenomene politice precum puterea, drepturile omului, libertatea individului, acțiunea politică, dar și a cunoștințelor și științei politice, din punct de vedere logic și metodologic. Filozofia religiei = ansamblul de cercetări filozofice privind natura religiei, credinței și revelației, natura și semnificația experienței religioase, relația religiei cu știința și cultura, limbajul și simbolismul religios etc. Ca disciplină distinctă, s-a constituit în epoca „luminilor”, dar preocupările de acest gen sunt tot atât de vechi ca și f. Filozofia științei = disciplină aflată la granița f. cu știința, care investighează și analizează natura, adevărul și valoarea științei, metodele, presupozițiile și categoriile cunoașterii științifice etc. S-a constituit ca atare la sfârșitul sec. 19 și începutul sec. 20; cuprinde atât probleme speciale, intim legate de cercetarea științifică, cât și probleme cu un accentuat caracter metafizic, reunind deopotrivă eforturi ale oamenilor de știință și ale filozofilor. Filozofia vieții = curent filozofic inițiat de Nietzsche, solicitând restructurarea scării valorilor prin considerarea cunoașterii și a vieții sociale din perspectiva artei și a artei din punctul de vedere al „vieții”. F. istorică a vieții (Dilthey), intuiționismul bergsonian sunt form ulterioare ale f.v. La fel, filozofiile lui Spengler, Fouillée, Ravaisson, Unamuno, Ortega y Gasset ș.a. ◊ Filozofia culturii = disciplină relativ autonomă, constituită în sec. 19, dar fiind prezentă ca preocupare la numeroși gânditori, istorici, scriitori, poeți, eseiști etc. în Antichitate, Evul Mediu, Renaștere și Epoca modernă. Ea își propune definirea genetică, structurală și funcțională a conceptului de cultură, aceasta fiind studiată în integralitatea corelațiilor sale constitutive interne și a conexiunilor în care este integrată. Filozofia valorii v. axiologie și valoare. Filozofia limbajului se impune după cel de-al doilea război mondial, prin contribuția lui L. Wittgenstein și a școlii de la Oxford (G. Ryle, I. Hustin, P. Strawson, S. Hampshire), ca o analiză a sensurilor limbii, a raporturile dintre limbă și gândire, dintre limbă și realitate. ♦ Doctrină sau sistem filozofic constituit (f. lui Platon, f. lui Hegel). ♦ Ansamblul doctrinelor filozofice dintr-o epocă sau dintr-o țară (f. greacă, f. modernă). 2. Principiile de bază ale unei instituții sau organizații. 3. Comportare, atitudine (înțeleaptă) față de problemele vieții; fel de a privi lumea și viața. 4. (Fam.) Lucru greu de făcut, de rezolvat.

O, VITAE PHILOSOPHIA DUX! (lat.) o, filozofie, călăuza vieții! – Cicero, „Tusculanae disputationes”, V, 2. În concepția anticilor, filozofia reprezenta suma cunoștințelor despre Univers și chintesența înțelepciunii omenești.

REVISTA DE FILOZOFIE, revistă trimestrială apărută la București (1923 și 1943), sub direcția lui C. Rădulescu-Motru, cu seria nouă a publicației „Studii filozofice” (1907-1919). În perioada 1954-1963 a apărut revista „Cercetări filozofice”, care din 1963 și-a schimbat titlul în „Revista de filozofie”. Editată de Institutul de Filozofie și Psihologie „C. Rădulescu-Motru” al Academiei Române.

FILO-3 „iubitor, afinitate, atracție”. ◊ gr. philos „prieten, iubitor” > fr. philo-, germ. id., engl. id., L. sav. id., it. filo- > rom. filo-.~dendron (v. -dendron), s. m., plantă decorativă exotică, cu frunze mari lobate și cu rădăcini aeriene; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în filologie; ~logie (v. -logie1), s. f., disciplină care studiază textele vechi și operele literare din punctul de vedere al limbii; ~pter (v. -pter), adj., (despre microorganisme) care trăiește pe aripi sau pe aripioare; ~tehnie (v. -tehnie), s. f., înclinație deosebită pentru arte și invenții tehnice; ~zof (v. -zof), s. m. și f., specialist în filologie; ~zofie (~sofie) (v. -zofie), s. f., 1. Ramură a culturii spirituale și formă a conștiinței sociale constituită dintr-un ansamblu de noțiuni și idei care reflectă realitatea sub aspectele ei generale. 2. Totalitate a concepțiilor și principiilor metodologice care stau la baza unei discipline sau științe.

Intrare: filosofie
filosofie
substantiv feminin (F134) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular filosofie filosofia
plural filosofii filosofiile
genitiv-dativ singular filosofii filosofiei
plural filosofii filosofiilor
vocativ singular
plural
filozofie substantiv feminin
substantiv feminin (F134)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular filozofie filozofia
plural filozofii filozofiile
genitiv-dativ singular filozofii filozofiei
plural filozofii filozofiilor
vocativ singular
plural