7 definiții pentru „filosofie”   declinări

FILOSOFÍE, filosofii, s. f. 1. Știință constituită dintr-un ansamblu închegat de noțiuni și idei, care interpretează și reflectă realitatea sub aspectele ei cele mai generale; concepție generală despre lume și viață. 2. Totalitatea concepțiilor și a principiilor metodologice care stau la baza unei discipline sau a unei științe. 3. (Rar) Atitudine (înțeleaptă) față de întâmplările vieții; mod specific de a privi problemele vieții. 4. (Fam.) Lucru greu de făcut, problemă greu de rezolvat. [Var.: filozofíe s. f.] – Din ngr. philosophia, fr. philosophie.

!filosofíe/filozofíe s. f., art. filosofía/filozofía, g.-d. art. filosofíei/filozofíei; pl. filosofíi/filozofíi, art. filosofíile/ filozofíile

FILOSOFÍE s.f. v. filozofie.

*filosofíe f. (vgr. philosophia, d. philos, amic, și sophía, înțelepciune). Știința generală a lucrurilor, principiilor și cauzelor: fie-care știință particulară are filosofia eĭ. Sistemă particulară unuĭ filosof celebru, uneĭ școale [!], uneĭ epocĭ: filosofia luĭ Aristotele. Înălțare de spirit, rațiune, resemnare, indiferență față de accidentele vĭețiĭ, de prejudiciĭ, de avere ș. a.: suferițĭ cu filosofie nenorocirea. Clasă, curs în care se învață psihologia, morala, logica și metafizica: a urma filosofia. Vechĭ. Pricepere, iscusință. – Și -zofíe (după fr.). – Ceĭ maĭ marĭ filosofĭ aŭ fost, la Grecĭ: Talete, Pitagora, Socrate, Platone, Aristotele, Epicur, Zenone; la Romanĭ: Cicerone, Lucrețiŭ, Séneca, Marcu Aureliŭ; din evu mediŭ pînă astăzĭ: Abélard, sfîntu Toma, Bacon, Descartes, Locke, Spinoza, Malebranche, Fénelon, Bossuet, Leibniz, Kant, Condillac, Fichte, Hegel, Schelling, Schopenhauer, Nietzsche, ĭar în ultimu timp, în Francia: Maine de Biran, Auguste Comte, Renouvier ș. a. În România: Conta.

FILOZOFÍE, filozofii, s. f. 1. Știință constituită dintr-un ansamblu închegat de noțiuni și idei, care interpretează și reflectă realitatea sub aspectele ei cele mai generale; concepție generală despre lume și viață. 2. Totalitatea concepțiilor și a principiilor metodologice care stau la baza unei discipline sau a unei științe. 3. (Rar) Atitudine (înțeleaptă) față de întâmplările vieții; mod specific de a privi problemele vieții. 4. (Fam.) Lucru greu de făcut, problemă greu de rezolvat. – Din ngr. philosophia, fr. philosophie.

Și filosofíe (vezi DEX'09). - LauraGellner

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

O, VITAE PHILOSOPHIA DUX! (lat.) o, filozofie, călăuza vieții! – Cicero, „Tusculanae disputationes”, V, 2. În concepția anticilor, filozofia reprezenta suma cunoștințelor despre Univers și chintesența înțelepciunii omenești.

FILO-3 „iubitor, afinitate, atracție”. ◊ gr. philos „prieten, iubitor” > fr. philo-, germ. id., engl. id., L. sav. id., it. filo- > rom. filo-.~dendron (v. -dendron), s. m., plantă decorativă exotică, cu frunze mari lobate și cu rădăcini aeriene; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în filologie; ~logie (v. -logie1), s. f., disciplină care studiază textele vechi și operele literare din punctul de vedere al limbii; ~pter (v. -pter), adj., (despre microorganisme) care trăiește pe aripi sau pe aripioare; ~tehnie (v. -tehnie), s. f., înclinație deosebită pentru arte și invenții tehnice; ~zof (v. -zof), s. m. și f., specialist în filologie; ~zofie (~sofie) (v. -zofie), s. f., 1. Ramură a culturii spirituale și formă a conștiinței sociale constituită dintr-un ansamblu de noțiuni și idei care reflectă realitatea sub aspectele ei generale. 2. Totalitate a concepțiilor și principiilor metodologice care stau la baza unei discipline sau științe.