2 intrări

28 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

FERICÍRE, fericiri, s. f. Stare de mulțumire sufletească intensă și deplină. ◊ Loc. adv. Din fericire = printr-un concurs de împrejurări favorabile. – V. ferici.

FERICÍRE, fericiri, s. f. Stare de mulțumire sufletească intensă și deplină. ◊ Loc. adv. Din fericire = printr-un concurs de împrejurări favorabile. – V. ferici.

FERICÍRE, fericiri, s. f. Stare de mulțumire intensă și totală determinată îndeosebi de satisfacerea unei năzuinți. Iaca fericirea visată de mai înainte, cum s-a împlinit! CREANGĂ, P. 14. ◊ Loc. adv. Din fericire = printr-o împrejurare favorabilă. ♦ Persoană sau obiect care prilejuiește o asemenea stare. Maică, măiculeana mea, Maică, fericirea mea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 100.

fericíre s. f., g.-d. art. fericírii; pl. fericíri

fericíre s. f., g.-d. art. fericírii; pl. fericíri

FERICÍRE s. 1. (livr.) beatitudine, (înv. și pop.) ferice, (înv.) fericie. (Stare de ~.) 2. noroc, (pop.) norocire. (A dat ~ peste el.)

FERICÍRE ~i f. 1) Stare de mulțumire sufletească deplină. 2) Stare de satisfacție deplină. ◊ Din ~ datorită unei împrejurări favorabile. [Art. fericirea; G.-D. fericirii] /v. a ferici

fericire f. 1. stare de mulțumire deplină; 2. întâmplare fericită, șansă.

fericíre f. Starea omuluĭ căruĭa nu-ĭ lipsește nimica și are corpu și sufletu sănătos: fericire perfectă nu există. Noroc, întîmplare plăcută: Ce fericire că te întîlnesc! Ce fericire pe tine! Din fericire, noroc că: Căzuse în apă. Din fericire, i s´a aruncat o scîndură și a scăpat.

FERICÍ, fericesc, vb. IV. 1. Tranz. A considera pe cineva fericit. ♦ Refl. (Fam.) A se socoti mulțumit, satisfăcut (pentru cele făcute); a se felicita. ♦ (Rar) A felicita. ♦ (Înv.) A slăvi, a glorifica. 2. Tranz. și refl. A face sau a deveni fericit. – Din ferice.

FERICÍ, fericesc, vb. IV. 1. Tranz. A considera, a socoti pe cineva fericit. ♦ Refl. (Fam.) A se socoti mulțumit, satisfăcut (pentru cele făcute); a se felicita. ♦ (Rar) A felicita. ♦ (Înv.) A slăvi, a proslăvi, a glorifica. 2. Tranz. și refl. A face sau a deveni fericit. – Din ferice.

FERICÍ, fericesc, vb. IV. Tranz. 1. A considera, a numi, a socoti pe cineva fericit; a felicita. Toată lumea fericește pe Serdici. SAHIA, N. 113. Am fost unanimi în a ferici... pe amicul Manolache de cît noroc a avut și are. CARAGIALE, S. 124. Fericească-l scriitorii, toată lumea recunoască-l... Ce-o să aibă din acestea pentru el bătrînul dascăl? EMINESCU, O. I 133. Dă-mi voie, dragă, să te sărut și să te fericesc de odorul ce-ai să capeți. ALECSANDRI, T. I 223. ♦ (Învechit) A slăvi, a proslăvi, a glorifica. Fericim pe izvoditorii cărții romînești. GOLESCU, Î. 21. 2. A face pe cineva fericit.

fericí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fericésc, imperf. 3 sg. fericeá; conj. prez. 3 să fericeáscă

fericí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fericésc, imperf. 3 sg. fericeá; conj. prez. 3 sg. și pl. fericeáscă

FERICÍ vb. (pop.) a noroci. (Soarta îl ~.)

FERICÍ vb. v. binecuvânta, felicita, glorifica, lăuda, mări, preamări, preaslăvi, proslăvi, slăvi.

A FERICÍ ~ésc tranz. 1) A face fericit. 2) înv. A ridica în slăvi; a slăvi; a preamări; a glorifica. /Din ferice

fericì v. 1. a face fericit; 2. a se crede fericit.

Intrare: ferici

Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) ferici fericire fericit fericind singular plural
fericește fericiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) fericesc (să) fericesc fericeam fericii fericisem
a II-a (tu) fericești (să) fericești fericeai fericiși fericiseși
a III-a (el, ea) fericește (să) fericească fericea ferici fericise
plural I (noi) fericim (să) fericim fericeam fericirăm fericiserăm, fericisem*
a II-a (voi) fericiți (să) fericiți fericeați fericirăți fericiserăți, fericiseți*
a III-a (ei, ele) fericesc (să) fericească fericeau ferici fericiseră
Intrare: fericire

Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular fericire fericirea
plural fericiri fericirile
genitiv-dativ singular fericiri fericirii
plural fericiri fericirilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)