fericire sf [At: (a. 1702) LITURGHIE, ap. GCR I, 334/ Pl: ~ri / E: ferici] 1 Stare de mulțumire sufletească intensă și deplină Si: (înv) ferice (4), (înv) fericie, (înv) fericință. 2 (Îlav) Din ~ Printr-un concurs de împrejurări favorabile. 3 (Fig) Persoana sau obiectul care procură fericirea (1).

FERICIRE sf. 1 Stare de mulțumire sufletească deplină: iaca ~a visată de mai ’nainte, cum s’a împlinit CRG. ¶ 2 Întîmplare norocoasă: a fost o ~ pentru mine că am scăpat de alcool ¶ ¶ contr. NEFERICIRE [ferici].

FERICIRE, fericiri, s. f. Stare de mulțumire intensă și totală determinată îndeosebi de satisfacerea unei năzuinți. Iaca fericirea visată de mai înainte, cum s-a împlinit! CREANGĂ, P. 14. ◊ Loc. adv. Din fericire = printr-o împrejurare favorabilă. ♦ Persoană sau obiect care prilejuiește o asemenea stare. Maică, măiculeana mea, Maică, fericirea mea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 100.

FERICIRE ~i f. 1) Stare de mulțumire sufletească deplină. 2) Stare de satisfacție deplină. ◊ Din ~ datorită unei împrejurări favorabile. [Art. fericirea; G.-D. fericirii] /v. a ferici

fericire f. 1. stare de mulțumire deplină; 2. întâmplare fericită, șansă.

fericíre f. Starea omuluĭ căruĭa nu-ĭ lipsește nimica și are corpu și sufletu sănătos: fericire perfectă nu există. Noroc, întîmplare plăcută: Ce fericire că te întîlnesc! Ce fericire pe tine! Din fericire, noroc că: Căzuse în apă. Din fericire, i s’a aruncat o scîndură și a scăpat.

FERICI, fericesc, vb. IV. 1. Tranz. A considera pe cineva fericit. ♦ Refl. (Fam.) A se socoti mulțumit, satisfăcut (pentru cele făcute); a se felicita. ♦ (Rar) A felicita. ♦ (Înv.) A slăvi, a glorifica. 2. Tranz. și refl. A face sau a deveni fericit. – Din ferice.

ferici [At: CORESI, PS. 108 / Pzi: ~icesc / E: ferice] 1-2 vtr A face sau a deveni fericit Si: (înv) a noroci. 3 vt A considera pe cineva fericit Si: (înv) a ferica¹ (1). 4 vr (Fam) A se socoti mulțumit (pentru cele făcute) Si: a se felicita. 5 vt (Rar) A felicita. 6 vt (înv) A slăvi.

FERICI (-icesc) I. vb. tr. 1 A da fericirea, a face fericit ¶ 2 A socoti fericit: te fericeam în gîndul meu că ai găsit o soție atît de frumoasă ALECS.. II. vb. refl. A se socoti fericit: Și mereu se fericea De popa ce-au căpătat RET. [ferice].

FERICIREA GRABNICĂ CURÎND OBOSEȘTE (D. Cantemir) = Bucuria venită din muncă este mai trainică, mai adîncă.

FERICIT I. adj. 1 p. FERICI ¶ 2 Care se află în fericire, într’o stare de deplină mulțumire sufletească ¶ ¶ contr. NEFERICIT ¶ 3 Norocos: întîmplare ~ă. II. sm. Om fericit.

FERICI, fericesc, vb. IV. 1. Tranz. A considera, a socoti pe cineva fericit. ♦ Refl. (Fam.) A se socoti mulțumit, satisfăcut (pentru cele făcute); a se felicita. ♦ (Rar) A felicita. ♦ (Înv.) A slăvi, a proslăvi, a glorifica. 2. Tranz. și refl. A face sau a deveni fericit. – Din ferice.

FERICI, fericesc, vb. IV. Tranz. 1. A considera, a numi, a socoti pe cineva fericit; a felicita. Toată lumea fericește pe Serdici. SAHIA, N. 113. Am fost unanimi în a ferici... pe amicul Manolache de cît noroc a avut și are. CARAGIALE, S. 124. Fericească-l scriitorii, toată lumea recunoască-l... Ce-o să aibă din acestea pentru el bătrînul dascăl? EMINESCU, O. I 133. Dă-mi voie, dragă, să te sărut și să te fericesc de odorul ce-ai să capeți. ALECSANDRI, T. I 223. ♦ (Învechit) A slăvi, a proslăvi, a glorifica. Fericim pe izvoditorii cărții romînești. GOLESCU, Î. 21. 2. A face pe cineva fericit.

A FERICI ~esc tranz. 1) A face fericit. 2) înv. A ridica în slăvi; a slăvi; a preamări; a glorifica. /Din ferice

fericì v. 1. a face fericit; 2. a se crede fericit.

fericésc v. tr. (d. ferice). Fac fericit. Consider fericit: nu ferici pe nimenĭ! – Vechĭ, feríc, a -á, fericesc, socotesc fericit. Ban. Urez.

fericire s. f., g.-d. art. fericirii; pl. fericiri

+fericire (din ~) loc. adv.

fericire s. f., g.-d. art. fericirii; pl. fericiri

fericire s. f., g.-d. art. fericirii; pl. fericiri

ferici (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fericesc, 3 sg. fericește, imperf. 1 fericeam; conj. prez. 1 sg. să fericesc, 3 să fericească

ferici (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fericesc, imperf. 3 sg. fericea; conj. prez. 3 să fericească

ferici vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fericesc, imperf. 3 sg. fericea; conj. prez. 3 sg. și pl. fericească

FERICIRE s. 1. (livr.) beatitudine, (înv. și pop.) ferice, (înv.) fericie. (Stare de ~.) 2. noroc, (pop.) norocire. (A dat ~ peste el.)

FERICIRE s. 1. (livr.) beatitudine, (înv. și pop.) ferice, (înv.) fericie. (Stare de ~.) 2. noroc, (pop.) norocire. (A dat ~ peste el.)

Fericire ≠ nefericire

FERICI vb. v. binecuvânta, felicita, glorifica, lăuda, mări, preamări, preaslăvi, proslăvi, slăvi.

FERICI vb. (pop.) a noroci. (Soarta îl ~.)

ferici vb. v. BINECUVÎNTA. FELICITA. GLORIFICA. LĂUDA. MĂRI. PREAMĂRI. PREASLĂVI. PROSLĂVI. SLĂVI.

FERICI vb. (pop.) a noroci. (Soarta îl ~.)

A ferici ≠ a neferici

FERICIRE. Subst. Fericire, ferice (înv.), bucurie, noroc, norocire (pop.), bine, satisfacție, mulțumire; exultare, exultație; veselie, euforie, beatitudine, încîntare, delectare, desfătare, desfăt (rar). Exaltare, înflăcărare, entuziasm. Plăcere. Succes, reușită, noroc. Fericit. Adj. Fericit, ferice (poetic,), bucuros, vesel, satisfăcut, desfătat (înv.), mulțumit, norocit (pop.), euforic, încîntat; exultant. Exaltat; înflăcărat, însuflețit, entuziasmat. Fericitor (rar), desfătător, desfătat (înv.), încîntător, încîntat (rar), fermecător, vrăjit, îmbucurător. Vb. A fi fericit, a fi în culmea fericirii, a fi în al șaptelea (nouălea) cer, a fi bucuros, a fi mulțumit, a exulta. A se bucura, a se mulțumi, a se veseli, a se delecta, a se desfăta. A se înflăcăra, a se exalta, a se entuziasma. A satisface, a mulțumi, a-i face (cuiva) plăcere, a face cuiva o bucurie, a ferici, a noroci (fam. și pop.), a aduce (cuiva) noroc. A deveni fericit, a se ferici, a se noroci (fam. și pop.). V. amuzament, bucurie, entuziasm, plăcere, succes.

fericiri (Biz.) (gr. μαϰαρισμοί, sg. μαϰαρισμός, „acțiunea de a felicita, de a ura fericire”; lat. beatitudines), grup de 10 versete din Noul Testament (Matei, 5, 3-12) care se execută recitativ*, ca stihuri* combinate cu tropare* scurte, la antifonul (I, 1) al 3-lea din liturghie* și la înmormântare. Denumirea f. provine de la începutul fiecăruia dintre cele nouă stihuri: „Fericiți cei...” (Mαϰάριοι oί...). În ultima vreme se cântă fără a mai fi combinate cu troparele. Pe textul f., César Franck a scris lucrarea corală cu acomp. instr. Les Béatitudes.

O, FORTUNATOS NIMIUM, SUA SI BONA NORINT, AGRICOLAS! (lat.) ce fericiți ar fi țăranii de și-ar da seama de fericirea lor! – Vergiliu, „Georgica”, II, 458-459. Țăranii nu știu cât de fericit e traiul lor patriarhal în comparație cu viața agitată a cetății. P. ext. Oamenii nu apreciază binele pe care îl au.

a o rupe în fericire expr. a avea parte de necazuri, a da de bucluc.