2 intrări

14 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FARFARÁ, farfarale, s. f. (Fam. și peior.) Flecar, palavragiu; persoană care duce vorba de colo-colo, care deformează conținutul spuselor cuiva și le transmite astfel altora. – Din tc. farfara.

FARFARÁ, farfarale, s. f. (Fam. și peior.) Flecar, palavragiu; persoană care duce vorba de colo-colo, care deformează conținutul spuselor cuiva și le transmite astfel altora. – Din tc. farfara.

farfara sf [At: ISPIRESCU, REV. NOUĂ I, 32 / V: (nob) fărfa (A: nct) / Pl: ~le / E: tc farfara] (Fam; prt) 1 Flecar (1). 2 Bârfitor (1). 3 Persoană care deformează conținutul spuselor cuiva și le transmite astfel altora.

FARFARÁ, farfarale, s. f. (Familiar) Persoană care nu păstrează secretele; flecar, palavragiu. Și mierla cînta, Iar îi răspundea: Ba, sturzule, ba; Io nu te-oi lua, Nu te-oi săruta, Că ești farfara. TEODORESCU, P. P. 455.

FARFARÁ ~le f. rar Persoană care poartă zvonuri, denaturându-le. /< turc. farfara

farfarà adv. și m. 1. încoace și încolo: a umbla farfara; 2. toacă-gura. [Turc. FARFARA].

farfará f. (turc. farfara, d. ar. ferfere, de unde și sp. fanfarron; ngr. farfarâs. V. fanfaron). Fam. Flecar, palavragiŭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

farfará (fam.) s. f., art. farfaráua, g.-d. art. farfarálei; pl. farfarále, art. farfarálele

farfará s. f., art. farfaráua, g.-d. art. farfarálei; pl. farfarále


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

FARFARÁ s., adj. v. clănțău, flecar, guraliv, limbut, palavragiu, vorbă-lungă, vorbăreț.

farfara s., adj. v. CLĂNȚĂU. FLECAR. GURALIV. LIMBUT. PALAVRAGIU. VORBĂ-LUNGĂ. VORBĂREȚ.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

farfará adj. – Guraliv, flecar, palavragiu. – Mr. fărfără. Tc. farfara, din arab. farfâr (Șeineanu, II, 168; REW 3194; Lokotsch 589), în parte prin intermediul ngr. φαρφαρᾶς, cf. bg. farfara. Aparțin aceluiași radical fanfară, s. f., din fr. fanfare și fanfaron, adj., din fr. fanfaron, cf. mr. fanfaron, din it.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

farfará2, adv. (pop. înv.) încoace și încolo, brambura; în expr. a umbla farfará = a umbla brambura.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

FARFARA adj. cf. gr. Фαρφαρᾶ sau tc., (?) 1. – munt. (17 B I 329, II 331). 2. Farfareanu, Al. (IO 35). 3. Fîrfarea (16 B IV 404). 4. Cf. scurtat, Farfa, sau din altă temă, (16 B II 283).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

farfara, farfarale s. f. (peior.) 1. flecar, palavragiu. 2. persoană neserioasă în al cărui cuvânt nu poți avea încredere.

Intrare: farfara
substantiv feminin (F149)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • farfara
  • farfaraua
plural
  • farfarale
  • farfaralele
genitiv-dativ singular
  • farfarale
  • farfaralei
plural
  • farfarale
  • farfaralelor
vocativ singular
plural
Intrare: Farfara
Farfara nume propriu
nume propriu (I3)
  • Farfara

farfara

  • 1. familiar peiorativ Persoană care duce vorba de colo-colo, care deformează conținutul spuselor cuiva și le transmite astfel altora.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: flecar, -ă palavragiu attach_file un exemplu
    exemple
    • Și mierla cînta, Iar îi răspundea: Ba, sturzule, ba; Io nu te-oi lua, Nu te-oi săruta, Că ești farfara. TEODORESCU, P. P. 455.
      surse: DLRLC

etimologie: