fanat, ~ă a [At: DEX / Pl: ~ați, ~e / E: fana] 1 (D. flori și fructe) Ofilit². 2 (Fig; d. oameni) Care și-a pierdut culoarea și prospețimea feței.

FANAT, -Ă adj. Ofilit, vestejit, trecut. [Cf. fr. fané].

FÂNAȚ, fânațe, s. n. (Pop.) 1. Fâneață. 2. Fân. [Pl. și: fânațuri] – Lat. *fenacium.

fana vr [At: KLOPȘTOCK, F. 252 / Pzi: ~nez / E: fr faner] 1 (D. flori și fructe) A se ofili. 2 (Fig; d. oameni) A-și pierde culoarea și prospețimea feței.

fânaț sn [At: (a. 1631) GCR 1, 75/17 / Pl: ~e, (reg) ~ă, (înv) ~ați, ~uri / E: ml* fenacium] (Pop) 1 Fâneață. 2 Fân (1).

FÂNAȚ, fânațuri, s. n. (Pop.) 1. Fâneață. 2. Fân. [Pl. și: fânațe] – Lat. *fenacium.

FANA, fanez, vb. I. Refl. (Franțuzism; despre flori și despre persoane) A-și pierde prospețimea, a se ofili.

FANĂT, -Ă adj. (Franțuzism) Ofilit, veștejit, trecut.

FÎNAȚ, fînațe și fînațuri, s. n. 1. Cîmp pe care se lasă să crească iarbă destinată să devină fîn; fînărie (1), fîneață. Cît cuprindeau ochii, se vedeau numai grîie, păpușoiști lungi, fînațuri. CAMILAR, N. II 383. Ne ducem să vedem unde mai punem plugurile în primăvară, unde facem imaș, unde lăsăm fînațurile. SADOVEANU, O. II 565. Ce ne calci poienele Și ne paști fînațele? ALECSANDRI, P. P. 99. 2. (Rar) Fîn. N-ai nimic în car, păcătosule? – Jupîn ciauș... nimic; o pală de fînaț. DELAVRANCEA, S. 206.

FANA vb. I. refl. A se ofili, a se trece, a se veșteji. [< fr. faner].

FANA vb. refl. a se ofili, a se trece, a se veșteji. (< fr. faner)

A SE FANA se ~ează intranz. livr. 1) (despre flori și unele legume) A-și pierde vlaga și frăgezimea; a se veșteji; a se ofili. 2) (despre persoane) A-și pierde prospețimea fizică; a se ofili. /<fr. faner

A FANA ~ez tranz. rar A face să se faneze /<fr. faner

fânaț n. loc cosit și făcut fân, livede pentru cultivarea fânului.

fînáț n., pl. urĭ, și (maĭ des) fîneáță f., pl. fînețe și (Btș.) fînețe (d. fîn). Ĭarbă bună de cosit, de făcut fîn. Suprafață acoperită de asemenea ĭarbă. Pl. fînețurĭ (Lung. Univ. 9 Dec. 19 9; 3, 2). V. pășune.

fanat adj. m., pl. fanați; f. sg. fanată, pl. fanate

fana (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă fanez, 3 se fanează; conj. prez. 1 sg. să mă fanez, 3 să se faneze; imper. 2 sg. afirm. fanează-te; ger. fanându-mă

fânaț (pop.) s. n., pl. fânațe

!fana (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se fanează

fânaț (pop.) s. n., pl. fânațe

fana vb., ind. prez. 1 sg. fanez, 3 sg. și pl. fanează

fânaț s. n., pl. fânațuri/fânațe

fânaț, -națe.

FANAT adj. trecut, (fig.) ofilit, veșted, veștejit. (O femeie ~.)

FANAT adj. trecut, (fig.) ofilit, veșted, veștejit. (O femeie ~.)

FANA vb. a se trece, (fig.) a se ofili, a se veșteji. (O femeie care s-a ~.)

FÂNAȚ s. cositură, fâneață, (Transilv. și Ban.) prat. (Loc de ~.)

FANA vb. a se trece, (fig.) a se ofili, a se veșteji. (O femeie care s-a ~.)

FÎNAȚ s. cositură, fîneață, (Transilv. și Ban.) prat. (Loc de ~.)