cositură sf [At: COSTINESCU / V: (reg) ~săt~ / Pl: ~ri / E: cosi + -tură] 1-5 Cosire (1-2, 8-10). 6 Plante cosite. 7 Cosiriște (1). 8 Cantitate de iarbă cosită Si: recoltă. 9 Rană pe care și-o fac animalele la picioare când se cosesc (5).

COSITURĂ, cosituri, s. f. 1. Cîmp de pe care s-a cosit iarba. Prin cositură, cîte un greier rar. mai țîrîia a noapte și a tîrziu. HOGAȘ, M. N. 64. Pe toate cositurile pasc vara iepile cele cu mînzi. I. IONESCU, D. 526. Ce-am iubit nu se mai vede, Nici prin crîng, nici prin livede, Nici prin cositura verde. TEODORESCU, P. P. 277. 2. Cantitate de iarbă cosită; nutreț pentru vite. Ce iarbă să-i dau...? Cositură din grădină. HOGAȘ, DR. II 96. Un stog de cositură... DEMETRESCU, O. 37. ♦ Recoltă de iarbă sau de nutreț. Cînd acestui nutreț sau cositură ii va veni vremea să se cosească, va fi cosit. PAMFILE, A. R. 72. 3. Rana de la picioarele calului produsă prin lovirea unui picior de altul în timpul mersului.

COSITURĂ ~i f. 1) Suprafață de teren de pe care s-a cosit iarba. 2) Cantitate de iarbă cosită, uscată și gata spre a fi depozitată ca nutreț. 3) Julitură făcută prin izbirea, în timpul mersului, a unui picior de altul. /a cosi + suf. ~tură

cositură f. fânul uscat dela plantele furagere semănate (orz, ovăz, etc.).

cositúră f., pl. ĭ. Locu pe unde s’a cosit ĭarba.

cosătură¹ sf vz cositură

cositură s. f., g.-d. art. cositurii; pl. cosituri

cositură s. f., g.-d. art. cositurii; pl. cosituri

cositură s. f., g.-d. art. cositurii; pl. cosituri

COSITURĂ s. 1. (Mold. și Bucov.) cosiriște. (Locul de pe care s-a cosit iarba se cheamă ~.) 2. v. fâneață.

COSITURĂ s. 1. (Mold. și Bucov.) cosiriște. (Locul de pe care s-a cosit iarba se cheamă ~.) 2. fînaț, fîneață, (Transilv. și Ban.) prat. (A strîns întreaga ~.)