3 intrări

19 definiții

FÁLIE, falii, s. f. (Geol.) Dislocație apărută în scoarța Pământului, ca urmare a mișcărilor tectonice verticale, care desparte două grupuri de strate; fractură. – Din fr. faille.

FÁLIE, falii, s. f. (Geol.) Ruptură apărută în scoarța Pământului, ca urmare a mișcărilor tectonice verticale, care desparte două grupuri de straturi; fractură. – Din fr. faille.

FÁLIE, falii, s. f. (Geol.) Ruptură care desparte două blocuri ale scoarței pămîntului deplasate unul față de celălalt. Apele lacului s-au adunat într-o falie.Țipă uriașele falii, Geme pămîntul lovit. BANUȘ, B. 7. – Pronunțat: -li-e.

fálie (ruptură în scoarța Pământului) (-li-e) s. f., art. fália (-li-a), g.-d. art. fáliei; pl. fálii, art. fáliile (-li-i-)

fálie s. f. (sil. -li-e), art. fália (sil. -li-a), g.-d. art. fáliei; pl. fálii, art. fáliile (sil. -li-i-)

FÁLIE s. (GEOL.) paraclază.

FÁLIE s.f. Ruptură care desparte două blocuri ale scoarței Pământului, deplasate unul față de celălalt. [Gen. -iei. / < fr. faille, cf. lat. fallere – a lăsa să cadă, a nu susține].

FÁLIE s. f. ruptură care desparte două blocuri ale scoarței Pământului, deplasate unul față de celălalt; fractură (3). (< fr. faille)

FÁLIE ~i f. geol. Ruptură în scoarța pământului apărută ca urmare a mișcărilor tectonice verticale. [Art. falia; G.D. faliei; Sil. -li-e] /<fr. faille

FALIÁ, faliez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) dizloca în falie. – Din fr. failler.

faliá (a ~) (a produce o falie) (rar) (-li-a) vb., ind. prez. 3 faliáză; conj. prez. 3 să faliéze (-li-e-); ger. faliínd (-li-ind)

faliá vb. (sil. -li-a), ind. prez. 1 sg. faliéz, 3 sg. și pl. faliáză; conj. prez. 3 sg. și pl. faliéze (sil. -li-e-); ger. faliínd (sil. -li-ind)

FALIÁ vb. I. tr., refl. (Geol.) A (se) produce o falie, a face o falie, a (se) tăia, a (se) disloca. [Pron. -li-a, p.i. 3 -iază. / < fr. failler].

FALIÁ vb. tr., refl. a (se) produce o falie, a (se) tăia, a (se) disloca. (< fr. failler)

fălíe1, fălíi, s.f. (reg., înv.) 1. mărire, pompă, splendoare. 2. fală, fudulie, mândrie, trufie.

fălíe2 s.f. (reg.) rudenie, neam.

felíe f. (ngr. feli, d. it. offella, dim. d. offa, cozonac, lat. offa, cozonac, bucată de pîne [!], offella, bucățică de carne). Bucată supțire [!] de pîne, de pepene, de măr tăĭată cu cuțitu. (Felia de mămăligă se poate tăĭa cu ața, cele de portocală se desfac cu mîna). – În Mold. Olt. fălíe (rev. I. Crg. 7, 262), în Mold. nord și félie. V. halcă și codru.


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

falie, falii s. f. (pub., fig.) ruptură

Intrare: falia
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) falia faliere faliat faliind singular plural
falia faliați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) faliez (să) faliez faliam faliai faliasem
a II-a (tu) faliezi (să) faliezi faliai faliași faliaseși
a III-a (el, ea) falia (să) falieze falia falie faliase
plural I (noi) faliem (să) faliem faliam faliarăm faliaserăm, faliasem*
a II-a (voi) faliați (să) faliați faliați faliarăți faliaserăți, faliaseți*
a III-a (ei, ele) falia (să) falieze faliau falia faliaseră
Intrare: falie
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular falie falia
plural falii faliile
genitiv-dativ singular falii faliei
plural falii faliilor
vocativ singular
plural
Intrare: fălie
fălie
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular fălie fălia
plural fălii făliile
genitiv-dativ singular fălii făliei
plural fălii făliilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)