3 intrări

24 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

falie sf [At: LTR / Pl: ~ii / E: fr faille] 1 (Glg) Ruptură apărută în scoarța Pământului în urma mișcărilor tectonice verticale, care desparte două grupuri de straturi Și fractură (4). 2 (Fig) Ruptură.

FÁLIE, falii, s. f. (Geol.) Dislocație apărută în scoarța Pământului, ca urmare a mișcărilor tectonice verticale, care desparte două grupuri de strate; fractură. – Din fr. faille.

FÁLIE, falii, s. f. (Geol.) Ruptură apărută în scoarța Pământului, ca urmare a mișcărilor tectonice verticale, care desparte două grupuri de straturi; fractură. – Din fr. faille.

FÁLIE, falii, s. f. (Geol.) Ruptură care desparte două blocuri ale scoarței pămîntului deplasate unul față de celălalt. Apele lacului s-au adunat într-o falie.Țipă uriașele falii, Geme pămîntul lovit. BANUȘ, B. 7. – Pronunțat: -li-e.

fálie (ruptură în scoarța Pământului) (-li-e) s. f., art. fália (-li-a), g.-d. art. fáliei; pl. fálii, art. fáliile (-li-i-)

fálie s. f. (sil. -li-e), art. fália (sil. -li-a), g.-d. art. fáliei; pl. fálii, art. fáliile (sil. -li-i-)

FÁLIE s. (GEOL.) paraclază.

FÁLIE s.f. Ruptură care desparte două blocuri ale scoarței Pământului, deplasate unul față de celălalt. [Gen. -iei. / < fr. faille, cf. lat. fallere – a lăsa să cadă, a nu susține].

FÁLIE s. f. ruptură care desparte două blocuri ale scoarței Pământului, deplasate unul față de celălalt; fractură (3). (< fr. faille)

FÁLIE ~i f. geol. Ruptură în scoarța pământului apărută ca urmare a mișcărilor tectonice verticale. [Art. falia; G.D. faliei; Sil. -li-e] /<fr. faille

falia vtr [At: DN3 / P: ~li-a / Pzi: ~iez / E: fr failler] 1-2 A (i se) produce o falie (1). 3-4 A (se) disloca.

fălie1 sf [At: COD. VOR. 73 / Pl: ~ii / E: făli + -ie] (Trs; Ban; înv) 1 Fast1. 2 Mândrie. 3 Trufie.

fălie2 sf [At: LB / V: fel~ / E: mg féle] (Reg) Rudenie.

FALIÁ, faliez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) dizloca în falie. – Din fr. failler.

faliá (a ~) (a produce o falie) (rar) (-li-a) vb., ind. prez. 3 faliáză; conj. prez. 3 să faliéze (-li-e-); ger. faliínd (-li-ind)

faliá vb. (sil. -li-a), ind. prez. 1 sg. faliéz, 3 sg. și pl. faliáză; conj. prez. 3 sg. și pl. faliéze (sil. -li-e-); ger. faliínd (sil. -li-ind)

FALIÁ vb. I. tr., refl. (Geol.) A (se) produce o falie, a face o falie, a (se) tăia, a (se) disloca. [Pron. -li-a, p.i. 3 -iază. / < fr. failler].

FALIÁ vb. tr., refl. a (se) produce o falie, a (se) tăia, a (se) disloca. (< fr. failler)

fălíe2 s.f. (reg.) rudenie, neam.

arată toate definițiile

Intrare: falia
  • silabisire: -li-a
verb (VT211)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) falia faliere faliat faliind singular plural
falia faliați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) faliez (să) faliez faliam faliai faliasem
a II-a (tu) faliezi (să) faliezi faliai faliași faliaseși
a III-a (el, ea) falia (să) falieze falia falie faliase
plural I (noi) faliem (să) faliem faliam faliarăm faliaserăm, faliasem*
a II-a (voi) faliați (să) faliați faliați faliarăți faliaserăți, faliaseți*
a III-a (ei, ele) falia (să) falieze faliau falia faliaseră
Intrare: falie
  • silabisire: -li-e
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular falie falia
plural falii faliile
genitiv-dativ singular falii faliei
plural falii faliilor
vocativ singular
plural
Intrare: fălie
substantiv feminin (F134)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular fălie fălia
plural fălii făliile
genitiv-dativ singular fălii făliei
plural fălii făliilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)