FĂLIE s. f. 1. (Trans. SV) Pompă, splendoare. Viind Agripa cu Vernichiiea cu multă fălie. N TEST. (1648). 2. (Ban., Trans. SV) Trufie. Rostul lor grăiaște fălie. NT 1648, 201^r. În fălie nedreptul supără surumanul. PSALT. (1651). Fĕliĕ. Jactantia. AC, 338; cf. CĂRARE PRE SCURT. Etimologie: făli + suf. -ie Vezi și fălos, făloșie, fălui. Cf. b u i e c e a l ă, buiecie, buiecitură (1), făloșie, h i c i m ă ș i e, m ă r o ș i e, z u z i e.