fractură sf [At: GRIGORIU-RIGO, M. P. I, 139 / Pl: ~ri / E: fr fracture, lat fractura] 1 (Med) Ruptură a unui os sau a unui cartilaj. 2 (Med; pex) Ruptură a unui membru al corpului. 3 (Teh) Suprafață neregulată rezultată la ruperea sau la spargerea unui obiect. 4 (Glg) Falie.

FRACTURĂ, fracturi, s. f. Ruptură (a unui os, p. ext. a unui membru al corpului). Fractura piciorului.

FRACTURĂ s.f. Ruptură a unui os, (p. ext.) a unui membru al corpului. ♦ Suprafață neregulată care apare la ruperea sau spargerea unui obiect. ♦ Falie. [< fr. fracture, cf. lat. fractura < frangere – a rupe].

FRACTURĂ s. f. 1. ruptură violentă a unui os sau cartilaj. ◊ (fig.) ruptură, despărțire. 2. casură. 3. falie. (< fr. fracture, lat. fractura)

FRACTURĂ ~i f. 1) Leziune constând în ruperea unui os sau a unui membru. 2) Loc al acestei leziuni. 3) Ruptură în scoarța terestră apărută ca urmare a mișcărilor tectonice verticale; falie. /<fr. fracture, lat. fractura

fractură f. sfărâmarea unui os: fractura brațului.

*fractúră f., pl. ĭ (lat. fractura, d. fractus, frînt. V. frîng). Chir. Frîngerea unuĭ os și locu unde un os e frînt.

fractură s. f., g.-d. art. fracturii; pl. fracturi

fractură s. f., g.-d. art. fracturii; pl. fracturi

fractură s. f., g.-d. art. fracturii; pl. fracturi

FRACTURĂ s. (MED.) ruptură, (pop.) frântură. (~ unui os, a unui membru.)

FRACTURĂ s. (MED.) ruptură, (pop.) frîntură. (~ unui os, a unui membru.)

FRACTURA vb. (MED.) a(-și) frînge, a(-și) rupe. (Și-a ~ un os.)