FÂLFÂÍ, pers. 3 fấlfâie, vb. IV. 1. Intranz. (Despre păsări) A da din aripi, producând zgomotul caracteristic care însoțește zborul. 2. Intranz. și tranz. A (se) legăna, a flutura o pânză, un steag, o batistă etc. în bătaia vântului sau prin mișcarea mâinii. 3. Intranz. (Despre flăcări) A pâlpâi. [Var.: fâlfăí vb. IV] – Fâl + f[âl] + suf. -âi.

fălfăi v vz fâlfâi

fălfăit sn vz fâlfâit

fălfâi v vz fâlfâi

fălfâit sn vz fâlfâit

fâlfăi v vz fâlfăi

fâlfăit sn vz fâlfâit

fâlfăt sn vz fâlfâit¹

fâlfâi [At: (a. 1826) LOGHICA, ap. GCR II, 254/20 / V: ~făi, făl~, fălfăi / Pzi: ~esc, ~ / E: fâl + f(âl) + -ăi] 1 vi (D. păsări, adesea complinit prin „din aripă”, „aripi”, rar „cu aripa” ori „aripile”) A da din aripi, producând zgomotul specific zborului. 2 vi (D. o pânză, un steag, o batistă etc.) A flutura (3). 3 vtf (Rar) A agita în aer un obiect Si: a flutura (8). 4 vi (D. o flacără) A pâlpâi. 5 vr (Fam; îe) A i se ~ A nu-i păsa.

fâlfâit², ~ă a [At: LESNEA, P. E. 29 / Pl: ~iți, ~e / E: fâlfâi] (Rar) 1-2 Fluturat² (1-2).

fâlfâit¹ sn [At: ISPIRESCU, L. 74 / V: ~făit, fălfăit, făl~, (pop) ~făt sn / Pl: ~uri / E: fâlfâi] 1-4 Fâlfâire (1-4).

FÂLFÂÍ, pers. 3 fấlfâie, vb. IV. 1. Intranz. (Despre păsări) A da din aripi, producând zgomotul caracteristic care însoțește zborul. 2. Intranz. și tranz. A (se) legăna (o pânză, un steag, o batistă etc.) în bătaia vântului sau prin mișcarea mâinii; a flutura. 3. Intranz. (Despre o flacără) A pâlpâi. [Var.: fâlfăí vb. IV] – Fâl + f[âl] + suf. -âi.

FĂLFÎÍ vb. IV v. fîlfîi.

FÎIFÎÍ, pers. 3 fîlfîie, vb. IV. Intranz. 1. A da din aripi, producînd zgomotul caracteristic zborului. Din cînd în cînd saltă dintr-o brazdă neagră o ciocîrlie care fîlfîie pe deasupra noastră și țîrîie ușurel. SADOVEANU, O. A. II 116. Și fîlfîie deasupra-i, gonindu-se în roate, Cu-aripele-ostenite, un alb ș-un negru corb. EMINESCU, O. I 93. ◊ (Metaforic) Și-i era sufletul luminat, căci încetase a fîlfîi în ființa lui fluturele negru al neliniștii. SADOVEANU, N. P. 61. Peste fruntea-i încinsă de lauri, Larg fîlfîit-a Aripa slavei. TOMA, C. V. 40. Neagră-n urmă-ți noaptea vine, Fîlfîind din aripi pline De mister. COȘBUC, P. I 220. 2. (Despre o pînză, un steag etc.) A flutura, a se legăna în bătaia vîntului. Un steag fîlfîia întipărit pe cerul verde. CAMILAR, N. I 73. Pe luciul Dunării... Ian că se zărea plutind, Cu lopețile vîslind, Cu pînzele fîlfîind, Un caic mare, bogat. ALECSANDRI. P. P. 124. ◊ Tranz. A sărit sprinten din mersul trenului, fîlfîindu-și pelerina bogată. GALAN, Z. R. 170. 3. (Despre o flacără) A pîlpîi. Pe pereți, în bezna rece, Fîlfîind ca o aripă, para focului se trece. VLAHUȚĂ, P. 62. Lampa fîlfîia lungă, ca și cînd ar fi vrut să ajungă tavanul. EMINESCU, N. 58. – Prez. ind. și: fîlfîiește (ALEXANDRESCU, M. 158). – Variante: fălfîi (ISPIRESCU, L. 276), fîlfăí (SAHIA. U.R.S.S. 7) vb. IV.

FÎLFĂÍ vb. IV v. fîlfîi.

FÎLFÎÍT s. n. Acțiunea de a fîlfîi; zgomot caracteristic produs de aripi în timpul zborului. Despre ziuă... auzi un fîlfîit ca de un stol de paseri. ISPIRESCU, I. 74.

A FÂLFÂÍ pers. 3 fâlfâie intranz. 1) (despre păsări) A bate din aripi în timpul zborului, producând un zgomot caracteristic. 2) (despre pânze, drapele etc.) A se mișca neregulat în diferite direcții; a flutura. /Din fâl

A SE FÂLFÂÍ mă fâlfâi intranz. fam. A rosti neclar unele sunete (din cauza lipsei dinților). /Din fâl

fălfăì v. 1. a sbura în voia vântului: ciocârliile fălfăiau; 2. a se mișca în undulațiuni: steagurile fâlfăiau. [Onomatopee ce imită freamătul aripilor în sbor: fălf! fălf!].

fî́lfîĭ, a -í v. intr. (imit. înrudit cu vsl. *fŭflati [Bern.], a șopti, a bîlbîi, precum și cu flutur. Cp. cu bîlbîĭ, pîlpîĭ, gîlgîĭ). Se zice despre huĭetu pe care-l fac aripile’n zbor orĭ pînza orĭ păru în vînt: steagurile fîlfîĭe.

fâlfâi (a ~) vb., ind. prez. 3 fâlfâie, imperf. 3 pl. fâlfâiau; conj. prez. 3 să fâlfâie

fâlfâit s. n.

fâlfâi (a ~) vb., ind. prez. 3 fâlfâie, imperf. 3 sg. fâlfâia; conj. prez. 3 să fâlfâie

fâlfâit s. n.

fâlfâí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. fâlfâie, imperf. 3 sg. fâfâiá

fâlfâít s. n.

fîlfîi (ind. prez. 3 sg. și pl. fîlfîie)

fâlfâiu, -fâe 3, -fâiam 1 imp.

FÂLFÂÍ vb. 1. (rar) a pâlpâi, a sfârâi, (Bucov.) a păbâi. (O pasăre ~ din aripi.) 2. v. flutura. 3. a agita, a clătina, a flutura, (înv. și reg.) a pălăi, a pălălăi, (reg.) a mătăhăi, a mătălăi. (A ~ batista.)

FÂLFÂÍT s. bătaie, fâlfâială, fâlfâire, fâlfâitură, fluturare, fluturat, (rar) scuturare, scuturat, sfârâitură. (~ de aripi.)

FÎLFÎI vb. 1. (rar) a pîlpîi, a sfîrîi, (Bucov.) a păbîi. (O pasăre ~ din aripi.) 2. a flutura. (Steagul ~ în vînt.) 3. a agita, a clătina, a flutura, (înv. și reg.) a pălăi, a pălălăi, (reg.) a mătăhăi, a mătălăi. (A ~ batista.)

FÎLFÎIT s. bătaie, fîlfîială, fîlfîire, fîlfîitură, fluturare, fluturat, (rar) scuturare, scuturat, sfîrîitură. (~ de aripi.)

a i se fâlfâi (cuiva de ceva) expr.a nu-i păsa (cuiva de ceva); a-i fi perfect indiferent (cuiva de ceva).