FĂRĂ prep., conj. I. Prep. 1. (Introduce complemente circumstanțiale de mod și atribute, conținând ideea de excludere) Lipsit de... Om fără necazuri. ♦ (În legătură cu cuvinte care arată cantitatea sau măsura, indicând cât lipsește până la o măsură deplină) Este ora zece fără cinci minute. ♦ (În operații aritmetice de scădere) Minus, mai puțin. Patru fără doi. 2. (Introduce complemente circumstanțiale sociative negative) Pot eu să trăiesc și fără tine. ♦ (Introduce complemente circumstanțiale instrumentale negative) A scos cuiele fără clește. II. 1 (Urmat de o propoziție circumstanțială de mod sau de un infinitiv care îi ține locul, are valoarea unei negații) A ascultat fără să răspundă nimic. ♦ (Urmat de o propoziție concesivă sau de un infinitiv care îi ține locul) Deși nu..., cu toate că nu... Fără să fie desăvârșit, e mulțumitor. 2. (Reg.; după negație, cu sens adversativ) Ci, dar. ♦ (Înv.; adverbial) Decât, (în) afară de...; exceptând pe... – Lat. foras „afară”.

fără [At: COD. VOR. 36/11 / V: făr, făre, (reg) fănă, (Trs) for / E: ml foras „afară”] 1 pp (Înv; și îlpp ~ de) (În) afară de... 2 pp (Înv; și îal) Pe lângă... 3 pp (Trs; îlav) Făr de-aceea (sau de-aia) Oricum. 4 av (Îrg) Decât. 5 c (Îrg; în general în construcții negative și în legătură cu „numai”) Decât. 6 c (Înv; în construcții interogative) Dacă nu... Că cine eDumnezeu, fără Domnul? 7 c (Înv; îlc) ~ că... Decât (numai) că... 8 c (Înv; îal) Exceptând că... 9 pp (Înv; îlc) ~ ce... Pe lângă că... 10 c (Înv; îlc) ~ când... Decât dacă... 11-12 c (Înv; îlav; îlc) decât... Decât. 13 c (Înv; îlc) ~ decât numai... Decât că... 14-15 c (Înv; îlav; îlc) ~ cât, ~ cât numai..., ~ de numai (cât)... Decât (numai) (că)... 16 pp (Înv; îlav) ~ de cu... Decât cu... 17 c (Îrg; după negație, cu sens adversativ; adesea complinit prin „numai”) Ci (1). 18 c (Înv; îlc) ~ de cât Dar. 19 c (Înv; îlc) ~ cât Ci numai. 20 c (Înv; îlc) ~ de numai Însă. 21 c (Îal) Ci (1). 22 c (Urmat de o propoziție circumstanțială de mod sau de un infinitiv care îi ține locul) Are valoarea unei negații A ascultat fără să spună nimic. 23 c (Urmat de o propoziție concesivă sau de un infinitiv care îi ține locul) Deși nu... Fără să fie desăvârșit, e mulțumitor 24 pp (Introduce complemente circumstanțiale de mod și atribute, conținând ideea de excludere) Lipsit de... Om fără necazuri. 25-26 pp (Înv; îljv) ~ șir Incoerent. 27-28 pp (Înv; îljv) ~ cale Nedrept. 29 pp (Pop; îla) ~ (de) căpătâi Sărac. 30 pp (Îal) Vagabond. 31 pp (Înv; îlav) ~ cuvânt (sau ~ de cale) Pe nedrept. 32 (Înv; îlav) ~ rând Necumpătat. 33 pp (Înv; îla) ~ seamă Foarte mulți. 34 pp (Înv; îlav) ~ seamă Extrem de... 35 pp (Înv; îlav) ~ veste Pe neașteptate. 36 pp (Îlav) Brusc. 37 pp (Înv; îlav) ~ (de) vreme De timpuriu. 38 pp (Înv; îla) ~ (de) minte Nebun. 39 pp (îal) Nesocotit. 40 pp (Înv; îc) ~-de-cinste Necinste. 41 pp (Înv; îc) ~-de-dumnezeire Necredință. 42 pp (Înv; îc) ~-fund Prăpastie. 43 pp (Înv; îc) ~-minte Nebunie. 44 pp (Îae) Prostie. 45 pp (Înv; îc) ~-moarte Nemurire. 46 pp (Înv; îc) ~-omenire (sau ~-de-omenie) Cruzime. 47 pp (Înv; îc) ~-rău Nevinovăție. 48 pp (Înv; îc) ~-veste Nesiguranță. 49 pp (Înv; îc) ~-voroavă Liniște. 50 pp (Înv; csnp; îc) ~-vreme Maturitate. 51 pp (Înv; îlav) ~ nemică Nimic. 52 pp (În legătură cu noțiuni care arată cantitatea sau măsura) Indică cât lipsește până la o măsură deplină E zece fără cinci minute. 53 pp (În operații aritmetice de scădere) Minus. 54 pp Introduce complementele circumstanțiale sociative negative Pot să trăiesc și fără tine. 55 pp Introduce complemente circumstanțiale instrumentale negative A scos cinul fără clește. corectat(ă)

fără conj., prep. I 1 (urmat de o prop. circ. de mod sau de un vb. la inf. care îi ține locul; are val. unei negații) Gingașa copilă ceti răvașul... fără să verse măcar o lacrimă (c. NEGR.) 2 (urmat de o prop. conces. sau de un vb. la inf. care îi ține locul) Deși nu..., cu toate că nu... Fără să fie hotărîtor, argumentul său a contribuit la lămurirea problemei. 3 (înv., reg.; după negație; cu sens advers.) Ci, dar. Nici mă iubești, nici mă lași, Făr-numai necaz îmi faci (POP.). ◊ loc. conj. (înv.) Fără că... = decît (numai) că... Fără cînd... = decît dacă... Fără decît numai... = decît că... Fără cît numai... sau fără de numai (cît)... = decît numai (că)... Fără cît = ci numai. 4 (arh.; cu val. adv.; de obicei urmat de „numai”) Decît, (în) afară de...; exceptînd pe... Alți boieri mai aproape nu se aflară, fără numai Preda Buzescu și frate-său (BĂLC.). II prep. (în opoz. cu prep. „cu”; exprimă negarea asocierii sau ideea de excludere) 1 Introduce un atribut sau un nume predicativ care exprimă caracterizarea prin a) Posesie. Sărăcenii erau un sat fără popă (SLAV.); b) Conținut. Pahar fără apă; c) Asociere. Cafea fără zahăr. 2 (după un subst. vb. sau care are un sens apropiat de al unui vb.) Introduce un atribut care exprimă: a) Instrumentul. Pescuitul fără undiță; b) Asocierea. Traiul fără ea devenise de nesuportat. 3 (introduce un circ. de mod) Trăiră mulți ani fără certuri. 4 (introduce un compl. asociativ neg.) A plecat fără sora lui. 5 (întărit de adv. „numai”, „cît”; introduce un circ. de excepție) Nu am întîlnit niciun copac..., fără numai grămezi de ramuri. 6 (introduce un circ. instr. neg.) A scos cuiele fără clește. 7 (în constr. cu num. care exprimă orele, cantitatea sau măsura, indică lipsa unei părți pînă la măsura deplină) Este ora cinci fără zece minute. 8 (în operații aritmetice de scădere; leagă două num.) 10 fără 2 fac 8. 9 Loc.adj., adv. (înv.) Fără cuvînt = pe nedrept. Fără (de) cale v. cale. Fără (de) căpătîi v. căpătîi. Fără (de) minte v. minte. Fără (de) număr v. număr. Fără (de) rînd v. rînd. Fără seamă v. seamă. Fără șir v. șir. Fără (de) veste v. veste. Fără (de) vreme v. vreme. 10 Compuse: (înv.) fără-de-cinste = necinste; fără-de-dumnezeire = necredință; fără-fund = prăpastie; fără-minte = nebunie; fără-veste = nesiguranță; fără-vreme = maturitate; fără-voroavă = liniște. • / lat. fǒras „afară”.

FĂRĂ I. prep. 1 Lipsit de, care n’are, unde nu se află: ~ bani; ~ lumină; ~ munți; ~ voie; adesea urmat de de: ~ de știrea mea; ~ (de) veste, pe neașteptate; ~ vreme, la vreme nepotrivită; înainte de vreme: îi îmbătrînesc ~ de vreme VLAH.; Mold. ~ siue, deodată, dintr’odată: Cade ~ sine în groapa cu jaratic CRG. ¶ 2 Se construește cu subjonctivul sau cu infinitivul, și în cazul acesta din urmă paote fi însoțit de de: ~ să-și mai bată capul; ~ ca vre-unul din noi să-l oprească; ~ a pierde vremea; ~ de a mai zice o vorbă ¶ 3 ~ doar și poate 👉 DOAR ¶ 4 Trans. Numai: Italia-i țară bună, Fără mie-mi pare rea IK. -BRS. ¶ 5 † Afară de: cu 15 mii de Turci ~ alți lefecii ce-i adunase GR. -UR.. II. conj. Trans. Ci [lat. foras].

FĂRĂ, conj., prep. I. 1. (Urmat de o propoziție circumstanțială de mod sau de un infinitiv care îi ține locul, are valoarea unei negații) A ascultat fără să răspundă nimic. ♦ (Urmat de o propoziție concesivă sau de un infinitiv care îi ține locul) Deși nu..., cu toate că nu... Fără să fie desăvârșit, e mulțumitor. 2. (Reg.; după negație, cu sens adversativ) Ci, dar. ♦ (Înv.; adverbial) Decât, (în) afară de...; exceptând pe... II. Prep. 1. (Introduce complemente circumstanțiale de mod și atribute, conținând ideea de excludere) Lipsit de... Om fără necazuri. ♦ (În legătură cu cuvinte care arată cantitatea sau măsura, indicând cât lipsește până la o măsură deplină) Este ora zece fără cinci minute. ♦ (În operații aritmetice de scădere) Minus, mai puțin. Patru fără doi. 2. (Introduce complemente circumstanțiale sociative negative) Pot eu să trăiesc și fără tine. ♦ (Introduce complemente circumstanțiale instrumentale negative) A scos cuiele fără clește. – Lat. foras „afară”.

FĂRĂ¹ conj. 1. (Urmat de o propoziție circumstanțială de mod sau de un infinitiv care îi ține locul) Are valoarea unei negații. Cîrdul [de oi] mergea... încet, fără să atingă iarba miriștilor ori a măturilor. PREDA, Î. 145. El și-a ridicat, de lîngă scorbură săculețul cu pește și a purces în fugă spre tîrg, fără să-și ia de la mine rămas-bun. SADOVEANU, N. F. 56. Adesea îmi făceam somnul pe scaun, rezemat de masă, fără a mă atinge cu săptămînile de pat. GHICA, S. 146. Gingașa copilă ceti răvașul... fără să verse macar o lacrimă. NEGRUZZI, S. I 25. Eu răspund dintr-un cuvînt, Făr’să pun ochii-n pămînt. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 44. ♦ (Urmat de o propoziție concesivă sau de un infinitiv care îi ține locul) Deși nu... Fără să fie hotărîtor, argumentul său a contribuit la lămurirea problemei. 2. (Regional; după negație cu sens adversativ, uneori întărit prin «decît», «numai») Ci, dar. Capul meu nu mă duce așa departe, fără de cît, dau socoteală că nimic nu aleargă așa de iute ca gîndul. ISPIRESCU, L. 178. Nici mă iubești, nici mă lași, Făr-numai necaz îmi faci. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 238. Nici frumos nu ești prea tare, Nici gazdă nu ești prea mare, Făr-pe seama dumitale. id. ib. 408. ♦ (Arhaic; cu valoare adverbială, de obicei urmat de «numai») Decît, (în) afară de, exceptînd pe. Ce să fie asta de n-am întîlnit eu, cale de atîtea zile de cînd viu, nici un suflețel de om... fără numai grămezi – grămezi de oase? ISPIRESCU, L. 101. Alți boieri mai aproape nu se aflară, fără numai Preda Buzescu și frate-său. BĂLCESCU, O. II 202.

FĂRĂ² prep. (Adesea urmat de prep. «de») Exprimă lipsa. 1. (Introduce complemente circumstanțiale de mod și atribute; conține ideea de excludere) Lipsit de... Mineritul fără disciplină înseamnă moartea minei. DAVIDOGLU, M. 29. Ea a închis ochii, fără nici o vorbă, fără nici un suspin, ca un copil cuminte. BART, E. 389. Din nebăgare de seamă și fără de voia mea am călcat pe coprinsul tău. ISPIRESCU, L. 42. ◊ Loc. adj. Fără de lege v. lege. ◊ (Adesea în opoziție cu prep. «cu») Între atîtea materii scuipate cu îndîrjire afară, cu voie sau fără voie, urca și aurul, lichefiat și zăpăcit, tîrît în această incandescentă dezlănțuire. BOGZA, Ț. 11. ♦ (În legătură cu cuvinte care arată cantitatea sau măsura) Arată cît lipsește pînă la o măsură deplină. Un kilogram fără 10 grame. Este ora cinci fără zece minute. ♦ (În operații aritmetice de scădere) Minus, mai puțin. Patru fără doi fac doi. 2. (Introduce complemente circumstanțiale sociative negative) Pot eu să trăiesc și fără tine. SLAVICI, O. I 278. Simți că, de aci înainte, fără dînsa nu va putea trăi. ISPIRESCU, L. 35. ♦ (Introduce complemente circumstanțiale instrumentale negative) A scos cuiele fără clește.

FĂRĂ² conj. (exprimă un raport privativ) Fără să ochească, a nimerit în țintă. /<lat. foras

FĂRĂ¹ prep. 1) (exprimă un raport privativ, indicând lipsa, privațiunea, excluderea) Lucrează fără întrerupere. 2) mat. (exprimă un raport limitativ, indicând operația scăderii) Minus. Cinci fără trei. 3) (exprimă un raport de insuficiență a unei părți dintr-un întreg) Este ora 12 fără douăzeci de minute. /<lat. foras

fără prep. 1. indică o privațiune: fără ajutor; 2. o excepțiune: fără numai. [Lat. FORAS].

fără prep. (lat. fŏras, afară [cu mișcare], d. *fŏra și fŏres, ușă, care corespunde cu vgr. thýra, got. daur, engl. door, germ. thor și thüre, vsl. dvorŭ [V. dveră, firidă, vornic]; it. fuori, fuora, afară: pv. foras, vfr. fuers, nfr. fors, hors, sp. fuera, pg. fora. V. afară). Lipsit de: plec fără tine, fără să-ĭ spun. Prematur, înainte de timp: a muri fără de vreme. Fără dor și poate (V. dor 2). Fără (de) veste, subit, de odată: un atac fără (de) veste. Fără cît, fără numaĭ (Vechĭ, Trans.), de cît numaĭ, afară de: n’a adus nimic, fără cît (saŭ fără numaĭ) niște lemne, să nu te închinĭ nimănuĭ fără cît (saŭ fără numaĭ) Tatăluĭ. – Și fără de: numere soț orĭ fără de soț (păreche orĭ nepăreche), om fără de lege (criminal). – Și făr’de: plec făr’de frică.

fănă pp vz fără

făr c, pp vz fără

făre pp vz fără

for² pp, c vz fără

văraua sfa vz fără^[1]

❍FĂNĂ = FĂRĂ.

fără prep., conjcț.

!fără de/ (în tempo rapid) făr' de (înv.) prep. + prep. (viață ~ moarte)

+fără să loc. conjcț.

*fără de (înv.) prep.

FĂRĂ adv. 1. (înv.) bez. (A dat tributul, ~ plocon.) 2. v. minus.

FĂRĂ conj. v. ci, dar, însă, numai.

fără conj. v. CI. DAR. ÎNSĂ. NUMAI.

FĂRĂ adv., prep. 1. adv. (înv.) bez. (A dat tributul, ~ plocon.) 2. prep. minus. (5 ~ 3.)

fără prep. – 1. Lipsit de. – 2. În afară de, fără a ține seama. – 3. (Conj.) Ci, dar. – Var. făr’. Mr. fără, megl. făr, fǫr, fară, istr. făr de. Lat. fŏrās (Pușcariu 581; Candrea-Dens., 549; REW 3431; DAR); cf. vegl. fure, it. fuora, fuori, prov. for(a)s, v. fr. fors, (fr. hors), sp. fuera, port. foras. Var. făr ar putea reprezenta lat. foris. Cf. și afară. – Intră în compunerea anumitor cuvinte, ca fărărelege, s. f. (nelegiuire), format pe baza sl. bezakonije; fărălegi, vb. (înv., a comite un sacrilegiu sau o nelegiuire).

fără, adv. – (reg.; înv.) Numai, decât: „Apoi fără aicea o perit vara tătarii” (Papahagi, 1925: 312; Borșa). – Lat. foras „afară” (Scriban, Șăineanu; Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; DEX, MDA) < *fora, fores „ușă” (Scriban).

Făr/ă, -ești v. Fara 2.