EXUBERANT, -Ă, exuberanți, -te, adj. 1. Care își manifestă sentimentele prin numeroase demonstrații exterioare; foarte vioi; expansiv. 2. (Rar) Abundent, îmbelșugat. – Din fr. exubérant, lat. exuberans, -ntis.

eshuberant, ~ă a vz exuberant

eshuberanță sf vz exuberanță

esuberant, ~ă a vz exuberant

esuberanță sf vz exuberanță

exuberant, ~ă a [At: PONTBRIANT, D. / V: (înv) esu~, eshu~ / Pl: ~nți, ~e / E: fr exubérant] 1 Care depășește limitele obișnuite (prin cantitate, intensitate etc.) Si: îmbelșugat, abundent, luxuriant. 2 (D. stil, d. opere de artă etc.) Care se caracterizează prin bogăție (excesivă) de imagini, de mijloace de expresie etc. 3 Care este plin de vivacitate, însuflețire. 4 (Pex) (D. oameni) Care își exteriorizează fără reținere sentimentele (de bucurie, de satisfacție etc.) Si: expansiv. 5-6 (D. manifestări, creații etc. ale oamenilor) Care rezultă dintr-o stare de exuberanță (3-4). 7-8 (Pex) Care exprimă exuberanță (3-4).

exuberanță sf [At: BREZOIANU, R. 100/30 / V: (îvr) esu~, eshu~ / Pl: ~țe / E: fr exuberance, it esuberanza] 1 Belșug. 2 Bogăție excesivă de mijloace de expresie ale unei creații artistice. 3 Însuflețire exteriorizată fără reținere Si: vivacitate. 4 Manifestare spontană (și impetuoasă) de bucurie, de satisfacție etc.

*EXUBERANT adj. Peste măsură de îmbelșugat, prea bogat: vegetație ~ă; a răsărit din toate părțile... o artă ~ă care a uimit lumea VLAH.; stil ~, stil plin de exuberanță [fr.].

*EXUBERANȚĂ sf. 1 Îmbelșugare prea mare, prisos ce întrece ori-ce măsură: ~ de vegetație; se umple de această splendoare și ~ de viață a naturii întinerite VLAH. ¶ 2 📖 Defectul scriitorului care pierde ori-ce măsură, care nu știe să se oprească: ~ de idei, de stil [fr.].

EXUBERANT, -Ă, exuberanți, -te, adj. 1. Care își manifestă sentimentele prin numeroase demonstrații exterioare; de o mare vioiciune, foarte vioi; expansiv. 2. (Rar) Abundent, îmbelșugat. – Din fr. exubérant, lat. exuberans, -ntis.

EXUBERANT, -Ă, exuberanți, -te, adj. Care își manifestă sentimentele prin demonstrații exterioare excesive; de o vioiciune excesivă, expansiv. Era o scrisoare exuberantă, ca un strigăt de triumf și veselă ca o glumă. V. ROM. noiembrie 1953, 68. Sînt două puncte culminante contrastînd în viața poporului: primul e căsătoria, nunta, cu toată veselia ei exuberantă, al doilea e moartea, cu toată durerea ei nemărginită. GHEREA, ST. CR. III 320.

EXUBERANȚĂ s. f. 1. Bucurie, vioiciune manifestată fără măsură; euforie. În exuberanța lui, băiatul Motl nu uită să dezvăluie structura socială a tîrgului prin care zburdă. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 164, 2/2. 2. Bogăție, varietate, îmbelșugare.

EXUBERANT, -Ă adj. 1. Excesiv, înflăcărat în manifestările sentimentelor sale; foarte vioi, expansiv. 2. Abundent, îmbelșugat. [< fr. exubérant, cf. lat. exuberans].

EXUBERANȚĂ s.f. 1. Înflăcărare, vioiciune nemărginită, nemăsurată; euforie. 2. Bogăție, belșug, varietate. [Cf. fr. exubérance, lat. exuberantia].

EXUBERANT, -Ă adj. 1. care își manifestă sentimentele prin demonstrații exterioare, vii, excesive; expansiv. 2. abundent; luxuriant. (< fr. exubérant, lat. exuberans)

EXUBERANȚĂ s. f. 1. însușirea de a fi exuberant; manifestare exuberantă. 2. bogăție, varietate. (< fr. exubérance, lat. exuberantia)

EXUBERANT ~tă (~ți, ~te) 1) (despre persoane) Care manifestă exuberanță; expansiv. Caracter ~. 2) Care se caracterizează prin abundență. Vegetație ~tă. /<fr. exubérant, lat. exuberans, ~ntis

EXUBERANȚĂ f. 1) Comportament care se manifestă prin numeroase demonstrații exterioare. 2) Abundență excesivă; supraabundență. /<fr. exubérance, lat. exuberantia

exuberant a. prea abundant.

exuberanță f. supra-abundanță: o exuberanță de forță.

*exuberánt, -ă adj. (lat. exúberans, -ántis). Foarte abundant, buĭac: vegetațiune exuberantă. Adv. În mod exuberant.

*exuberánță f., pl. e (lat. exuberantia). Abundanță foarte mare: exuberanță de vegetațiune, (fig.) de cuvinte, de argumente.

exuberant adj. m., pl. exuberanți; f. exuberantă, pl. exuberante

exuberanță s. f., g.-d. art. exuberanței; pl. exuberanțe

exuberant adj. m., pl. exuberanți; f. exuberantă, pl. exuberante

exuberanță s. f., g.-d. art. exuberanței; pl. exuberanțe

exuberant adj. m., pl. exuberanți, f. sg. exuberantă, pl. exuberante

exuberanță s. f., g. -d. art. exuberanței; pl. exuberanțe

EXUBERANT adj. expansiv. (Om ~.)

EXUBERANȚĂ s. expansivitate. (~ unui tânăr.)

EXUBERANT adj. expansiv. (Om ~.)

EXUBERANȚĂ s. expansivitate. (~ unui tînăr.)