2 intrări

12 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

externare sf [At: LM / V: (înv) ~nări / E: externa] Eliberare din spital a unui bolnav.

EXTERNÁRE, externări, s. f. Acțiunea de a externa.V. externa.

EXTERNÁRE, externări, s. f. Acțiunea de a externa.V. externa.

externáre s. f. (med.) Scoatere din spital a unei persoane, de obicei când starea sănătății s-a îmbunătățit ◊ „Împotriva opunerii categorice a medicilor, se face externarea din spitalul specializat din Capitală, pacientul fiind transportat la spitalul din Leordeni, Argeș.” Sc. 19 XI 78 p. 4 (din externa)

externa vt [At: DEX-S / Pzi: ~nez / E: extern] A elibera din spital un bolnav.

EXTERNÁ, externez, vb. I. Tranz. A elibera din spital un bolnav (însănătoșit). – Din extern.

EXTERNÁ, externez, vb. I. Tranz. A elibera din spital un bolnav (însănătoșit). – Din extern.

EXTERNÁ vb. tr. a elibera din spital un bolnav însănătoșit. (< extern)

externá vb. I (med.) A scoate din spital ◊ „Sugarii, copiii nou-născuți și lehuzele nu vor fi externați decât dacă sunt asigurate condițiile de transport și de locuit corespunzătoare.” R.l. 13 III 73 p. 3; v. și 13 XI 76 p. 3 (din extern, după modelul lui interna [în spital])

A EXTERNÁ ~éz tranz. (bolnavi însănătoșiți) A elibera din spital. /Din extern


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

externáre s. f., pl. externări

*externá (a ~) vb., ind. prez. 3 externeáză

externá vb., ind. prez. 1 sg. externéz, 3 sg. și pl. externeáză

Intrare: externare
externare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • externare
  • externarea
plural
  • externări
  • externările
genitiv-dativ singular
  • externări
  • externării
plural
  • externări
  • externărilor
vocativ singular
plural
esternare
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: externa
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • externa
  • externare
  • externat
  • externatu‑
  • externând
  • externându‑
singular plural
  • externea
  • externați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • externez
(să)
  • externez
  • externam
  • externai
  • externasem
a II-a (tu)
  • externezi
(să)
  • externezi
  • externai
  • externași
  • externaseși
a III-a (el, ea)
  • externea
(să)
  • externeze
  • externa
  • externă
  • externase
plural I (noi)
  • externăm
(să)
  • externăm
  • externam
  • externarăm
  • externaserăm
  • externasem
a II-a (voi)
  • externați
(să)
  • externați
  • externați
  • externarăți
  • externaserăți
  • externaseți
a III-a (ei, ele)
  • externea
(să)
  • externeze
  • externau
  • externa
  • externaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)