28 de definiții pentru extaz estas estasă estaz estază extas extasă extase extasie extasis extază (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

extaz sn [At: VĂCĂRESCUL, IST. 258 / V: (înv) ecst~, estas, esta sf, estaz, estază, ~as, ~ase, ~asă, ~ă sf (îvr) ~sie sf, extasis / Pl: ~e, (înv) ~uri / E: fr extase, ngr εκστασις, εξστασις[1]] 1 (Adesea construit cu verbe ca „a fi”, „a rămâne”, „a cădea” etc., de care se leagă prin prepoziția „în”) Stare psihică de mare intensitate, caracterizată prin concentrare extremă asupra unui obiect al contemplației, cu sentimentul unei revelații și al unei comuniuni, și prin suspendarea activității intelectuale și a receptivității senzoriale Si: exaltare (7). 2 Stare afectivă paroxistică (de satisfacție, de admirație etc.) Si: exaltare (8). 3 (Îvr) Paroxism. 4 Stare provocată de un dezechilibru nervos, în care bolnavul, dominat de o idee fixă, este lipsit de senzații și rămâne imobil, cu o expresie de beatitudine.

  1. În original posibil incorect tipărit în loc de εξτασις LauraGellner

EXTÁZ, extaze, s. n. 1. Expresie a cunoașterii nemijlocite a realităților divine; act de trăire supremă a comuniunii de iubire cu Dumnezeul personal. ♦ (Med.) Stare nervoasă în care bolnavul, urmărit de idei fixe și de exaltare mintală, este lipsit de senzații și incapabil de mișcări voluntare. 2. Stare excesivă de însuflețire, admirație profundă; adorație, venerație. – Din fr. extase.

EXTÁZ, extaze, s. n. 1. Stare psihică de mare intensitate, caracterizată prin suspendarea aparentă a contactului cu lumea înconjurătoare, imobilitate, scăderea controlului asupra propriei persoane, euforie, halucinații etc., care apare sub influența unor ritualuri și practici religioase. ♦ (Med.) Stare nervoasă în care bolnavul, urmărit de idei fixe și de exaltare mintală, este lipsit de senzații și incapabil de mișcări voluntare. 2. Admirație profundă, nețărmurită; adorație, venerație. – Din fr. extase.

EXTÁZ, extaze, s. n. Stare psihică specială de mare intensitate, caracterizată prin suspendarea aparentă a contactului cu lumea înconjurătoare. Puternic mă poartă extazul Spre-o naltă și tainică slavă. MACEDONSKI, O. I 196. ♦ Admirație profundă; adorație. [Pristanda] plin de un extaz ipocrit pentru Tipătescu... repetă ca un ecou, după prefect, cel din urmă cuvînt al frazei. GHEREA, ST. CR. I 354. ◊ Expr. A fi (sau a sta) în extaz (în fața cuiva sau a ceva) = a fi cuprins de admirație (față de cineva sau de ceva). ♦ Stare nervoasă în care bolnavul, urmărit de o idee fixă, este lipsit de senzații și incapabil de mișcări voluntare. – Variantă: estáz (EMINESCU, O. I 41, ALEXANDRESCU, P. 137) s. n.

EXTÁZ s.n. 1. Stare emoțională de exaltare, care se naște din contemplarea aprofundată a unor lucruri extraordinare și în care toate preocupările și sentimentele dispar în fața unui singur sentiment dominant de admirație. ♦ Stare nervoasă în care bolnavul, sub imperiul unei idei fixe, nu mai are senzații. 2. Admirație nețărmurită; adorație. [Pl. -ze, var. estaz s.n. / < fr. extase, cf. gr. ekstasis – încântare].

EXTÁZ s. n. 1. stare emoțională de exaltare, care se naște din contemplarea unor lucruri extraordinare și în care toate preocupările și sentimentele dispar în fața unui singur sentiment dominant de admirație. ◊ afecțiune nervoasă în care bolnavul, sub imperiul unei idei fixe, nu mai are senzații. 2. admirație profundă, încântare. (< fr. extase, gr. ekstasis)

EXTÁZ ~e n. 1) Stare psihică de mare intensitate caracterizată prin slăbirea contactului cu lumea exterioară. 2) fig. Stare de fericire deplină; beatitudine; euforie. /<fr. extase, lat. extasis

extaz n. 1. transportul spiritului absorbit în contemplarea unui lucru extraordinar sau supranatural: erau dulci acele ore de extaz și de gândire GR. AL.; 2. fig. admirațiune foarte vie.

*extáz n., pl. urĭ și e, și (maĭ bine) extáză f., pl. e (vgr. ékstasis, schimbare de pozițiune, d. ex, afară din, și stásis, pozițiune; fr. extase, f. V. diastază). Transport al sufletuluĭ, beție de admirațiune: a fi, a rămînea în extază înaintea cuĭva. Med. Afecțiune nervoasă caracterizată pin imobilitate.

ESTÁZ s. n. v. extaz.

ESTÁZ s. n. v. extaz.

arată toate definițiile

Intrare: extaz
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • extaz
  • extazul
  • extazu‑
plural
  • extaze
  • extazele
genitiv-dativ singular
  • extaz
  • extazului
plural
  • extaze
  • extazelor
vocativ singular
plural
estas
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
estasă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • estaz
  • estazul
  • estazu‑
plural
  • estaze
  • estazele
genitiv-dativ singular
  • estaz
  • estazului
plural
  • estaze
  • estazelor
vocativ singular
plural
estază
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
extas
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
extasă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
extase
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
extasie
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
extasis
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
extază
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)