15 definiții pentru beatitudine

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BEATITÚDINE s. f. 1. Stare ideală de înțelepciune la Aristotel, stoici, Spinoza etc. 2. (În patologia mintală contemporană) Euforie permanentă, însoțită de indiferență față de împrejurările exterioare. 3. Stare de fericire deplină. [Pr.: be-a-] – Din lat. beatitudo, -inis. Cf. fr. béatitude.

beatitudíne sf [At: BOGZA, C.O.159 / P: be-a~ / Pl: ~ni / E: lat beatitudo, -inis cf fr beatitude] 1 Extaz religios. 2 (Liv) Stare de totală fericire.

beatitudine s.f. Stare de fericire deosebită, de euforie; echilibrare spirituală superioară. • sil. be-a-. /<lat. bĕatĭtūdo, -ĭnis, it. beatitudine; cf. și fr. béatitude.

BEATITÚDINE s. f. (Livr.) Stare de fericire deplină. [Pr.: be-a-] – Din lat. beatitudo, -inis. Cf. fr. béatitude.

BEATITÚDINE s. f. Stare de fericire deplină. O liniște senină, un soi de cerească beatitudine îmi cuprinse ființa mea întreagă. HOGAȘ, M. N. 159. ◊ (Poetic) Cînd vine întunericul... toată beatitudinea în care se află scufundat ținutul poate fi auzită. BOGZA, C. O. 159. ◊ (Ironic) Am intrat în starea de beatitudinesînt complet ramolit. CARAGIALE, O. VII 90. – Pronunțat: be-a-.

BEATITÚDINE s. f. Stare de fericire deplină. [Pr.: be-a-] – Fr. béatitude (lat. lit. beatitudo, -inis).

BEATITÚDINE s.f. Stare de fericire deplină, de încântare, stare patologică de euforie permanentă, de indiferență față de situațiile și întâmplările din jur. [< lat. beatitudo, cf. fr. béatitude].

BEATITÚDINE s. f. 1. stare de fericire deplină. 2. stare patologică de euforie permanentă. (< lat. beatitudo, fr. béatitude)

BEATITÚDINE f. Stare de fericire deplină; euforie; extaz. [G.-D. beatitudinii; Sil. be-a-] /<lat. beatitudo, ~inis

beatitudine f. fericire perfectă de care se bucură aleșii în împărăția cerurilor.

*beatitúdine f. (lat. beatitúdo -údinis). Fericire supremă și eternă. Cele opt beatitudini, cele opt fericirĭ ale evangheliiĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

beatitudine (be-a-) s. f., g.-d. art. beatitudinii

beatitúdine s. f. (sil. be-a-), g.-d. art. beatitúdinii

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

Intrare: beatitudine
  • silabație: be-a- info
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • beatitudine
  • beatitudinea
plural
genitiv-dativ singular
  • beatitudini
  • beatitudinii
plural
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

beatitudinesubstantiv feminin

  • 1. Stare ideală de înțelepciune la Aristotel, stoici, Spinoza etc. DEX '09
  • 2. (În patologia mintală contemporană) Euforie permanentă, însoțită de indiferență față de împrejurările exterioare. DEX '09 MDN '00
  • 3. Stare de fericire deplină. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote O liniște senină, un soi de cerească beatitudine îmi cuprinse ființa mea întreagă. HOGAȘ, M. N. 159. DLRLC
    • format_quote poetic Cînd vine întunericul... toată beatitudinea în care se află scufundat ținutul poate fi auzită. BOGZA, C. O. 159. DLRLC
    • format_quote ironic Am intrat în starea de beatitudine – sînt complet ramolit. CARAGIALE, O. VII 90. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.