2 intrări

21 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

EXPULZÁRE, expulzări, s. f. Acțiunea de a expulza și rezultatul ei. – V. expulza.

EXPULZÁRE, expulzări, s. f. Acțiunea de a expulza și rezultatul ei. – V. expulza.

EXPULZÁRE, expulzări, s. f. Acțiunea de a expulza și rezultatul ei.

expulzáre s. f., g.-d. art. expulzắrii; pl. expulzắri

expulzáre s. f., g.-d. art. expulzării; pl. expulzări

EXPULZÁRE s. (JUR.) (livr.) relegare, relegație. (~ unui cetățean străin.)

EXPULZÁRE s.f. Acțiunea de a expulza și rezultatul ei. [< expulza].

expulzare f. acțiunea de a expulza: lege de expulzare.

EXPULZÁ, expulzez, vb. I. Tranz. A obliga pe cineva (printr-un act al puterii de stat) să părăsească teritoriul unei țări. ♦ A da, a împinge afară, a sili să iasă. – Din fr. expulser, lat. expulsare.

EXPULZÁ, expulzez, vb. I. Tranz. A obliga să părăsească țara, a trimite peste graniță un străin care a executat o pedeapsă sau a cărui prezență pe teritoriul statului nu mai este dorită. ♦ A da, a împinge afară, a sili să iasă. – Din fr. expulser, lat. expulsare.

EXPULZÁ, expulzez, vb. I. Tranz. A obliga pe cineva (printr-un act al puterii de stat) să părăsească teritoriul unei țări. ♦ A da, a împinge afară, a sili să iasă. Datorită presiunii, uleiul este expulzat din cilindru.

expulzá (a ~) vb., ind. prez. 3 expulzeáză

expulzá vb., ind. prez. 1 sg. expulzéz, 3 sg. și pl. expulzeáză

EXPULZÁ vb. (JUR.) (livr.) a relega. (A ~ un cetățean străin.)

EXPULZÁ vb. I. tr. 1. A scoate, a da, a împinge afară. 2. A izgoni pe cineva din țară. [< fr. expulser, cf. lat. expulsare].

EXPULZÁ vb. tr. 1. a dispune, printr-un act al puterii de stat, ca cineva să părăsească teritoriul țării în care se află. 2. a scoate, a da, a împinge afară. (< fr. expulser, lat. expulsare)

A EXPULZÁ ~éz tranz. 1) (străini) A obliga să părăsească țara; a izgoni dintr-un stat. 2) A da afară; a forța să iasă. /<fr. expulser, lat. expulsare

expulzà v. 1. a alunga pe cineva dintr´un loc, dintr’o țară, unde era așezat; 2. a exclude dintr´un loc, dintr´o societate; 3. Med. a face să iasă umorile.

*expulséz v. tr. (lat. ex-pulsáre, frecŭentativ d. ex-péllere, ex-pulsum, a expulsa [!]. V. compulsez, probelă). Ajung peste hotare: guvernu expulzează străiniĭ periculoșĭ ordiniĭ publice. Exclud dintr´o societate. Med. Fac să ĭasă umorile din corp.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

EXPULZÁRE s. (JUR.) (livr.) relegáre, relegáție. (~ unui cetățean străin.)

Intrare: expulza
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) expulza expulzare expulzat expulzând singular plural
expulzea expulzați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) expulzez (să) expulzez expulzam expulzai expulzasem
a II-a (tu) expulzezi (să) expulzezi expulzai expulzași expulzaseși
a III-a (el, ea) expulzea (să) expulzeze expulza expulză expulzase
plural I (noi) expulzăm (să) expulzăm expulzam expulzarăm expulzaserăm, expulzasem*
a II-a (voi) expulzați (să) expulzați expulzați expulzarăți expulzaserăți, expulzaseți*
a III-a (ei, ele) expulzea (să) expulzeze expulzau expulza expulzaseră
Intrare: expulzare
expulzare substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular expulzare expulzarea
plural expulzări expulzările
genitiv-dativ singular expulzări expulzării
plural expulzări expulzărilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)