2 intrări

24 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile

expulzare sf [At: KOGĂLNICEANU, 10 / Pl: ~zări / E: expulza] 1 Obligare a cuiva să părăsească o țară Si: exil, exilare, expulsie (1), expulzat1 (1), (înv) relegare, (îvr) exacțiune (8). 2 Excludere, îndepărtare a cuiva dintr-un loc, dintr-un anturaj etc. Si: alungare, expulsie (2), expulzat1 (2). 3 Eliminare din organism a unui produs fiziologic, patologic, a unui corp străin etc. Si expulsie (3), expulzat1 (3). 4 Evacuare, eliminare, împingere în afară a unui gaz, a unui lichid etc. Si: expulsie (4), expulzat1 (4).

EXPULZÁRE, expulzări, s. f. Acțiunea de a expulza și rezultatul ei. – V. expulza.

EXPULZÁRE, expulzări, s. f. Acțiunea de a expulza și rezultatul ei. – V. expulza.

EXPULZÁRE, expulzări, s. f. Acțiunea de a expulza și rezultatul ei.

expulzáre s. f., g.-d. art. expulzắrii; pl. expulzắri

expulzáre s. f., g.-d. art. expulzării; pl. expulzări

EXPULZÁRE s. (JUR.) (livr.) relegare, relegație. (~ unui cetățean străin.)

EXPULZÁRE s.f. Acțiunea de a expulza și rezultatul ei. [< expulza].

expulzare f. acțiunea de a expulza: lege de expulzare.

expulza vt [At: ARISTIA, PLUT. 266/22 / V: (înv) ~lsa / Pzi: ~zez / E: fr. expulser, lat expulsare] 1 (C. i. oameni) A obliga (pe cineva) să părăsească țara Si: exila, pedepsi, (liv) relega. 2 (C. i. oameni) A exclude, a îndepărta pe cineva dintr-un loc, dintr-un anturaj Si: a alunga. 3 (C. i. particule, gaze, lichide) A evacua (cu putere). 4 (C. i. produse fiziologice, patologice, corpuri străine) A elimina din organism. 5 A scoate, a da, a împinge afară.

EXPULZÁ, expulzez, vb. I. Tranz. A obliga pe cineva (printr-un act al puterii de stat) să părăsească teritoriul unei țări. ♦ A da, a împinge afară, a sili să iasă. – Din fr. expulser, lat. expulsare.

EXPULZÁ, expulzez, vb. I. Tranz. A obliga să părăsească țara, a trimite peste graniță un străin care a executat o pedeapsă sau a cărui prezență pe teritoriul statului nu mai este dorită. ♦ A da, a împinge afară, a sili să iasă. – Din fr. expulser, lat. expulsare.

EXPULZÁ, expulzez, vb. I. Tranz. A obliga pe cineva (printr-un act al puterii de stat) să părăsească teritoriul unei țări. ♦ A da, a împinge afară, a sili să iasă. Datorită presiunii, uleiul este expulzat din cilindru.

expulzá (a ~) vb., ind. prez. 3 expulzeáză

expulzá vb., ind. prez. 1 sg. expulzéz, 3 sg. și pl. expulzeáză

EXPULZÁ vb. (JUR.) (livr.) a relega. (A ~ un cetățean străin.)

EXPULZÁ vb. I. tr. 1. A scoate, a da, a împinge afară. 2. A izgoni pe cineva din țară. [< fr. expulser, cf. lat. expulsare].

EXPULZÁ vb. tr. 1. a dispune, printr-un act al puterii de stat, ca cineva să părăsească teritoriul țării în care se află. 2. a scoate, a da, a împinge afară. (< fr. expulser, lat. expulsare)

A EXPULZÁ ~éz tranz. 1) (străini) A obliga să părăsească țara; a izgoni dintr-un stat. 2) A da afară; a forța să iasă. /<fr. expulser, lat. expulsare

arată toate definițiile

Intrare: expulza
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) expulza expulzare expulzat expulzând singular plural
expulzea expulzați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) expulzez (să) expulzez expulzam expulzai expulzasem
a II-a (tu) expulzezi (să) expulzezi expulzai expulzași expulzaseși
a III-a (el, ea) expulzea (să) expulzeze expulza expulză expulzase
plural I (noi) expulzăm (să) expulzăm expulzam expulzarăm expulzaserăm, expulzasem*
a II-a (voi) expulzați (să) expulzați expulzați expulzarăți expulzaserăți, expulzaseți*
a III-a (ei, ele) expulzea (să) expulzeze expulzau expulza expulzaseră
expulsa
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: expulzare
expulzare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular expulzare expulzarea
plural expulzări expulzările
genitiv-dativ singular expulzări expulzării
plural expulzări expulzărilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)