2 intrări

21 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

EXPULZÁRE, expulzări, s. f. Acțiunea de a expulza și rezultatul ei. – V. expulza.

EXPULZÁRE, expulzări, s. f. Acțiunea de a expulza și rezultatul ei. – V. expulza.

EXPULZÁRE, expulzări, s. f. Acțiunea de a expulza și rezultatul ei.

expulzáre s. f., g.-d. art. expulzắrii; pl. expulzắri

expulzáre s. f., g.-d. art. expulzării; pl. expulzări

EXPULZÁRE s. (JUR.) (livr.) relegare, relegație. (~ unui cetățean străin.)

EXPULZÁRE s.f. Acțiunea de a expulza și rezultatul ei. [< expulza].

expulzare f. acțiunea de a expulza: lege de expulzare.

EXPULZÁ, expulzez, vb. I. Tranz. A obliga pe cineva (printr-un act al puterii de stat) să părăsească teritoriul unei țări. ♦ A da, a împinge afară, a sili să iasă. – Din fr. expulser, lat. expulsare.

EXPULZÁ, expulzez, vb. I. Tranz. A obliga să părăsească țara, a trimite peste graniță un străin care a executat o pedeapsă sau a cărui prezență pe teritoriul statului nu mai este dorită. ♦ A da, a împinge afară, a sili să iasă. – Din fr. expulser, lat. expulsare.

EXPULZÁ, expulzez, vb. I. Tranz. A obliga pe cineva (printr-un act al puterii de stat) să părăsească teritoriul unei țări. ♦ A da, a împinge afară, a sili să iasă. Datorită presiunii, uleiul este expulzat din cilindru.

expulzá (a ~) vb., ind. prez. 3 expulzeáză

expulzá vb., ind. prez. 1 sg. expulzéz, 3 sg. și pl. expulzeáză

EXPULZÁ vb. (JUR.) (livr.) a relega. (A ~ un cetățean străin.)

EXPULZÁ vb. I. tr. 1. A scoate, a da, a împinge afară. 2. A izgoni pe cineva din țară. [< fr. expulser, cf. lat. expulsare].

EXPULZÁ vb. tr. 1. a dispune, printr-un act al puterii de stat, ca cineva să părăsească teritoriul țării în care se află. 2. a scoate, a da, a împinge afară. (< fr. expulser, lat. expulsare)

A EXPULZÁ ~éz tranz. 1) (străini) A obliga să părăsească țara; a izgoni dintr-un stat. 2) A da afară; a forța să iasă. /<fr. expulser, lat. expulsare

expulzà v. 1. a alunga pe cineva dintr’un loc, dintr’o țară, unde era așezat; 2. a exclude dintr’un loc, dintr’o societate; 3. Med. a face să iasă umorile.

*expulséz v. tr. (lat. ex-pulsáre, frecŭentativ d. ex-péllere, ex-pulsum, a expulsa. V. compulsez, probelă). Ajung peste hotare: guvernu expulzează străiniĭ periculoșĭ ordiniĭ publice. Exclud dintr’o societate. Med. Fac să ĭasă umorile din corp.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

EXPULZÁRE s. (JUR.) (livr.) relegáre, relegáție. (~ unui cetățean străin.)

Intrare: expulza
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) expulza expulzare expulzat expulzând singular plural
expulzea expulzați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) expulzez (să) expulzez expulzam expulzai expulzasem
a II-a (tu) expulzezi (să) expulzezi expulzai expulzași expulzaseși
a III-a (el, ea) expulzea (să) expulzeze expulza expulză expulzase
plural I (noi) expulzăm (să) expulzăm expulzam expulzarăm expulzaserăm, expulzasem*
a II-a (voi) expulzați (să) expulzați expulzați expulzarăți expulzaserăți, expulzaseți*
a III-a (ei, ele) expulzea (să) expulzeze expulzau expulza expulzaseră
Intrare: expulzare
expulzare substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular expulzare expulzarea
plural expulzări expulzările
genitiv-dativ singular expulzări expulzării
plural expulzări expulzărilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)