experiment sn [At: DZ 12/20 / V: esperimânt, esp~, ~rement, ~rm~, isperemânt, isperimânt, sperimânt, speriment^[1] / Pl: ~e, (înv) ~uri / E: ger Experiment, it esperimento, sperimento, lat experimentum] 1-2 (Metodă de cercetare în știință ce constă în) producerea sau modificarea menționată a unui fenomen, cu scopul observării lui în condițiile special create și a legilor care îl guvernează Si: experiență (13-14), experimentațiune. 3 (Înv) Ispită. 4 (Înv) Ispitire. 5 (Îs) ~ limită Experiment dus până la extremă. 6 (Îla) De ~ Experimental. 7 Experimentare (2). 8 Încercare făcută pentru a cerceta sau a cunoaște caracteristicile cuiva sau a ceva. 9 Observație. corectat(ă)

EXPERIMENT, experimente, s. n. (Rar) Experiență; (în special) provocare intenționată a unor fenomene pentru a studia legile lor. Experiment de laborator.

EXPERIMENT s.n. 1. Experiență (2). 2. (În artă, literatură) Folosirea cu caracter experimental a unor modalități și tehnici noi. [< lat. experimentum, cf. germ. Experiment].

EXPERIMENT s. n. 1. experiență (2). 2. folosirea cu caracter experimental a unor modalități și tehnici noi. (< germ. Experiment, lat. experimentum)

EXPERIMENT ~e n. Procedeu de cercetare în știință, constând în provocarea intenționată a unor fenomene, pentru a le studia în anumite condiții; experiență. /<lat. experimentum

experiment n. experiență științifică.

*experimént n., pl. e (lat. experimentum). Experiență, probă științifică.

esperement sn vz experiment

esperimânt sn vz experiment

esperiment sn vz experiment

experement sn vz experiment

experimentum sn vz experiment

experment sn vz experiment

isperemânt sn vz experiment

isperimânt sn vz experiment

experiment-limită s. n. Experiment dus până la extremă ◊ „Împrumutul străin, clișeul sec, experimentul-limită care, în loc să afirme originalitatea tânărului creator, îl înfeudează unor formule de mult perimate.” Cont. 2 XII 66 p. 3. ◊ „O expoziție bienală de stat, s-a spus adeseori, nu poate fi doar rezultatul vectorilor celor mai decis orientați către experimentul-limită, chiar dacă în multe ateliere individuale stadiul actual de evoluție al artistului n-ar putea fi ilustrat prin altceva decât prin exclusivismul gustului său specializat.” Sc. 7 I 71 p. 4 (din experiment + limită)

experiment s. n., pl. experimente

experiment s. n., pl. experimente

experiment s. n., pl. experimente

EXPERIMENT s. experiență, încercare, probă, (pop.) cercare. (A face o serie de ~ în laborator.)

EXPERIMENT s. experiență, încercare, probă, (pop.) cercare. (A face o serie de ~ în laborator.)

EXPERIMÉNT (< germ., lat.) s. n. Procedeu de cercetare în știință care constă în reproducerea artificială sau modificarea intenționată a unor fenomene în condițiile cele mai propice pentru studierea lor și a legilor ce le guvernează, potrivit, de regulă, unor ipoteze sau modele prealabile; observație provocată. Sin. experiență (3). V. in vitro; în vivo. ◊ E. crucial = e. destinat să aibă un rol decisiv în alegerea uneia dintre două ipoteze contradictorii.