14 definiții pentru expansiune

EXPANSIÚNE, expansiuni, s. f. 1. Creștere a volumului unui sistem fizico-chimic; creștere a volumului unui gaz; extindere pe un spațiu a unui gaz; detentă (1). 2. Extindere a influenței și dominației economice și politice a unei puteri asupra unor țări și popoare străine; acaparare de teritorii, de sfere de influență (adesea cu ajutorul forței). ♦ (Impr.) Dezvoltare economică impetuoasă. 3. Fig. Expansivitate, comunicativitate, exuberanță, vioiciune. [Pr.: -si-u-] – Din fr. expansion, lat. expansio, -onis.

EXPANSIÚNE, expansiuni, s. f. 1. Creștere a volumului unui sistem fizico-chimic; creștere a volumului unui gaz; extindere pe un spațiu a unui gaz; detentă (1). 2. Extindere a influenței și dominației economice și politice a unui stat asupra altuia; acaparare de teritorii străine. ♦ (Impr.) Dezvoltare economică impetuoasă. 3. Fig. Expansivitate, comunicativitate, exuberanță, vioiciune. [Pr.: -si-u-] – Din fr. expansion, lat. expansio, -onis.

EXPANSIÚNE, expansiuni, s. f. 1. (Fiz.) Creșterea volumului unui sistem fizico-chimic; creșterea volumului unui gaz (în urma scăderii presiunii); extinderea unui gaz pe un spațiu mai mare decît cel inițial. 2. Creștere și extindere a sferei de influență politică și economică a unui stat asupra altora, acaparare de teritorii străine. Politica unui stat care aspiră spre expansiune mondială este însoțită în mod inevitabil de militarizare, de pregătiri de război, precum și de intensificare a reacțiunii înăuntrul țării. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 380, 6/5. 3. Fig. Expansivitate, comunicativitate. Să trăiești, domnule locotenent, strigă cu o expansiune subită advocatul Theodorescu-Fălciu. ARGHEZI, P. T. 134. Deosebirea între simțăminte se arată mai ales cînd sînt ajunse la cel mai mare grad de expansiune. GHEREA, ST. CR. III 283. I se părea falsă toată bucuria și expansiunea omului acestuia. VLAHUȚĂ, O. A. III 71. – Pronunțat: -si-u-.

expansiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. expansiúnii; pl. expansiúni

expansiúne s. f. (sil. -si-u-), g.-d. art. expansiúnii; pl. expansiúni

EXPANSIÚNE s. (FIZ.) v. detentă.

EXPANSIÚNE s.f. 1. Creștere a volumului unui gaz, al unui corp, al unui sistem fizico-chimic; dilatare, dilatație. 2. Extindere a dominației sau a sferei de influență politică și economică a unei țări asupra altei țări. 3. (Fig.) Expansivitate, exuberanță, vioiciune; comunicativitate. [Pron. -si-u-. / cf. fr. expansion, lat. expansio].

EXPANSIÚNE s. f. 1. creștere a volumului unui gaz, al unui sistem fizico-chimic; destindere (3), detentă (1). 2. extindere a dominației, a sferei de influență politică și economică a unei țări asupra altei țări. 3. (lingv.) procedeu prin care o unitate sintactică de nivel inferior este transformată într-o unitate de nivel superior; transformare a unei părți de propoziție în propoziție subordonată. ◊ orice element adăugat unui enunț, care nu modifică raporturile și funcția elementelor preexistente. 4. (fig.) expansivitate, exuberanță, vioiciune; comunicativitate. (< fr. expansion, lat. expansio)

EXPANSIÚNE ~i f. 1) Creștere a volumului unui gaz, lichid, sistem fizico-chimic etc. 2) Extindere a influenței și dominației economice și politice a unui stat asupra altui stat. 3) fig. v. EXPANSIVITATE. /<fr. expansion, lat. expansio, ~onis

expansiune f. 1. creștere în volum, dilatarea unui corp; 2. fig. comunicarea cugetărilor și a sentimentelor sale.

*expansiúne f. (lat. expánsio, -ónis). Fiz. Acțiunea de a se răspîndi în toate părțile, vorbind de gazurĭ [!]. Propagare, răspîndire: expansiunea Românilor în Dacia. Fig. Comunicarea cugetărilor și sentimentelor tăle [!]: expansiunea inimiĭ.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

EXPANSIÚNE s. (FIZ.) destindere, detentă, dilatare. (~ unui gaz.)

EXPANSIÚNE s. f. (cf. fr. expansion, lat. expansio, -onis): orice element adăugat unui enunț, care nu modifică raporturile reciproce și funcția elementelor preexistente. Astfel, la monemul (v.) predicativ izolat Vorbește!, care reprezintă un enunț, se pot adăuga monemele: neîntârziat (obținându-se enunțul-propoziție Vorbește neîntârziat!), cu ei (obținându-se enunțul-propoziție Vorbește neîntârziat cu ei!) și să te ajute (obținându-se enunțul-frază Vorbește neîntârziat cu ei să te ajute!), toate e. ale monemului predicativ amintit (nu este considerat e. subiectul, element indispensabil actualizării acestui monem). E. privește nu numai monemul predicativ, ci și monemul subiect sau oricare alt element adăugat. Astfel, la monemul subiect Oamenii din enunțul Oamenii lucrează se poate adăuga monemul atribut harnici, obținându-se enunțul Oamenii harnici lucrează; la monemul atribut asortat din enunțul Iată un magazin asortat, se poate adăuga monemul complement bine, obținându-se enunțul Iată un magazin bine asortat; la monemul complement cuvintele din enunțul Ascult cuvintele se poate adăuga monemul atribut lui, obținându-se enunțul Ascult cuvintele lui. E. permite deci completarea elementelor nepredicative ale enunțului în același fel în care permite completarea elementelor predicative ale acestuia. De aceea rolul ei în constituirea mesajelor este foarte mare. Se disting două tipuri de e.: a) e. prin coordonare (când funcția elementului adăugat este identică cu aceea a unui element preexistent în acel cadru): de la „Astăzi lucrez” la „Astăzi și mâine lucrez”, cu monemul mâine element de e. prin coordonare, cu funcție identică cu aceea a monemului preexistent astăzi; de la „Au venit la noi” la „Au venit la noi și la ei” și „Au venit și s-au odihnit la noi și la ei”, cu monemele la ei și s-au odihnit elemente de e. prin coordonare, cu funcții identice cu acelea ale monemelor preexistente la noi și au venit etc. b) e. prin subordonare (când funcția elementului adăugat nu se găsește la un element preexistent în același cadru, ea fiind modificată fie de poziția acestuia față de alt monem, după care și-o exercită, fie cu ajutorul unui monem funcțional): de la „Ei cântă” la „Ei cântă marșuri” cu monemul marșuri element de e. prin subordonare, cu funcția indicată de poziția sa după monemul predicativ; de la „Ei cântă” la „Ei cântă cu entuziasm”, cu monemul entuziasm element de e. prin subordonare, cu funcția indicată prin mijlocirea monemului funcțional cu etc. Termen corelativ cu contragere și dezvoltare (v.).

DRANG NACH OSTEN, expresie germană („expansiune spre răsărit”) care desemnează politica de cucerire germană între Elba și Oder până spre țărmurile Balticii (sec. 10-13), reluată de Hitler în cadrul planului său de creare a unui „spațiu vital pentru germani”.

Intrare: expansiune
expansiune substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular expansiune expansiunea
plural expansiuni expansiunile
genitiv-dativ singular expansiuni expansiunii
plural expansiuni expansiunilor
vocativ singular
plural