12 definiții pentru exercițiu

EXERCÍȚIU, exerciții, s. n. 1. Acțiune fizică sau intelectuală, făcută sistematic și repetat, în scopul dobândirii sau perfecționării unor deprinderi sau abilități. ♦ Instruire a militarilor pentru mânuirea armelor și executarea acțiunilor de luptă. ♦ Temă servind ca mijloc pentru însușirea de cunoștințe într-un anumit domeniu. 2. (Despre un funcționar, o persoană oficială; în sintagma) În exercițiul funcțiunii = în timpul îndeplinirii sarcinilor de serviciu. 3. (Ec.; în sintagma) Exercițiu bugetar = perioadă egală cu anul bugetar pentru care se elaborează, se aprobă, se execută și se raportează bugetul. [Pr.: eg-zer-] – Din fr. exercice, lat. exercitium.

EXERCÍȚIU, exerciții, s. n. 1. Acțiune fizică sau intelectuală, făcută sistematic și repetat, în scopul dobândirii sau perfecționării unor deprinderi sau îndemânări. ♦ Instruire a militarilor pentru mânuirea armelor și executarea acțiunilor de luptă. ♦ Temă servind ca mijloc pentru dobândirea sau dezvoltarea îndemânării, cunoștințelor etc. într-un anumit domeniu. 2. (Despre un funcționar, o persoană oficială; în sintagma) în exercițiul funcțiunii = în timpul îndeplinirii sarcinilor de serviciu. 3. (Economie; în sintagma) Exercițiu bugetar = perioadă de timp, de obicei de un an, pentru care se întocmește și se execută bugetul unui stat. [Pr.: eg-zer-] – Din fr. exercice, lat. exercitium.

EXERCÍȚIU, exerciții, s. n. (Mai ales la pl.) 1. Acțiune fizică sau intelectuală, făcută sistematic și repetat, cu scopul de a cîștiga îndemînare și agerime într-un anumit domeniu. V. antrenament. Exerciții fizice.Exercițiile vinătorești au darul de a dezvolta într-un chip cu totul excepțional imaginațiunea omenească. ODOBESCU, S. III 47. ♦ Instruire, deprindere a militarilor cu mînuirea armelor și cu executarea acțiunilor de luptă. V. instrucție. Cătanele... începură a-și face exercițiile. RETEGANUL, P. IV 12. Trebile șicanei nu se învoiesc cu exercițiile unui ostaș. NEGRUZZI, S. II 144. ♦ Temă (de școală) servind ca mijloc pentru dezvoltarea îndemînării și agerimii într-un anumit domeniu. Culegere de exerciții și probleme. 2. (Despre un funcționar, o persoană oficială, în expr.) În exercițiul funcțiunii = în timpul serviciului legal. Să-i torni, domnule taxator, un proces-verbal drastic de ultragiu adus în exercițiul funcțiunii. BART, S. M. 89. 3. (Fin.; mai ales în expr.) Exercițiu bugetar = (în capitalism) perioadă (de obicei de un an caledaristic) pentru care se întocmește și se execută bugetul unei țări.

exercíțiu [x pron. gz, țiu pron. țiu] s. n., art. exercíțiul; pl. exercíții, art. exercíțiile (-ți-i-)

exercíțiu s. n. [-țiu pron. -țiu, x pron. gz], art. exercíțiul; pl. exercíții, art. exercíțiile (sil. -ți-i-)

EXERCÍȚIU s. v. practică.

EXERCÍȚIU s.n. 1. (De obicei la pl.) Acțiune fizică sau intelectuală, repetată, făcută pentru a dobândi sau a forma anumite deprinderi, abilități etc. ♦ Mică piesă vocală sau instrumentală creată în scopul de a obișnui pe cel care învață să cânte sau pe cel ce studiază un instrument muzical cu o anumită problemă tehnică. ♦ Instruire a militarilor pentru a învăța deprinderea mânuirii armelor și a modului de a lupta. ♦ Temă dată școlarilor spre a-i familiariza cu unele materii. 2. Exercitare, îndeplinire. ♦ Exercițiu bugetar = perioadă de un an pentru care se efectuează toate operațiile relative la bugetul unui stat; an bugetar. ◊ În exercițiul funcțiunii = în timpul serviciului legal. [Pron. -țiu, pl. -ii. / cf. lat. exercitium, fr. exercice].

EXERCÍȚIU s. n. 1. activitate fizică sau intelectuală, repetată sistematic, spre a dobândi sau a forma anumite deprinderi, abilități etc. ◊ mică piesă vocală sau instrumentală în scopul dezvoltării deprinderilor tehnice. ◊ metodă de instruire a militarilor pentru formarea unor deprinderi sau însușirea modului de a lupta. ◊ temă dată elevilor spre a-i familiariza cu unele cunoștințe predate. 2. exercitare, îndeplinire. ♦ ~ bugetar = perioadă de un an pentru care se efectuează toate operațiile relative la bugetul unui stat; an bugetar. ♦ în ~l funcțiunii = în timpul sau în cadrul serviciului legal. (< fr. exercice, lat. exercitium)

EXERCÍȚIU ~i n. 1) Activitate desfășurată sistematic cu scopul formării sau perfecționării anumitor deprinderii. 2) Instruire a militarilor în vederea însușirii artei militare. 3) Ansamblu de acțiuni sau mișcări pentru dobândirea sau dezvoltarea îndemânării, cunoștințelor etc. într-un anumit domeniu. ~i algebrice. 4) Temă dată elevilor pentru a controla și a consolida cunoștințele dobândite. 5): În ~ul funcțiunii în timpul sau în cadrul serviciului legal (al unui funcționar sau al unei persoane oficiale). /<fr. exercice, lat. exercitium

exercițiu n. 1. acțiunea de a exercita o artă, o carieră, o industrie: exercițiul unei funcțiuni; 2. acțiunea de a (se) exersa la mânuirea armelor și la evoluțiunile militare: a face exerciții; 3. mișcări destinate a da mlădiere corpului: gimnastica e un excelent exercițiu; 4. temă dată școlarilor spre a-i familiariza cu unele materii: exerciții de stil; 5. perceperea veniturilor publice pe un an: exercițiul anului viitor.

*exercíțiŭ n. (lat. exercitium). Acțiunea de a-țĭ exercita corpu orĭ mintea, de a te deprinde cu armele, cartea ș. a.: exercițiĭ militare, exercițiĭ de traducere. Deprindere, temă dată școlarilor: exercițiĭ de stil. Acțiunea de a practica o artă, o carieră, o industrie: exercițiu mediciniiĭ, olăriiĭ. Perceperea veniturilor publice pe un an. A face exercițiŭ saŭ exercițiĭ, a te exercita. – Ob. egz- (după fr.).


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

EXERCÍȚIU s. practică, (rar) depríndere. (Are mult ~ în acest domeniu.)

Intrare: exercițiu
exercițiu substantiv neutru
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular exercițiu exercițiul
plural exerciții exercițiile
genitiv-dativ singular exercițiu exercițiului
plural exerciții exercițiilor
vocativ singular
plural