8 definiții pentru execrație

EXECRÁȚIE, execrații, s. f. (Rar) Oroare, repulsie. ♦ Persoană sau lucru care provoacă această reacție. – Din fr. exécration.

EXECRÁȚIE, execrații, s. f. (Rar) Oroare, repulsie. ♦ Persoană sau lucru care provoacă această reacție. [Pr.: eg-ze-] – Din fr. exécration.

execráție (rar) (-xe-cra-ți-e) s. f., art. execráția (-ți-a), g.-d. art. execráției; pl. execráții, art. execráțiile (-ți-i-)

execráție s. f. (sil. -cra-ți-e) [x pron. gz], art. execráția (sil. -ți-a), g.-d. art. execráției; pl. execráții, art. execráțiile (sil. -ți-i-)

EXECRÁȚIE s.f. (Rar) Oroare, repulsie. ♦ Persoană sau lucru care inspiră acest sentiment. [Gen. -iei, var. execrațiune s.f. / cf. fr. exécration, lat. execratio]

EXECRÁȚIE s. f. oroare, repulsie. ◊ persoană, lucru care inspiră un asemenea sentiment. (< fr. exécration, lat. exsecratio)

execrați(un)e f. 1. sentiment de groază, de scârbă extremă; 2. persoană sau lucru ce inspiră acest sentiment: Neron fu execrațiunea neamului omenesc.

*execrațiúne f. (lat. ex-secrátio, -ónis). Sentiment de groază, de scîrbă extremă. Persoană saŭ lucru care inspiră acest sentiment: Nerone a fost execrațiunea neamuluĭ omenesc. Imprecațiune, blestem: a profera miĭ de execrațiunĭ. – Și -áție.

Intrare: execrație
execrație substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular execrație execrația
plural execrații execrațiile
genitiv-dativ singular execrații execrației
plural execrații execrațiilor
vocativ singular
plural