EXECRAȚIE, execrații, s. f. (Rar) Oroare, repulsie. ♦ Persoană sau lucru care provoacă această reacție. – Din fr. exécration.

execrație sf [At: PROT. – POP., N. D. / V: (înv) ~iune, ese~, (îvr) ~răciune / Pl: ~ii / E: fr exécration, lat execratio, -onis] (Liv) 1 Repulsie. 2 Persoană sau obiect care inspiră un sentiment de dezgust. 3 (Rar) Blestem.

EXECRAȚIE, execrații, s. f. (Rar) Oroare, repulsie. ♦ Persoană sau lucru care provoacă această reacție. [Pr.: eg-ze-] – Din fr. exécration.

EXECRAȚIE s.f. (Rar) Oroare, repulsie. ♦ Persoană sau lucru care inspiră acest sentiment. [Gen. -iei, var. execrațiune s.f. / cf. fr. exécration, lat. execratio]

EXECRAȚIE s. f. oroare, repulsie. ◊ persoană, lucru care inspiră un asemenea sentiment. (< fr. exécration, lat. exsecratio)

execrațiune sf vz execrație

execrăciune sf vz execrație

EXECRAȚIUNE s.f. v. execrație.

execrați(un)e f. 1. sentiment de groază, de scârbă extremă; 2. persoană sau lucru ce inspiră acest sentiment: Neron fu execrațiunea neamului omenesc.

*execrațiúne f. (lat. ex-secrátio, -ónis). Sentiment de groază, de scîrbă extremă. Persoană saŭ lucru care inspiră acest sentiment: Nerone a fost execrațiunea neamuluĭ omenesc. Imprecațiune, blestem: a profera miĭ de execrațiunĭ. – Și -áție.

execrație (desp. -xe-cra-ți-e) s. f., art. execrația (desp. -ți-a), g.-d. art. execrației; pl. execrații, art. execrațiile (desp. -ți-i-)

execrație (rar) (-xe-cra-ți-e) s. f., art. execrația (-ți-a), g.-d. art. execrației; pl. execrații, art. execrațiile (-ți-i-)

execrație s. f. (sil. -cra-ți-e) [x pron. gz], art. execrația (sil. -ți-a), g.-d. art. execrației; pl. execrații, art. execrațiile (sil. -ți-i-)

execrație, sin. imprecație.