21 de definiții pentru exclamație esclamație esclamațiune exclamațiune exlamație (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

EXCLAMÁȚIE, exclamații, s. f. Cuvânt, propoziție sau frază rostite cu un ton ridicat (și prelungit), pentru a exprima o stare afectivă puternică; strigăt, exclamare. – Din fr. exclamation, lat. exclamatio.

EXCLAMÁȚIE, exclamații, s. f. Cuvânt, propoziție sau frază rostite cu un ton ridicat (și prelungit), pentru a exprima o stare afectivă puternică; strigăt, exclamare. – Din fr. exclamation, lat. exclamatio.

exclamație sf [At: CR (1829), 2381/16 / V: (înv) esc~, esclamațiune, ~țiune, (îvr) exla~ / P: ex-cla~ / Pl: ~ii / E: fr exclamation, lat exclamatio, -onis] 1 Exclamare (1). 2 Cuvânt, propoziție, frază rostite pe un ton ridicat (și prelungit), pentru a exprima o stare afectivă puternică Si: exclamare (2). 3 (Rar; îs) Semn (sau, înv, punct) de ~ Semnul exclamării (3).

EXCLAMÁȚIE, exclamații, s. f. Cuvînt, propoziție sau frază rostite cu o anumită intonație pentru a exprima o stare afectivă puternică. V. strigăt. După primele exclamații de surprindere, oprindu-se în loc, începură să-și dea amănunte unul despre altul. CAMIL PETRESCU, N. 32.

EXCLAMÁȚIE s.f. Cuvânt, propoziție sau frază rostită într-un anumit fel, cu o anumită modulație, prin care se exteriorizează o emoție, un sentiment; strigăt. [Gen. -iei, var. exclamațiune s.f. / cf. fr. exclamation, lat. exclamatio].

EXCLAMÁȚIE s. f. 1. cuvânt, propoziție, frază rostite cu o anumită modulație a vocii, prin care se exteriorizează o emoție, un sentiment; strigăt. 2. figură de stil prin care autorul exprimă, cu autorul unei exclamații (1), un sentiment puternic. (< fr. exclamation, lat. exclamatio)

EXCLAMÁȚIE ~i f. Cuvânt, propoziție sau frază care exprimă o stare afectivă puternică. /<fr. exclamation, lat. exclamatio, ~onis

esclamație sf vz exclamație

esclamațiune sf vz exclamație

exclamațiune sf vz exclamație

exlamație sf vz exclamație

EXCLAMAȚIÚNE s.f. v. exclamație.

exclamați(un)e f. strigăt de bucurie, de mirare, de surprindere: punct de exclamație, semnul acesta !

*exclamațiúne f. (lat. exclamátio, -ónis). Acțiunea de a exclama. Strigăt de bucurie, durere ș. a. Ret. O figură pin care exclamĭ, ca: O timpuri! O moravuri! (V. retorică). Semn de exclamațiune, semnu grafic care arată strigarea, compus dintr’un accent și un punct (!). – Și -áție și -áre.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

exclamáție (-ți-e) s. f., art. exclamáția (-ți-a), g.-d. art. exclamáției; pl. exclamáții, art. exclamáțiile (-ți-i-)

exclamáție s. f. (sil. -ți-e), art. exclamáția (sil. -ți-a), g.-d. art. exclamáției; pl. exclamáții, art. exclamáțiile (sil. -ți-i-)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

EXCLAMÁȚIE s. exclamare, strigăt, (rar) strigare. (~ de aprobare.)

EXCLAMAȚIE s. exclamare, strigăt, (rar) strigare. (~ de aprobare.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

EXCLAMÁȚIE s. f. (cf. fr. exclamation, lat. exclamatio): cuvânt, propoziție sau frază rostită cu o anumită modulație a vocii, prin care se exteriorizează o emoție, un sentiment.

exclamație (fr. exclamation „manifestare bruscă și puternică a vocii”), figură care constă dintr-un enunț, în proză sau versuri, prin care se exprimă un puternic sentiment de surpriză, de mânie, de bucurie etc. (I).

arată toate definițiile

Intrare: exclamație
exclamație substantiv feminin
  • silabație: -ți-e
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • exclamație
  • exclamația
plural
  • exclamații
  • exclamațiile
genitiv-dativ singular
  • exclamații
  • exclamației
plural
  • exclamații
  • exclamațiilor
vocativ singular
plural
esclamație
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
esclamațiune
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
exclamațiune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • exclamațiune
  • exclamațiunea
plural
  • exclamațiuni
  • exclamațiunile
genitiv-dativ singular
  • exclamațiuni
  • exclamațiunii
plural
  • exclamațiuni
  • exclamațiunilor
vocativ singular
plural
exlamație
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.

exclamație esclamație esclamațiune exclamațiune exlamație

  • 1. Cuvânt, propoziție sau frază rostite cu un ton ridicat (și prelungit), pentru a exprima o stare afectivă puternică.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: exclamare strigare strigăt un exemplu
    exemple
    • După primele exclamații de surprindere, oprindu-se în loc, începură să-și dea amănunte unul despre altul. CAMIL PETRESCU, N. 32.
      surse: DLRLC
  • 2. Figură de stil prin care autorul exprimă, cu autorul unei exclamații, un sentiment puternic.
    surse: MDN '00

etimologie: