20 de definiții pentru exclamație esclamație esclamațiune exclamațiune exlamație

exclamație sf [At: CR (1829), 2381/16 / V: (înv) esc~, esclamațiune, ~țiune, (îvr) exla~ / P: ex-cla~ / Pl: ~ii / E: fr exclamation, lat exclamatio, -onis] 1 Exclamare (1). 2 Cuvânt, propoziție, frază rostite pe un ton ridicat (și prelungit), pentru a exprima o stare afectivă puternică Si: exclamare (2). 3 (Rar; îs) Semn (sau, înv, punct) de ~ Semnul exclamării (3).

EXCLAMÁȚIE, exclamații, s. f. Cuvânt, propoziție sau frază rostite cu un ton ridicat (și prelungit), pentru a exprima o stare afectivă puternică; strigăt, exclamare. – Din fr. exclamation, lat. exclamatio.

EXCLAMÁȚIE, exclamații, s. f. Cuvânt, propoziție sau frază rostite cu un ton ridicat (și prelungit), pentru a exprima o stare afectivă puternică; strigăt, exclamare. – Din fr. exclamation, lat. exclamatio.

EXCLAMÁȚIE, exclamații, s. f. Cuvînt, propoziție sau frază rostite cu o anumită intonație pentru a exprima o stare afectivă puternică. V. strigăt. După primele exclamații de surprindere, oprindu-se în loc, începură să-și dea amănunte unul despre altul. CAMIL PETRESCU, N. 32.

exclamáție (-ți-e) s. f., art. exclamáția (-ți-a), g.-d. art. exclamáției; pl. exclamáții, art. exclamáțiile (-ți-i-)

exclamáție s. f. (sil. -ți-e), art. exclamáția (sil. -ți-a), g.-d. art. exclamáției; pl. exclamáții, art. exclamáțiile (sil. -ți-i-)

EXCLAMÁȚIE s. exclamare, strigăt, (rar) strigare. (~ de aprobare.)

EXCLAMÁȚIE s.f. Cuvânt, propoziție sau frază rostită într-un anumit fel, cu o anumită modulație, prin care se exteriorizează o emoție, un sentiment; strigăt. [Gen. -iei, var. exclamațiune s.f. / cf. fr. exclamation, lat. exclamatio].

EXCLAMÁȚIE s. f. 1. cuvânt, propoziție, frază rostite cu o anumită modulație a vocii, prin care se exteriorizează o emoție, un sentiment; strigăt. 2. figură de stil prin care autorul exprimă, cu autorul unei exclamații (1), un sentiment puternic. (< fr. exclamation, lat. exclamatio)

EXCLAMÁȚIE ~i f. Cuvânt, propoziție sau frază care exprimă o stare afectivă puternică. /<fr. exclamation, lat. exclamatio, ~onis

esclamație sf vz exclamație

esclamațiune sf vz exclamație

exclamațiune sf vz exclamație

exlamație sf vz exclamație

EXCLAMAȚIÚNE s.f. v. exclamație.

exclamați(un)e f. strigăt de bucurie, de mirare, de surprindere: punct de exclamație, semnul acesta !

*exclamațiúne f. (lat. exclamátio, -ónis). Acțiunea de a exclama. Strigăt de bucurie, durere ș. a. Ret. O figură pin care exclamĭ, ca: O timpuri! O moravuri! (V. retorică). Semn de exclamațiune, semnu grafic care arată strigarea, compus dintr’un accent și un punct (!). – Și -áție și -áre.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

EXCLAMAȚIE s. exclamare, strigăt, (rar) strigare. (~ de aprobare.)

EXCLAMÁȚIE s. f. (cf. fr. exclamation, lat. exclamatio): cuvânt, propoziție sau frază rostită cu o anumită modulație a vocii, prin care se exteriorizează o emoție, un sentiment.

exclamație (fr. exclamation „manifestare bruscă și puternică a vocii”), figură care constă dintr-un enunț, în proză sau versuri, prin care se exprimă un puternic sentiment de surpriză, de mânie, de bucurie etc. (I).

Intrare: exclamație
exclamație substantiv feminin
  • silabisire: -ți-e
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular exclamație exclamația
plural exclamații exclamațiile
genitiv-dativ singular exclamații exclamației
plural exclamații exclamațiilor
vocativ singular
plural
esclamație
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
esclamațiune
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
exclamațiune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular exclamațiune exclamațiunea
plural exclamațiuni exclamațiunile
genitiv-dativ singular exclamațiuni exclamațiunii
plural exclamațiuni exclamațiunilor
vocativ singular
plural
exlamație
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.