3 intrări

20 de definiții

EXALÁRE, exalări, s. f. Acțiunea de a exala; exalație. [Pr.: eg-za-] – V. exala.

EXALÁRE, exalări, s. f. Acțiunea de a exala; exalație. [Pr.: eg-za-] – V. exala.

exaláre [x pron. gz] s. f., g.-d. art. exalắrii; pl. exalắri

exaláre s. f. [x pron. gz], g.-d. art. exalării; pl. exalări

EXALÁRE s. v. emanație.

EXALÁRE s.f. Acțiunea de a exala; exalație. [< exala].

EXALÁ, exál, vb. I. Tranz. 1. A emite, a împrăștia, a degaja vapori, mirosuri etc.; a emana (1). 2. Fig. A exterioriza, a manifesta, a exprima. [Pr.: eg-za-] – Din fr. exhaler, lat. exhalare.

EXALÁ, exál, vb. I. Tranz. A emite, a împrăștia, a degaja vapori, mirosuri etc.; a emana (1). [Pr.: eg-za-] – Din fr. exhaler, lat. exhalare.

EXALÁ, exál, vb. I. Tranz. (Folosit de obicei la pers. 3) A emite, a degaja, a împrăștia (vapori, mirosuri etc.). O mumie neclintită exalînd miros de dezinfectante. C. PETRESCU, Î. II 47. ◊ (Poetic) Pe un nor de aur zboară ea cu fală; Un parfum de roze pasul ei exală. BOLINTINEANU, O. 42. ◊ Refl. Fig. (Rar) Umbra dulce a chipului ei, din care se exală un parfum de fericire. VLAHUȚĂ, O. A. III 65.

exalá (a ~) [x pron. gz] vb., ind. prez. 3 exálă

exalá vb. [x pron. gz], ind. prez. 3 sg. și pl. exálă

EXALÁ vb. I. tr. A răspândi, a împrăștia, a degaja (vapori, mirosuri etc.). [Pron. eg-za-, p.i. exál și -lez. / < fr. exhaler, cf. lat. exhalare].

EXALÁ vb. tr. a răspândi, a emana, a degaja vapori, mirosuri. (< fr. exhaler, lat. exhalare)

A EXALÁ exál tranz. (mirosuri, gaze, vapori etc.) A împrăștia în toate părțile; a face să cuprindă spații tot mai largi; a degaja; a emana. /<fr. exhaler, lat. exhalare

exalà v. 1. a scoate dela sine vapori, a degaja un miros: florile exală un miros plăcut; 2. fig. a manifesta în afară, a exprima cu vioiciune: a-și exala plângerile.

*exál și -éz, a v. tr. (lat. ex-hálo, -áre. V. inhalez). Emit, degajez: florile exală miros. Fig. Daŭ drumu: a-țĭ exala furia. – Ob. egz- (după fr.). V. duhnesc.

*exalațiúne f. (lat. ex-halátio, -ónis). Acțiunea de a exala. – Și -áție, dar ob. -áre.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

EXALÁRE s. degajare, emanare, emanație, emisiune, exalație, împrăștiere, răspîndire, (înv.) răsfugáre. (~ de gaze de la sobă.)

EXALÁ vb. a degaja, a emana, a emite, a împrăștia, a răspîndi, a scoate, (înv.) a răsfuga, a slobozi. (Soba ~ gaze.),

Intrare: exala (1 exal)
exala (1 exal) verb grupa I conjugarea I
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) exala exalare exalat exalând singular plural
exa exalați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) exal (să) exal exalam exalai exalasem
a II-a (tu) exali (să) exali exalai exalași exalaseși
a III-a (el, ea) exa (să) exale exala exală exalase
plural I (noi) exalăm (să) exalăm exalam exalarăm exalaserăm, exalasem*
a II-a (voi) exalați (să) exalați exalați exalarăți exalaserăți, exalaseți*
a III-a (ei, ele) exa (să) exale exalau exala exalaseră
Intrare: exalare
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular exalare exalarea
plural exalări exalările
genitiv-dativ singular exalări exalării
plural exalări exalărilor
vocativ singular
plural
Intrare: exala (1 exalez)
exala (1 exalez) verb grupa I conjugarea a II-a
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) exala exalare exalat exalând singular plural
exalea exalați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) exalez (să) exalez exalam exalai exalasem
a II-a (tu) exalezi (să) exalezi exalai exalași exalaseși
a III-a (el, ea) exalea (să) exaleze exala exală exalase
plural I (noi) exalăm (să) exalăm exalam exalarăm exalaserăm, exalasem*
a II-a (voi) exalați (să) exalați exalați exalarăți exalaserăți, exalaseți*
a III-a (ei, ele) exalea (să) exaleze exalau exala exalaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)