10 definiții pentru eventiv

EVENTÍV, -Ă, eventivi, -e, adj. (Gram.; în sintagma) Verb reflexiv eventiv (și substantivat, n.) = verb reflexiv care arată că în starea subiectului se produce o schimbare, că subiectul se transpune în altă stare decât aceea în care se găsea. – Din fr. éventif.

EVENTÍV, eventive, adj. (Gram.; în sintagma) Verb reflexiv eventiv (și substantivat, n.) = verb reflexiv care arată că în starea subiectului se produce o schimbare, că subiectul se transpune în altă stare decât aceea în care se găsea. – Din fr. éventif.

EVENTÍV, eventive, adj. n. (În expr.) Verb reflexiv eventiv = verb la diateza reflexivă care arată că în starea subiectului se produce o schimbare, că se transpune în altă stare decît aceea în care se găsea. «A se întrista» e un verb reflexiv eventiv. ◊ (Substantivat) Eventivul este foarte apropiat de incoativ. GRAM. ROM. I 247.

eventív2 s. n., pl. eventíve

eventív1 adj. m., pl. eventívi; f. eventívă, pl. eventíve

eventív adj. m., pl. eventívi; f. sg. eventívă, pl. eventíve

eventív s. n., pl. eventíve

EVENTÍV adj.n. Verb reflexiv eventiv (și s.n.) = verb la diateza reflexivă care arată o schimbare în starea subiectului. [< fr. éventif].

EVENTÍV adj. verb reflexiv ~ (și s. n.) = verb la diateza reflexivă care arată o schimbare în starea subiectului. (< fr. éventif)


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

EVENTÍV, -Ă adj. (< fr. éventif): în sintagma reflexiv eventiv (v.).

Intrare: eventiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular eventiv eventivul eventi eventiva
plural eventivi eventivii eventive eventivele
genitiv-dativ singular eventiv eventivului eventive eventivei
plural eventivi eventivilor eventive eventivelor
vocativ singular
plural