9 definiții pentru eventiv (adj.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

EVENTÍV, -Ă, eventivi, -e, adj. (Gram.; în sintagma) Verb reflexiv eventiv (și substantivat, n.) = verb reflexiv care arată că în starea subiectului se produce o schimbare, că subiectul se transpune în altă stare decât aceea în care se găsea. – Din fr. éventif.

eventiv, ~ă sn, a [At: DM / Pl: ~i, ~e / E: fr éventif] 1-2 (Grm; șîs verb reflexiv ~) (Verb reflexiv) care arată că în starea subiectului se produce o schimbare, că subiecul se transpune în altă stare decât aceea în care se găsea.

EVENTÍV, eventive, adj. (Gram.; în sintagma) Verb reflexiv eventiv (și substantivat, n.) = verb reflexiv care arată că în starea subiectului se produce o schimbare, că subiectul se transpune în altă stare decât aceea în care se găsea. – Din fr. éventif.

EVENTÍV, eventive, adj. n. (În expr.) Verb reflexiv eventiv = verb la diateza reflexivă care arată că în starea subiectului se produce o schimbare, că se transpune în altă stare decît aceea în care se găsea. «A se întrista» e un verb reflexiv eventiv. ◊ (Substantivat) Eventivul este foarte apropiat de incoativ. GRAM. ROM. I 247.

EVENTÍV adj.n. Verb reflexiv eventiv (și s.n.) = verb la diateza reflexivă care arată o schimbare în starea subiectului. [< fr. éventif].

EVENTÍV adj. verb reflexiv ~ (și s. n.) = verb la diateza reflexivă care arată o schimbare în starea subiectului. (< fr. éventif)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

eventív1 adj. m., pl. eventívi; f. eventívă, pl. eventíve

eventív adj. m., pl. eventívi; f. sg. eventívă, pl. eventíve


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

EVENTÍV, -Ă adj. (< fr. éventif): în sintagma reflexiv eventiv (v.).

Intrare: eventiv (adj.)
eventiv1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • eventiv
  • eventivul
  • eventivu‑
  • eventi
  • eventiva
plural
  • eventivi
  • eventivii
  • eventive
  • eventivele
genitiv-dativ singular
  • eventiv
  • eventivului
  • eventive
  • eventivei
plural
  • eventivi
  • eventivilor
  • eventive
  • eventivelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

eventiv

  • 1. gramatică (în) sintagmă Verb reflexiv eventiv = verb reflexiv care arată că în starea subiectului se produce o schimbare, că subiectul se transpune în altă stare decât aceea în care se găsea.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN attach_file 2 exemple
    exemple
    • «A se întrista» e un verb reflexiv eventiv.
      surse: DLRLC
    • Eventivul este foarte apropiat de incoativ. GRAM. ROM. I 247.
      surse: DLRLC

etimologie: