etopee sf [At: COSTINESCU / Pl: ~ei / E: fr ethopée, cf lat ethopoeia] 1 (Liv; rar) Descriere a moravurilor și a sentimentelor oamenilor. 2 Figură retorică prin care se înfățișează caracterul sau conduita unui personaj. 3 Figură de compoziție constând în caracterizarea structurii psihice a unui personaj prin scrisori sau printr-o cuvântare deseori fictive.

*ETOPEE sf. 📖 Pictura moravurilor și pasiunilor omenești [fr.].

ETOPEE s.f. (Liv.) Descriere, înfățișare a moravurilor și a sentimentelor oamenilor. ♦ Figură de compoziție constînd în zugrăvirea caracterului sau structurii psihice a unui personaj prin scrisori ori printr-o cuvîntare, adesea fictive. ♦ Figură de stil constînd în personificarea unor lucruri. [Pron. -pe-e, var. etopoezie s.f. / < fr. éthopée, lat. ethopoeia, gr. ethopoiia].

ETOPEE s. n. 1. figură de stil constând în personificarea unor lucruri. 2. figură de compoziție care constă în descrierea caracterului sau structurii psihice a unui erou epic prin scrisori ori printr-o cuvântare. (< fr. éthopée, lat. ethopoeia)

etopee f. pictura moravurilor și a pasiunilor umane.

ETOPOEZIE s.f. v. etopee.

etopee s. f., art. etopeea, g.-d. art. etopeii; pl. etopei, art. etopeile (desp. -pe-i-)

etopee s. f., art. etopeea, g.-d. art. etopeii; pl. etopei

etopee s. f., art. etopeea, g.-d. art. etopeii; pl. etopei

etopee (sau etopoezie) (gr. ethopoiia „plăsmuire morală”, moralis confictio). 1. Figură de stil care constă în personificarea unor lucruri (P): „Codrule, stăpânule, Codrule, bătrânule, Mișcă-ți tu poienile Și-ți ridică genele De privește până-n zare” (Șt. O. Iosif) 2. Figură de compoziție care constă în zugrăvirea caracterului sau structurii psihice a unui personaj prin scrisori ori printr-o cuvântare cel mai adesea fictive; imitarea vorbirii cuiva potrivit cu caracterul și activitatea sa. În literatura română putem cita: la Bălcescu, cuvântarea lui Mihai Viteazul înainte de lupta de la Călugăreni; la Eminescu, schimbul de scrisori dintre Ieronim și Cezara sau Euthanasius și Ieronim, scrisoarea lui Dionis către Maria (Sărmanul Dionis) etc. E. se mai numește și orice „portret moral” în opoziție cu prosopografia sau „portretul fizic”. În literatura franceză, Lefranc (p. 97-98) citează portretul moral al lui Sylla, Condé și Turenne. K. Krause (p. 323) oferă următorul exemplu din Goethe: „Der Morgen kam; es scheuchten seine Tritte...” Cf. fr.: „L’Hypocrite en fraudes fertiles Dès l’enfance est pétri de fard; Il sait colorer avec art Le fiel que sa bouche distille, Et la morsure du serpant Est moins aiguë et moins subtile Que le venin caché que sa langue répand.” (Voltaire; → F., p. 354)

ETO- „morav, obicei, comportament”. ◊ gr. ethos „obicei, caracter” > fr. étho-, germ. id., engl. id., it. eto- > rom. eto-. □ ~crație (v. -crație), s. f., guvernămînt fondat numai pe principiile moralei; ~grafie (v. -grafie), s. f., descriere sistematică a obiceiurilor, practicilor și uzanțelor etnice; ~gramă (v. -gramă), s. f., înregistrare a comportamentului animalelor; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în etologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., 1. Disciplină avînd ca obiect studiul moravurilor popoarelor. 2. Știință care studiază evoluția comportamentului și modul de viață al plantelor și animalelor. 3. Știința legilor care determină formarea caracterelor; ~mer (v. -mer), s. n., organism vegetal cu un număr normal de cromozomi; ~pedie (v. -pedie), s. f., ramură a defectologiei care studiază deficiențele de conduită; ~pee (v. -pee), s. f., 1. Figură de stil care constă în personificarea unor lucruri. 2. Figură de compoziție constînd în zugrăvirea caracterului sau a structurii psihice a unui personaj prin scrisori ori printr-o cuvîntare.

etopoezie v. etopee.