etopee (sau etopoezie) (gr. ethopoiia „plăsmuire morală”, moralis confictio). 1. Figură de stil care constă în personificarea unor lucruri (P): „Codrule, stăpânule, Codrule, bătrânule, Mișcă-ți tu poienile Și-ți ridică genele De privește până-n zare” (Șt. O. Iosif) 2. Figură de compoziție care constă în zugrăvirea caracterului sau structurii psihice a unui personaj prin scrisori ori printr-o cuvântare cel mai adesea fictive; imitarea vorbirii cuiva potrivit cu caracterul și activitatea sa. În literatura română putem cita: la Bălcescu, cuvântarea lui Mihai Viteazul înainte de lupta de la Călugăreni; la Eminescu, schimbul de scrisori dintre Ieronim și Cezara sau Euthanasius și Ieronim, scrisoarea lui Dionis către Maria (Sărmanul Dionis) etc. E. se mai numește și orice „portret moral” în opoziție cu prosopografia sau „portretul fizic”. În literatura franceză, Lefranc (p. 97-98) citează portretul moral al lui Sylla, Condé și Turenne. K. Krause (p. 323) oferă următorul exemplu din Goethe: „Der Morgen kam; es scheuchten seine Tritte...” Cf. fr.: „L’Hypocrite en fraudes fertiles Dès l’enfance est pétri de fard; Il sait colorer avec art Le fiel que sa bouche distille, Et la morsure du serpant Est moins aiguë et moins subtile Que le venin caché que sa langue répand.” (Voltaire; → F., p. 354)