Din totalul de 22 sunt afișate 20 definiții pentru estetic, estetică   declinări

ESTÉTIC, -Ă, estetici, -ce, s.f, s. n., adj. 1. S. f. Știință care studiază legile și categoriile artei, considerată ca forma cea mai înaltă de creare și de receptare a frumosului; ansamblu de probleme privitoare la esența artei, la raporturile ei cu realitatea, la metoda creației artistice, la criteriile și genurile artei. 2. S. n. art. Ansamblul însușirilor și al fenomenelor studiate de estetică (1). 3. Adj. Care aparține esteticii (1), privitor la estetică; care privește frumosul, care corespunde cerințelor esteticii; frumos. – Din fr. esthétique.

ESTÉTICĂ s. f. 1. Știință care studiază legile și categoriile artei, considerată ca forma cea mai înaltă de creare și de receptare a frumosului; ansamblu de probleme privitoare la esența artei, la raporturile ei cu realitatea, la metoda creației artistice, la criteriile și genurile artei. – Din fr. esthétique.

ESTÉTIC, -Ă, estetici, -ce, subst., adj. 1. S. f. Știință care studiază legile și categoriile artei, considerată ca forma cea mai înaltă de creare și de receptare a frumosului; ansamblu de probleme privitoare la esența artei, la raporturile ei cu realitatea, la metoda creației artistice, la criteriile și genurile artei. 2. S. n. art. Ansamblul însușirilor și al fenomenelor studiate de estetică (1). 3. Adj. Care aparține esteticii (1), privitor la estetică (1); care privește frumosul, care corespunde cerințelor esteticii (1); frumos. – Din fr. esthétique.

ESTÉTIC, -Ă, estetici, -e, adj. Care se referă la estetică, care corespunde cerințelor esteticii; p. ext. frumos. Problema conținutului, problema care hotărăște valoarea operei de artă, nu poate fi însă rezolvată decît pe calea unei juste orientări ideologice și estetice. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 360, 4/3. Eminescu pune în valoare virtualitățile estetice ale limbii romînești. ROSETTI, S. L. 58. Romantismul a sfărîmat toate regulile și legile estetice ale clasicismului. GHEREA, ST. CR. I 27.

ESTÉTICĂ s. f. Știința care studiază legile artei, problemele privitoare la esența artei, la raporturile ei cu realitatea, la metoda creației artistice, la criteriile și genurile artei. Învățătura marxist-leninistă despre bază și suprastructură, despre spiritul de partid in literatură, teoria materialist-dialectică a cunoașterii au creat fundamentul esteticii științifice. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 334, 3/3.

estétic adj. m., pl. estétici; f. estétică, pl. estétice

estétică s. f., g.-d. art. estéticii

estétic adj. m., pl. estétici; f. sg. estétică, pl. estétice

estétică s. f., g.-d. art. estéticii

ESTÉTIC adj. 1. frumos. (O creație ~ autentică.) 2. v. plăcut.

ESTÉTIC, -Ă adj. Referitor la estetică, conform esteticii; (p. ext.) frumos. // s.n. Categoria frumosului. [Cf. fr. esthétique, gr. aisthetikos].

ESTÉTICĂ s.f. 1. Știință care studiază legile și categoriile artei, problemele referitoare la esența artei, la raportul dintre artă și realitate, la metodele de creație artistică, la genurile artei etc. 2. Situația, calitatea a ceea ce este estetic, conform legilor artei. [< fr. esthétique, it. estetica, gr. aisthetike].

ESTÉTIC, -Ă I. adj. referitor la estetică, conform cerințelor esteticii; frumos. II. s. n. categoria frumosului. III. s. f. 1. disciplină filozofică care studiază legile și categoriile artei, problemele referitoare la esența acesteia. 2. situația, calitatea a ceea ce este estetic, conform legilor artei. (< fr. esthétique, gr. aisthetikos, aisthetike)

ESTÉTIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de estetică; propriu esteticii. Studiu ~. 2 ) (despre manifestări ale oamenilor) Care vădește frumusețe; frumos. Gest ~. /<fr. esthétique, lat. aestheticus

ESTÉTICĂ f. 1) Știință care se ocupă cu studiul categoriilor și legilor artei, considerată ca cea mai înaltă formă de creare și de receptare a frumosului. 2) Ansamblu de probleme ce țin de esența artei și de raporturile ei cu realitatea. [G.-D. esteticii] /<fr. esthétique, lat. aesthetica

estetic a. relativ la sentimentul frumosului.

estetică f. știință ce determină condițiunile frumosului în natură sau în artă cum și sentimentul ce produce în noi.

*estétic, -ă adj. (vgr. aisthetikós, d. aisthánomai, simt). Fil. Care se raportă [!] la sentimentu frumosuluĭ: simțu estetic lipsește incultuluĭ. S. m. și f. Estetician, -ă. S. f. Știința care tratează despre frumos în natură și în artă și despre sentimentu pe care-l deșteaptă în noĭ. (Această știință a fost întîĭa oară numită așa de filosofu [!] german Baumgarten la 1750). Adv. În mod estetic, frumos: tablourĭ așezate estetic.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ESTÉTIC adj. 1. frumos. (O creație ~ autentică.) 2. agreabil, drăguț, frumos, plăcut. (Un aspect ~.)

educatív-estétic, -ă adj. Cu rol de educare în domeniul frumosului ◊ „Acum șase ani, Uniunea compozitorilor a inițiat [...] o acțiune educativ-estetică cu profil de stagiune, purtând simbolic numele de «Clubul prietenilor muzicii».” I.B. 17 XI 72 p. 2 (din educativ + estetic)