ered sm, a vz erede

erede [At: SĂULESCU, HR. I, 37/12 / V: (asr) ered, her~, (reg) irez / Pl: ~ezi / E: it erede, lat heres] (Înv) 1 sm Persoană care urmează pe cineva într-o funcție, într-o demnitate, la tron etc., pe baza dreptului de succesiune Si: succesor. 2 a (Înv; îs) Principe ~ Moștenitor. 3-4 sm, a (Rar) Continuator al unei opere (sau al unor valori culturale). 5 sm (Reg; îf ivez) Descendent. 6 sm (Jur; liv) Succesor.

erezie² sf [At: STAMATI, D. / Pl: ~ii / E: erede^[1] + -ie] (Îvr) Moștenire.

erezie¹ sf [At: NEGULICI / S și: eresie / Pl: ~ii / E: fr hérésie] 1 Doctrină sau credință religioasă neoficială care ia naștere în sânul unei biserici și care constituie o abatere de la dogmele acesteia. 2 Fiecare dintre doctrinele religioase oficiale, apărute prin sciziunea unei biserici și considerate, de către adepții celorlalte, ca abateri. 3 Practică (religioasă) care contravine dogmelor bisericii oficiale. 4 (Nob) Superstiție. 5-7 Opinie sau practică ce contravine (bunului simț,) (rațiunii sau) unei norme stabilite de societate Si: eres, eroare, absurditate, anomalie.

herede sm vz erede

herezie sf vz erezie

irez sm vz erede

*EREDE sm. ⚖️ Moștenitor [lat. haeredem].

*EREZIE sf. 1 ⛪ Rătăcire în materie religioasă, doctrină greșită, condamnată de Biserică ¶ 2 pr. ext. Părere, credință opusă aceleia împărtășite de toată lumea: părerea că pămîntul stă nemișcat și că soarele se învîrtește împrejurul lui e o ~ științifică [fr. hérésie].

EREZIE, erezii, s. f. 1. Doctrină sau credință religioasă care ia naștere în sînul unei biserici, abătîndu-se de la dogmele consacrate și care este condamnată de biserica respectivă. Ereziile au fost una din formele prin care păturile de jos ale societății luptau împotriva bisericii oficiale. IST. R.P.R. 59. 2. Greșeală, eroare. Amestecul de naivitate și de învățătură, întocmită numai după priceperea lui, îl împingeau poate să rostească erezii absurde, la care ar fi zîmbit... cel mai modest elev. C. PETRESCU, R. DR. 233.

EREDE s.m. Moștenitor. [Var. herede s.m. / < lat. heres, it. erede].

EREZIE s.f. 1. Doctrină contrară dogmelor religiei (mai ales religiei creștine catolice) care este condamnată de biserică. 2. (Fig.) Rătăcire, abatere, greșeală, eroare. [Gen. -iei. / cf. fr. héresie, it. eresia, gr. hairesis – alegere].

HEREDE s.m. v. erede.

EREDE s. m. moștenitor. (< lat. heres, -dis, it. erede)

EREZIE s. f. 1. concepție, opinie religioasă, filozofică sau politică contrară dogmelor, principiilor esențiale ale unei doctrine oficiale. 2. (fig.) rătăcire, abatere, greșeală, eroare. (< fr. hérésie, lat. haeresis)

EREZIE ~i f. 1) Doctrină sau credință religioasă născută ca opoziție în sânul bisericii și persecutată de aceasta. 2) fig. Neconcordanță dintre percepție și realitate; viziune greșită. [G.-D. ereziei] /<fr. hérésie, lat. haeresis

erede m. termen juridic pentru moștenitor.

erezie f. 1. doctrină contrară Bisericii oficiale; 2. fig. idee sau opiniune contrară celor în genere admise.

*eréde m. (lat. héres, herédis). Rar. Moștenitor.

erés n., pl. urĭ (vsl. ĭeresĭ, rus. erésĭ, d. vgr. ῾aíresis, erezie. V. pro-eres). Pop. Superstițiune. – În Munt. Și ires, erez și irez.

eréz și iréz, V. eres.

*erezíe f. (vgr. airesis, lat. háeresis, it. ῾eresía, fr. hérésie. V. diereză). Doctrină contrară bisericiĭ oficiale. Opiniune contrară opiniuniĭ generale. Fig. Rătăcire, greșală: nu umbla cu asemenea ereziĭ!

irés și iréz, V. erez.

erede s. m., art. eredele; pl. erezi

erezie s. f., art. erezia, g.-d. art. ereziei; pl. erezii, art. ereziile (desp. -zi-i-)

erede s. m., pl. erezi

erezie s. f., art. erezia, g.-d. art. ereziei; pl. erezii, art. ereziile

erede s. m., pl. erezi

erezie s. f., art. erezia, g.-d. art. ereziei; pl. erezii, art. ereziile

erede, -zi.

erezie, -ziei gen. a.

ERÉDE (< lat., fr.) s. m. Persoană cu vocație succesorală (legală) universală sau cu titlu universal; moștenitor.

EREZÍE (< fr., lat.; {s} gr. hairesis „alegere”) s. f. 1. (În gândirea greacă clasică) Aderare la o anumită școală filozofică; (în „Noul Testament”) partid, grupare, spirit sectar (ex. saducheii, fariseii), fără angajarea unei atitudini schismatice față de structura doctrinară din care face parte; (în gândirea creștină primară și mai târziu) interpretare nepotrivită, în opoziție cu dogma creștină sau respingerea acesteia (ex. arianismul, nestorianismul); eroare teologică. Este diferită de apostazie șo schismă. 2. Mișcare socială centrifugă în sânul unei comunități religioase., întemeiată pe interpretarea eronată a învățăturii creștine tradiționale (ex. bogomilismul, husitismul). 3. (Fig.) Greșeală, abatere, rătăcire.

EREDE s. v. moștenitor, succesor, urmaș.

EREZIE s. (BIS.) eres, (rar) necredință, (înv.) minciună. (A comite o ~.)

erede s. v. MOȘTENITOR. SUCCESOR. URMAȘ.

EREZIE s. (BIS.) eres, (rar) necredință, (înv.) minciună. (A comite o ~.)