EREZÍE (< fr., lat.; {s} gr. hairesis „alegere”) s. f. 1. (În gândirea greacă clasică) Aderare la o anumită școală filozofică; (în „Noul Testament”) partid, grupare, spirit sectar (ex. saducheii, fariseii), fără angajarea unei atitudini schismatice față de structura doctrinară din care face parte; (în gândirea creștină primară și mai târziu) interpretare nepotrivită, în opoziție cu dogma creștină sau respingerea acesteia (ex. arianismul, nestorianismul); eroare teologică. Este diferită de apostazie șo schismă. 2. Mișcare socială centrifugă în sânul unei comunități religioase., întemeiată pe interpretarea eronată a învățăturii creștine tradiționale (ex. bogomilismul, husitismul). 3. (Fig.) Greșeală, abatere, rătăcire.