eretic, ~ă [At: CORESI, EV. 36 / V: (înv) eri~, iri~, here~, (îvr) retic^[1] / A: (înv) ~tic / Pl: ~ici, ~ice / E: fr hérétique, lat haereticus, -a, -um, ngr αἱρετικος, vsl єрєтикъ] 1-2 smf, a (Persoană) care este adept(a) unei erezii. 3-4 smf, a (Persoană) care susține sau propovăduiește o erezie. 5 a (D. doctrine, scrieri religioase) Care aparține unei erezii Si: (înv) eretical (1). 6 a (D. doctrine, scrieri religioase) Referitor la o erezie Si: (înv) eretical (2). 7 a (D. doctrine, scrieri religioase) Specific unei erezii Si: (înv) eretical (3). 8 a (D. doctrine, scrieri religioase) De erezie Si: (înv) eretical (4). 9 sm (Înv) Nume dat de catolici ortodocșilor. 10 sm (Înv) Nume dat catolicilor de către ortodocși. 11 (Îvr; pex) Care nu ține seama de ordinea stabilită. 12 a (Îvr; pex) Care nu respectă legea. 13 sm Păgân. 14 smf Pex) Turc. 15-16 sm, a (Rar) (Persoană) care nesocotește sau se îndoiește de credința creștină. 17-18 sm, a (Îvp) (Om) nelegiuit Si: infam, ticălos. 19-20 sm, a (Persoană) care susține o opinie contrară ideilor unanim admise Si: disident, nonconformist. 21 a (Rar; d. stil) Care nu se conformează normelor. corectat(ă)

*ERETIC, ‡ERETIC I. ⛪ adj. Care constitue o erezie: doctrină ~ă; patriarhul ~ PRV. -MB.. II. sm., ERETICĂ (pl. -ce) sf. Care profesează sau susține o doctrină eretică: de să va găsi să fie eretic, să va certa cu moarte cumplită PRV. -LP.; cela ce-ș va despărți muiarea, pentru căce iaste eretică PRV. -MB. [fr.; ‡ < vsl. eretikŭ].

ERETIC, -Ă, eretici, -e, s. m. și f. Adept, susținător, propovăduitor al unei erezii. ◊ (Adjectival) Doctrină eretică.

ERETIC, -Ă adj. Referitor la o erezie, cu caracter de erezie. // s.m. și f. Adept, propovăduitor al unei erezii. [Cf. fr. hérétique, it. eretico, gr. hairetikos].

ERETIC¹ ~că (~ci, ~ce) Care propovăduiește sau susține o erezie. /<fr. hérétique, lat. haeretikos

ERETIC² ~că (~ci, ~ce) m. și f. Adept al unei erezii. /<fr. hérétique, lat. haeretikos

eretic a. ce ține de erezie: propozițiune eretică. ║ m. cel ce profesează o erezie.

*erétic, -ă adj. (vgr. ῾airetikós). Eterodox, de erezie: gîndire eretică. Subst. Adept al uneĭ ereziĭ. Eretíc și iritíc s. (vsl. ĭeretikŭ, rus. eretík, după ngr. Cp. cu singlitíc). Pop. Erétic, nelegĭuit. V. proclet.

eritic, ~ă smf, a vz eretic

heretic, ~ă a vz eretic

ieritic, ~ă a vz eretic

iritic, ~ă a vz eretic

iritíc, V. eretic.

eretic s. m., pl. eretici

eretic s. m., pl. eretici

eretic s. m., pl. eretici

-ERETIC „care stimulează, care mărește”. ◊ gr. airetikos „care ațîță, care excită” > fr. -érétique > rom. -eretic.

ERETIC s., adj. (BIS.) schismatic, (pop.) necredincios, păgân, (înv. și reg.) spurcat.

ERETIC s., adj. (BIS.) schismatic, (pop.) necredincios, păgîn, (înv. și reg.) spurcat.