10 definiții pentru epiforă

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

EPIFÓRĂ, epifore, s. f. Figură de stil care constă în repetarea unui cuvânt sau a unor cuvinte la sfârșitul propozițiilor, frazelor sau al unor strofe; epistrofă. – Din fr. épiphora.

EPIFÓRĂ, epifore, s. f. Figură de stil care constă în repetarea unui cuvânt sau a unor cuvinte la sfârșitul propozițiilor, frazelor sau al unor strofe; epistrofă. – Din fr. épiphora.

epifo sf [At: CORNEA, E. I, 58/28 / A și: epiforă / Pl: ~re / E: fr épiphore, lat epiphora, ngr ἐπιφορά] 1 Secreție lacrimală exagerată datorată unor cauze patologice. 2 Figură de stil care constă în repetarea unui cuvânt sau a mai multor cuvinte la sfârșitul unor versuri, strofe, fraze etc. Si: epistrofă.

EPIFÓRĂ s.f. 1. Exagerare de natură patologică a secreției lacrimale. 2. (op. anaforă) Figură de stil constând în repetarea unui cuvânt sau a unor cuvinte la sfârșitul unor unități sintactice sau metrice; epistrofă. [< fr. épiphora, cf. gr. epiphora].

EPIFÓRĂ s. f. 1. exagerare patologică a secreției lacrimale. 2. procedeu stilistic constând în repetarea unui cuvânt ori grup de cuvinte la sfârșitul unor unități sintactice sau metrice; epistrofă. (< fr. épiphora, gr. epiphora)

*epíforă f., pl. e (lat. epiphora, d. vgr. epiphorá. V. anaforă). Ret. Repetarea aceluĭașĭ cuvînt la sfîrșitu maĭ multor propozițiunĭ consecutive. V. retorică.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

epifo s. f., g.-d. art. epiforei; pl. epifore

epifóră s. f., g.-d. art. epifórei; pl. epifóre

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

epiforă (gr. epiphora din epi „la sfârșit” și phorá „transportare”), figură care constă în repetarea unui cuvânt (grup de cuvinte) la sfârșitul unor unități sintactice sau metrice; este inversul anaforei (R): „«- Măi Costache, zău, tu n-o să-mbătrânești niciodată, îi răspunse prietenul său.» «- Și de ce-aș îmbătrâni, omule? Casă am, bani am, sănătos sunt, nevastă căzută din cer am, de ce-aș îmbătrâni?»” (Emil Gârleanu) Sin. epistrofă.

EPIFORĂ (< lat. gr. epiphora, transportare, adaos) Repetare a unui cuvînt sau grup de cuvinte la sfîrșitul unor unități sintactice sau metrice. Ex. Cui dedit? Per quem dedit? Quantum dedit? (Cui a dat? Prin cine a dat? Cît a dat? (CICERO, Pro Roscio) Ca figură de stil, epifora apare destul de rar, atît în poezia populară, cît și în cea cultă. Ex. Nici puțin că nu mergea, Pînă-n codri verzi intra, Dacă-n codri verzi intra, Florile că-i îmbăta... (Ghiță Cătănuță, poezie populară) Da paharul turcului Tot în mîna Marcului Și paharul Marcului Tot în mîna turcului. (Marcul Viteazul, poezie populară)

epiforă sinonimică, sin. disjuncție.

Intrare: epiforă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • epifo
  • epifora
plural
  • epifore
  • epiforele
genitiv-dativ singular
  • epifore
  • epiforei
plural
  • epifore
  • epiforelor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

epifo, epiforesubstantiv feminin

  • 1. Figură de stil care constă în repetarea unui cuvânt sau a unor cuvinte la sfârșitul propozițiilor, frazelor sau al unor strofe. DEX '09 DEX '98 DN
    sinonime: epistrofă
  • 2. Exagerare de natură patologică a secreției lacrimale. DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.