15 definiții pentru emigrație emigrațiune

EMIGRÁȚIE, emigrații, s. f. 1. Situația în care se găsește o persoană emigrată. 2. Timpul cât cineva este emigrat. 3. Totalitatea persoanelor emigrate din aceeași țară, în același loc, într-o anumită perioadă. 4. (Rar) Emigrare. [Var.: emigrațiúne s. f.] – Din fr. émigration, lat. emigratio, -onis.

EMIGRÁȚIE, emigrații, s. f. 1. Situația în care se găsește o persoană emigrată. 2. Timpul cât cineva este emigrat. 3. Totalitatea persoanelor emigrate din aceeași țară, în același loc, într-o anumită epocă. 4. (Rar) Emigrare. [Var.: emigrațiúne s. f.] – Din fr. émigration, lat. emigratio, -onis.

EMIGRÁȚIE, (rar) emigrații, s. f. 1. Situația în care se găsește o persoană emigrată. 2. Timpul în care cineva este emigrat. 3. Totalitatea persoanelor emigrate din aceeași țară, în același loc, într-o anumită epocă. 4. (Rar) Emigrare, expatriere. După emigrația lui Cantemir, căzînd țara în ghearele fanarioților, mitropoliții la înscăunarea lor luase drept obicei a cere și încuviințarea patriarhului de Constantinopoli. NEGRUZZI, S. I 241. – Variantă: emigrațiúne (pronunțat -ți-u-) (GHICA, A. 60) s. f.

emigráție (expatriere, totalitatea expatriaților) (-mi-gra-ți-e) s. f., art. emigráția (-ți-a), g.-d. art. emigráției; pl. emigráții, art. emigráțiile (-ți-i-)

emigráție s. f. (sil. -gra-ți-e), art. emigráția (sil. -ți-a), g.-d. art. emigráției; pl. emigráții, art. emigráțiile (sil. -ți-i-)

EMIGRÁȚIE s. v. emigrare.

EMIGRÁȚIE s.f. 1. Situație, stare a celui care a emigrat. 2. Timpul cât cineva emigrează. 3. Totalitatea persoanelor emigrate într-o anumită perioadă din aceeași țară. [Gen. -iei, var. emigrațiune s.f. / cf. fr. émigration, it. emigrazione].

EMIGRÁȚIE s. f. 1. emigrare, expatriere. 2. situație, stare a celui emigrat. 3. timpul cât cineva emigrează. 4. totalitatea persoanelor emigrate într-o anumită perioadă din aceeași țară. (< fr. émigration, lat. emigratio)

EMIGRÁȚIE ~i f. 1) Situație a celui ce emigrează. 2) Durata situației de emigrant. 3) Totalitate a persoanelor emigrate dintr-o țară în alta într-o anumită perioadă de timp. [G.-D. emigrației; Sil. -mi-gra-ți-e] /<fr. émigration, lat. emigratio,~onis

EMIGRAȚIÚNE s. f. v. emigrație.

EMIGRAȚIÚNE s. f. v. emigrație.

EMIGRAȚIÚNE s. f. v. emigrație.

EMIGRAȚIÚNE s.f. v. emigrație.

*emigrațiúne f. (lat. emigrátio, -ónis). Acțiunea de a emigra. Migrațiune a animalelor. Fuga nobililor din Francia în timpu mariĭ revoluțiunĭ. – Și -áție, dar ob. -áre.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

EMIGRÁȚIE s. emigrare, expatriere, pribegie, (înv.) înstrăináre. (A plecat în ~.)

Intrare: emigrație
emigrație substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular emigrație emigrația
plural emigrații emigrațiile
genitiv-dativ singular emigrații emigrației
plural emigrații emigrațiilor
vocativ singular
plural
emigrațiune
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular emigrațiune emigrațiunea
plural emigrațiuni emigrațiunile
genitiv-dativ singular emigrațiuni emigrațiunii
plural emigrațiuni emigrațiunilor
vocativ singular
plural