25 de definiții pentru elocvență elocență elocință elocuență elocuenție elocvenție (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

elocvență sf [At: VĂCĂRESCUL, I. II, 18v/1 / V: ~cen~, ~cin~, (înv) ~cue~, ~cuenție (S și: ~oun~), ~cuin~ (S și: ~oun~), ~ție / Pl: ~țe / E: fr éloquence, it eloquenza, lat eloquentia] 1 Însușire sau talent de a convinge sau de a emoționa prin vorbe Si: expresivitate. 2 Forță de convingere. 3 (Pex; îe) ~ța ochilor, ~ mimicii etc. Putere de convingere a expresiei feței sau mimicii. 4 (Pex) Dovadă de netăgăduit. 5 (Îlav) Cu ~ Elocvent (4). 6 (Asr; liv) Retorică.

ELOCVÉNȚĂ s. f. Însușirea de a fi elocvent; arta de a vorbi frumos, emoționant, convingător. ♦ Expresivitate. [Var.: (înv.) elocínță s. f.] – Din fr. éloquence, lat. eloquentia.

ELOCVÉNȚĂ s. f. Însușirea de a fi elocvent; arta de a vorbi frumos, emoționant, convingător. ♦ Expresivitate. [Var.: (înv.) elocínță s. f.] – Din fr. éloquence, lat. eloquentia.

ELOCVÉNȚĂ s. f. Talent, iscusință de a vorbi frumos, convingător. Redactori care lăudați Pe unii dintre candidați, Ce proștilor le dați virtuți Și elocvență celor muți. ALEXANDRESCU, P. 171. ♦ Putere expresivă, calitate de a exprima ceva în mod sugestiv. Mimică de o elocvență deosebită.

elocvénță s. f., g.-d. art. elocvénței

elocvénță s. f., g.-d. art. elocvénței

ELOCVÉNȚĂ s. 1. v. retorică. 2. v. expresivitate.

ELOCVÉNȚĂ s.f. Talent, arta de a vorbi frumos; elocință. ♦ Expresivitate, exprimare sugestivă. [Cf. it. eloquenza, lat. eloquentia].

ELOCVÉNȚĂ s. f. însușirea de a fi elocvent; arta de a vorbi frumos, emoționant, convingător; elocință. ◊ expresivitate. (< fr. éloquence, lat. eloquentia)

ELOCVÉNȚĂ f. 1) Caracter elocvent. A avea multă ~. 2) Arta de a convinge și de a influența prin limbaj. ~ politică. 3) Expresivitate sugestivă. ~a mimicii. [G.-D. elocvenței] /<fr. éloquence, lat. eloquentia

elocvență f. arta, talentul de a vorbi bine, de a convinge și înduioșa.

elocență sf vz elocvență

elocință sf vz elocvență

elocuență sf vz elocvență

elocuenție sf vz elocvență

elocvenție sf vz elocvență

ELOCÍNȚĂ s. f. v. elocvență.

ELOCÍNȚĂ s. f. v. elocvență.

ELOCÍNȚĂ s. f. (Învechit) Elocvență. Pe Grigorescu toate l-au emoționat... Din pînzele lui, de o elocință uimitoare, poți să-i reconstitui întreaga viață. DELAVRANCEA, H. T. 264. Soții de călătorie începuseră să murmure contra prelungirii călătoriei, îmi trebuia elocința lui Cicero, ca să-i conving. BOLINTINEANU, O. 304.

elocínță s. f., g.-d. art. elocínței

arată toate definițiile

Intrare: elocvență
elocvență substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular elocvență elocvența
plural
genitiv-dativ singular elocvențe elocvenței
plural
vocativ singular
plural
elocință substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular elocință elocința
plural
genitiv-dativ singular elocințe elocinței
plural
vocativ singular
plural
elocență
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
elocuență
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
elocuenție
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
elocvenție
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.