EFOR, efori, s. m. 1. Membru în consiliul de conducere al unei eforii; epitrop. 2. Nume dat în Sparta antică fiecăruia dintre cei cinci magistrați cu largi și importante atribuții în politica internă și externă a statului. – Din ngr. éforos.

EFORIE, eforii, s. f. Nume dat unor instituții administrative de utilitate publică sau social-culturală din trecut; consiliul de conducere al acestor instituții; sediul acestor consilii; epitropie. – Din ngr. eforía.

efor sm [At: ȘINCAl, HR. III, 199/22 / V: (îvr) ~os / Pl: ~i / E: ngr ἐφορος] 1 (Înv) Supraveghetor. 2 (Înv) Persoană care avea grijă de ceva sau de cineva. 3 Membru în consiliul de conducere al unei eforii (1) Si: epitrop. 4 (Pex) Persoană care conducea consiliul de conducere al unei eforii (1). 5 Fiecare din cei cinci magistrați, în Sparta antică, cu largi atribuții în politica internă și externă a statului.

eforie sf [At: (a. 1823) DOC. EC. 300 / V: (reg) if~ / Pl: ~ii / E: ngr ἐφορεία] 1 Nume dat unor instituții administrative de utilitate publică sau culturală din trecut Si: epitropie (13). 2 Consiliu de conducere al unei eforii (1). 3 Sediu al unei eforii (1). 4 Clădire în care își are sediul o eforie (1). 5-7 Eforat (1-3). 8 (Reg; îf iforie) Post de pompieri la primărie.

eforos sm vz efor

* EFOR¹ sm. Membru al unei eforii: am fost prezentat lui Beizadea Niculache Suțu... atunci postelnic și ~ al școalelor (I.-GH.) [gr. έφορος].

EFOR¹ sm. Membru al unei eforii: am fost prezentat Iui Beizadea Niculache Suțu... atunci postelnic și ~ al școalelor I. -GH. [gr. έφορος].

EFORIE sf. 1 Corp de bărbați meniți să conducă o instituție de cultură sau de binefacere, alcătuind un fel de consiliu de administrație: eforia școalelor, compusă din Mitropolitul țării și din doi boieri, veghea odinioară asupra școalelor și fondurilor lor; eforia spitalelor, care se ocupă cu administrația și ținerea în bună stare a spitalelor; eforia unui liceu, unui gimnaziu, cari se ocupă cu administrarea fondurilor acestor școli ¶ 2 Sarcina acestui corp de bărbați ¶ 3 Locul, unde aceștia se adună și unde sînt instalate birourile funcționarilor [ngr. έφορεία].

EFORIE sf. 1 Corp de bărbați meniți să conducă o instituțiune de cultură sau de binefacere, alcătuind un fel de consiliu de administrație: eforia școalelor, compusă din Mitropolitul țării și din doi boieri, veghia odinioară asupra școalelor și fondurilor lor; eforia spitalelor, care se ocupă cu administrația și ținerea în bună stare a spitalelor; eforia unui liceu, unui gimnaziu, cari se ocupă cu administrarea fondurilor acestor școli ¶ 2 Sarcina acestui corp de bărbați ¶ 3 Locul, unde aceștia se adună și unde sînt instalate birourile funcționarilor [ngr. έφορεία].

EFOR, efori, s. m. 1. Membru în consiliul de conducere al unei eforii; epitrop. 2. Nume dat în Sparta antică fiecăruia din cei cinci magistrați cu largi atribuții în politica internă și externă a statului. – Din ngr. éforos.

EFORIE, eforii, s. f. Nume dat unor instituții administrative de utilitate publică sau culturală din trecut; consiliul de conducere al acestor instituții; sediul acestor consilii; epitropie. – Din ngr. eforía.

EFOR, efori, s. m. (Învechit) Membru în consiliul de conducere al unei eforii; epitrop. În față se puseseră jilțuri... pentru cei trei efori. CAMIL PETRESCU, O. I 194.

EFORIE, eforii, s. f. (Învechit) Nume dat unor așezăminte (culturale, spitalicești, filantropice) și consiliilor lor de conducere; sediul acestor consilii; epitropie. Eforia spitalelor civile.

EFOR, efori, s. m. (Înv.) Membru în consiliul de conducere al unei eforii; epitrop. – Ngr. eforos.

EFORIE, eforii, s. f. (Înv.) Nume dat unor instituții culturale, spitalicești etc.; consiliul de conducere al acestor instituții; sediul acestor consilii; epitropie. – Ngr. eforia.

EFOR s.m. 1. (Ant.) Nume dat în Sparta fiecăruia dintre cei cinci demnitari aleși, care aveau largi puteri de control, fiind instituiți ca o contrabalansare a puterii regale. 2. Membru în conducerea unei eforii. [< éphore, gr. ephoros < ephoran – a supraveghea].

EFORIE s.f. 1. (Ant.) Eforat. 2. Corp de persoane care alcătuiau conducerea colectivă a unei instituții de cultură sau de binefacere, constituind un fel de consiliu de administrație. ♦ Instituție condusă de un corp de efori. [Gen. -iei. / cf. fr. éphorie, gr. ephoria].

EFOR s. m. 1. (în Sparta antică) fiecare dintre cei cinci demnitari aleși, care aveau largi puteri de control. 2. membru în consiliul de conducere al unei eforii (2). (< fr. éphore, gr. ephoros)

EFORIE s. f. 1. (ant.) eforat. 2. (în trecut) conducere colectivă a unei instituții de cultură sau de binefacere, un fel de consiliu de administrație. ◊ instituție condusă de un corp de efori. (< fr. éphorie, fr. ephoria)

EFORIE ~i f. (în trecut) Instituție administrativă de folos public cu funcții social-culturale. [G.-D. eforiei] /<ngr. eforía

efor m. 1. numele celor cinci magistrați spartani, însărcinați a supraveghea execuțiunea legilor; 2. inspector, membrul unei eforii.

eforie f. 1. consiliu de administrațiune: eforia spitalelor, școalelor; 2. locul unde s’adună eforii: palatul eforiei; 3. funcțiunea de efor.

*éfor m. (vgr. éphoros). În vechea Spartă, nume dat celor cincĭ magistrațĭ electivĭ stabilițĭ ca să contrabalanțeze autoritatea regilor și a senatului. Membru al uneĭ eforiĭ. V. epitrop.

*eforíe f. (ngr. eforía). Funcțiunea de efor. Consiliŭ de administrațiune: eforia spitalelor. Localu (bĭurou) eforilor: palatu Eforiiĭ Spitalelor Civile din Bucureștĭ. V. epitropie.

efor s. m., pl. efori

eforie s. f., art. eforia, g.-d. art. eforiei; pl. eforii, art. eforiile (desp. -ri-i-)

efor s. m., pl. efori

eforie s. f., art. eforia, g.-d. art. eforiei; pl. eforii, art. eforiile

efor s. m., pl. efori

eforie s. f., art. eforia, g.-d. art. eforiei; pl. eforii, art. eforiile

efor.

efor (efori), s. m. – Epitrop, administrator. – Mr. efur. Ngr. ἔφορος (sec. XVIII). – Der. eforie, s. f. (administrație), din ngr. ἐφορία (Gáldi).

eforie, eforii s. f. Nume dat unor instituții administrative de utilitate publică sau culturală etc.; consiliul de conducere al acestora; epitropie. ♦ Sediul acestor instituții. ◊ Eforia spitalelor civile din București = instituție înființată prin Regulamentul organic în 1831, cu scopul centralizării administrației spitalelor Colțea, înființat în 1695 de spătarul M. Cantacuzino, și Pantelimon, înființat în 1735 de Grigore Ghica, la care s-a adăugat ulterior și alte spitale. A fost recunoscută autonomă în 1864. – Din gr. eforia.

EFORÍE (< ngr.) s. f. (În trecut) Instituție administrativă de utilitate publică social-culturală (ex. Eforia Spitalelor Civile din București, 1864; Eforia Școalelor, pentru coordonarea învățământului în Țara Românească, 1833); consiliul de conducere al acestei instituții; epitropie (2).

EFORIE, oraș în jud. Constanța, situat pe fâșia litorală înaltă dintre L. Techirghiol și Marea Neagră; 9.295 loc. (1995). Renumit centru balneoclimateric și de odihnă format din două stațiuni (Eforie Nord și Eforie Sud), indicate pentru tratarea afecțiunilor reumatismale, neurologice periferice, respiratorii, ginecologice, rahitism, decalcifieri, anemii, a unor boli dermatologice etc. La Eforie Nord funcționează două baze de tratament (una legată de complexul hotelier Meduza, Delfinul, Steaua de Mare și alta de clinica Grand), iar la Eforie Sud, două sanatorii pentru copii (reumatologic și pentru debilitate și rahitism). În 1894, Eforia Spitalelor din București a construit primul sanatoriu care a constituit nucleul stațiunii de mai târziu. Până în 1933, când a fost declarat oraș, E. a aparținut de orașul Techirghiol. Înainte de 1950, Eforie Sud s-a numit Carmen Sylva, iar între 1950 și 1962, Vasile Roaită.

EFOR s. v. epitrop.

EFORIE s. v. epitropie.

EFOR s. (BIS.) epitrop, (Bucov.) antist.

EFORIE s. epitropie. (~ spitalelor civile.)