2 intrări

16 definiții

ECLÚZĂ, ecluze, s. f. Construcție hidrotehnică specială executată pe traseul unei căi navigabile, pentru a face legătura între două porțiuni cu niveluri diferite. ◊ Ecluză de salvare = cameră metalică, de formă tronconică, montată pe corpul unui submarin, care permite ieșirea echipajului, în caz de naufragiu, fără inundarea submarinului. – Din fr. écluse.

ECLÚZĂ, ecluze, s. f. Construcție hidrotehnică specială, executată pe traseul unei căi navigabile, care permite trecerea navelor dintr-o porțiune a traseului cu nivel de apă mai ridicat în altă porțiune cu nivel de apă mai scăzut și invers. ◊ Ecluză de salvare = cameră metalică, de formă tronconică, montată pe corpul unui submarin, care permite ieșirea echipajului în caz de naufragiu fără inundarea submarinului. – Din fr. écluse.

ECLÚZĂ, ecluze, s. f. Construcție executată pe traseul unei căi de comunicație pe apă pentru a permite trecerea navelor dintr-o porțiune a traseului cu nivel de apă mai înalt, în altă porțiune cu nivel de apă mai coborît și invers; constă dintr-un bazin mare de piatră cu porți mobile pentru reținerea sau evacuarea apei, după nevoie.

eclúză (e-clu-) s. f., g.-d. art. eclúzei; pl. eclúze

eclúză s. f. (sil. -clu-), g.-d. art. eclúzei; pl. eclúze

ECLÚZĂ s.f. Lucrare executată pe cursul unui râu, pe un canal etc. pentru a permite trecerea navelor de la un nivel al apei la alt nivel; stăvilar. [< fr. écluse].

ECLÚZĂ s. f. 1. construcție hidrotehnică amplasată pe o cale navigabilă, care permite trecerea navelor de la un nivel al apei la altul; stăvilar. 2. cameră metalică etanșă, presurizată, la partea superioară a unui cheson, destinată intrării și ieșirii personalului sau materialelor; campană (2). ◊ cameră care permite ieșirea echipajului dintr-un submarin, sub apă, fără inundarea acestuia. 3. compartiment special, cu etanșeizare comandată, al unei nave spațiale, destinat ieșirii cosmonauților în spațiul cosmic. (< fr. écluse)

ECLÚZĂ ~e f. Construcție hidrotehnică pentru trecerea navelor pe un râu sau canal de la un nivel la altul. [G.-D. ecluzei; Sil. e-clu-] /<fr. écluse

ECLUZÁ, ecluzez, vb. I. 1. Tranz. A închide cu o ecluză. 2. Intranz. (Despre nave) A trece printr-o ecluză. – Din fr. écluser.

ECLUZÁ, ecluzez, vb. I. 1. Tranz. A închide cu o ecluză. 2. Intranz. (Despre nave) A trece printr-o ecluză. – Din fr. écluser.

ecluzá (a ~) (e-clu-) vb., ind. prez. 3 ecluzeáză

ecluzá vb. (sil. -clu-), ind. prez. 1 sg. ecluzéz, 3 sg. și pl. ecluzeáză

ECLUZÁ vb. I. 1. tr. A închide o ecluză. 2. intr. (Despre nave) A trece printr-o ecluză. [< fr. écluser].

ECLUZÁ vb. I. tr. a bara apa cu o ecluză. II. intr. (despre nave) a trece printr-o ecluză. (< fr. écluser)

A ECLUZÁ ~éz 1. tranz. (ape navigabile) A închide cu o ecluză. 2. intranz. (despre nave) A trece printr-o ecluză. /<fr. écluser


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ecluzá vb. I A trece printre ecluze ◊ „În cursul zilei de luni [...] la Agigea a fost ecluzat un nou convoi de nave, compus din 4 barje de câte 3000 tone fiecare [...]” R.l. 27 VIII 85 p. 5 (din ecluză; cf. fr. écluser; DEX, DN3)

Intrare: ecluză
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular eclu ecluza
plural ecluze ecluzele
genitiv-dativ singular ecluze ecluzei
plural ecluze ecluzelor
vocativ singular
plural
Intrare: ecluza
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) ecluza ecluzare ecluzat ecluzând singular plural
ecluzea ecluzați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) ecluzez (să) ecluzez ecluzam ecluzai ecluzasem
a II-a (tu) ecluzezi (să) ecluzezi ecluzai ecluzași ecluzaseși
a III-a (el, ea) ecluzea (să) ecluzeze ecluza ecluză ecluzase
plural I (noi) ecluzăm (să) ecluzăm ecluzam ecluzarăm ecluzaserăm, ecluzasem*
a II-a (voi) ecluzați (să) ecluzați ecluzați ecluzarăți ecluzaserăți, ecluzaseți*
a III-a (ei, ele) ecluzea (să) ecluzeze ecluzau ecluza ecluzaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)