dărăbanț sn vz tărăboanță¹

daraban sm [At: (a. 1832) DOC. EC. 503 / V: (înv) dărăban (1) / Pl: ~i și dărăbani / E: darabană] (Înv) 1 Dorobanț. 2 Toboșar.

dărăboanță sf vz tărăboanță¹

taraboanță sf vz tărăboanță¹

tarabonț sn vz tărăboanță¹

tarabonță sf vz tărăboanță¹

tarboanță sf vz tărăboanță¹

tarbonță sf vz tărăboanță¹

tărăbanță sf vz tărăboanță¹

tărăboanță¹ sf [At: ECONOMIA, 119/11 / V: (reg) dăr~, tarab~, tarabon~, tarb~, tarbon-, ~ban~, ~oniță, ~on~, ~rban~, ~rb~, ~rboniță, ~rbon~, ~rbonție, târb~, târbon~, târbonțe, târbonție (Pl: ~ii), terib~, tirb~, tirib~, tiribon~, torob~, torogo~, trabolță, trabon~, trăboță, trib~, tribon~ sf, dărăbanț, tarabonț, ~rbonț, tribonț sn / Pl: ~țe, (reg) ~onți / E: mg targonca, torbonca] 1 (Pop) Roabă. 2 (Reg; îe) A lua pe cineva în ~ A lua pe cineva peste picior. 3 (Reg) Cotigă (1). 4 (Mun; dep) Om care umblă de colo-colo, fără să lucreze ceva. 5 (Mun; dep) Om lăudăros. 6 (Mun; dep) Palavragiu. 7 (Reg; îf tărboanță) Bucată de lemn, așezată pe fiecare din cele două telegi ale carului, în capetele căreia se înfig țepușele. 8 (Pfm; irn) Mijloc de transport foarte uzat.

tărăboniță sf vz tărăboanță¹

tărăbonță sf vz tărăboanță¹

tărbanță sf vz tărăboanță¹

tărboanță sf vz tărăboanță¹

tărboniță sf vz tărăboanță¹

tărbonț sn vz tărăboanță¹

tărbonță sf vz tărăboanță¹

tărbonție sf vz tărăboanță¹

târboanță sf vz tărăboanță¹

târbonță sf vz tărăboanță¹

târbonțe sf vz tărăboanță¹

târbonție sf vz tărăboanță¹

teriboanță sf vz tărăboanță¹

tirboanță sf vz tărăboanță¹

tiriboanță sf vz tărăboanță¹

tiribonță sf vz tărăboanță¹

toroboanță sf vz tărăboanță¹

torogoanță sf vz tărăboanță¹

trabolță sf vz tărăboanță¹

trabonță sf vz tărăboanță¹

trăboță sf vz tărăboanță¹

triboanță sf vz tărăboanță¹

tribonț sn vz tărăboanțâ¹

tribonță sf vz tărăboanțâ¹

DARABAN, darabani, s. m. (Învechit și arhaizant) Soldat de gardă, ostaș. Cîțiva boieri cu privirile înnegurate pătrunseră pînă la Tomșa, mînați din urmă de darabani. SADOVEANU, O. VII 18. Lefegii și darabani, Cu-ai lor mîndri căpitani. ALECSANDRI, P. P. 180.

TĂRĂBOANȚĂ, tărăboanțe, s. f. Roabă. Apoi, de-a dura, pe umere, în spate, pe tragle, în tărăboanțe, se îndreptau spre beciuri. HOGAȘ, DR. II 40. Cari săpau cu cazmalele, cari cărau cu tărăboanțele, cari cu căruțele. CREANGĂ, A. 8. În acea învălmășeală, tărăboanțele încărcate cu marfă trepădau în toate părțile. ODOBESCU, S. III 249.

TĂRĂBOANȚĂ ~e f. pop. 1) Cărucior cu o roată în partea de dinainte și două brațe în partea de dinapoi, împins de un om și folosit la transportul materialelor la distanțe mici; roabă. 2) Cantitate de materiale cât încape într-un astfel de cărucior. O ~ de nisip. /<ung. torbonca

darabani m. pl. od. pedestrimea moldovenească (corespunzând dorobanților munteni): darabanii cei cu plete tot sinețe lungi purtând NEGR. [Vechiu-rom. darabant (Miron Costin); v. dorobanț].

tărăboanță f. Mold. roabă de cărat: cărau cu tărăboanțele CR. [Ung. TORBONCA].

darabán m. (ung. darabant. V. dorobanț). Vechĭ. Dorobanț moldovenesc. – Și dărăban și dărăbanț. – Darabaniĭ supt comanda unuĭ căpitan, împreună cu seimeniĭ supt comanda agiĭ și armășeiĭ supt comanda mareluĭ armaș, formaŭ o pedestrime de 20,000 de oamenĭ, care în timp de războĭ, se îndoĭa și întreĭa. Căpitanu de darabanĭ îngrijea de straja pedestră a curțiĭ și ținea locu agiĭ absent.

dărăbán, dărăbánț V. daraban.

taraboánță, V. tărăboánță.

tărăboánță (oa dift.) f., pl. e (ung. torbonca, torgonca, tărăboanță, rudă cu targă). Nord. Roabă. – Și tarab- și torob-. V. patașcă.

toroboánță, V. tărăboanță.

tărăboanță (pop.) s. f., g.-d. art. tărăboanței; pl. tărăboanțe

tărăboanță (pop.) s. f., g.-d. art. tărăboanței; pl. tărăboanțe

tărăboanță s. f., g.-d. art. tărăboanței; pl. tărăboanțe

DARABAN s. v. dorobanț.

TĂRĂBOANȚĂ s. v. roabă.

tărăboanță s. v. ROABĂ.

tărăboanță (-țe), s. f. – Roabă. Mag. tarbonca, torbonca (Cihac, II, 531; Scriban, Arhiva, XXX, 285; Gáldi, Dict., 163). – Der. tărăbonțaș (var. tărăbunțaș), s. m. (cărător cu roaba la minele de sare).

tărăboanță, tărăboanțe, s.f. (pop.) 1. roabă. 2. cotigă. 3. om lăudăros, palavragiu.

daraban, darabani, s.m. – (reg.; mil.) Soldat de infanterie; dorobanț. ♦ (onom.) Daraban, nume de familie (79 de persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). – Din magh. darabont, darabant „dorobanț” < germ. Trabant (Berneker, Tiktin, Candrea, cf. DER; Scriban, Șăineanu); din darabană „tobă” (MDA).

târboanță, târboanțe, (triboanță, tarboanță), s.f. – (reg.) Vehicul pentru transportul materialelor, alcătuit dintr-o ladă, o roată și două mânere; roabă (ALRRM, 1971: 250). – Din magh. targonca „roabă” (MDA).

târboanță, -e, (triboanță, tarboanță), s.f. – Vehicul pentru transportul materialelor, alcătuit dintr-o ladă, o roată și două mânere; roabă (ALR 1971: 250). – Din magh. targonca „roabă”.

daraban, darabani s. m. (deț.) gardian.

tărăboanță, tărăboanțe s. f. 1. mașină veche / hârbuită. 2. tomberon (din dotarea măturătorilor).