daraban sm [At: (a. 1832) DOC. EC. 503 / V: (înv) dărăban (1) / Pl: ~i și dărăbani / E: darabană] (Înv) 1 Dorobanț. 2 Toboșar.

‡ DARABAN, ‡ DĂRĂBAN(Ț) sm. 🔎 Soldat de gardă în Moldova, ostaș din pedestrime, corespunzător dorobanțului muntean: curg spre staniștea oștilor darabani și glotași (VLAH.) [pol. drabant].

DARABAN, darabani, s. m. (Învechit și arhaizant) Soldat de gardă, ostaș. Cîțiva boieri cu privirile înnegurate pătrunseră pînă la Tomșa, mînați din urmă de darabani. SADOVEANU, O. VII 18. Lefegii și darabani, Cu-ai lor mîndri căpitani. ALECSANDRI, P. P. 180.

darabán m. (ung. darabant. V. dorobanț). Vechĭ. Dorobanț moldovenesc. – Și dărăban și dărăbanț. – Darabaniĭ supt comanda unuĭ căpitan, împreună cu seimeniĭ supt comanda agiĭ și armășeiĭ supt comanda mareluĭ armaș, formaŭ o pedestrime de 20,000 de oamenĭ, care în timp de războĭ, se îndoĭa și întreĭa. Căpitanu de darabanĭ îngrijea de straja pedestră a curțiĭ și ținea locu agiĭ absent.

‡ DĂRĂBANȚ 👉 DARABAN.

darabani m. pl. od. pedestrimea moldovenească (corespunzând dorobanților munteni): darabanii cei cu plete tot sinețe lungi purtând NEGR. [Vechiu-rom. darabant (Miron Costin); v. dorobanț].

dărăbán, dărăbánț V. daraban.

daraban, darabani s. m. (deț.) gardian.

DARABAN s. v. dorobanț.

darabán, darabani, s.m. (reg.; mil.) Soldat de infanterie; dorobanț. ■ (onom.) Daraban, nume de familie în jud. Maram. – Din magh. darabont, darabant „dorobanț” (< germ. Trabant) (DER, Scriban, Șăineanu); din darabană „tobă” (MDA).

daraban, darabani, s.m. – (reg.; mil.) Soldat de infanterie; dorobanț. ♦ (onom.) Daraban, nume de familie (79 de persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). – Din magh. darabont, darabant „dorobanț” < germ. Trabant (Berneker, Tiktin, Candrea, cf. DER; Scriban, Șăineanu); din darabană „tobă” (MDA).